Afecțiunea părinților modelează fericirea copilului pentru toată viața. Iată cum

Afecțiunea părinților modelează fericirea copilului pentru toată viața. Iată cum

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Încă din primele clipe în care îți iei copilul în brațe, îți dorești să-i dăruiești tot ce este mai bun. De aceea, te gândești inclusiv la cum ar fi cel mai bine să procedezi pentru a-i asigura fericirea și starea de bine. Una dintre cele mai la îndemână modalități de a realiza acest demers este să-ți exprimi afecțiunea față de el zi de zi. Parcurgând articolul de mai jos, îți poți da seama cât de mult contează ca un copil să fie înconjurat de o familie afectuoasă, care să îi dovedească permanent că este în siguranță și iubit necondiționat. 

Cum influențează afecțiunea dăruită de părinți fericirea copilului- ce spun studiile

De-a lungul timpului, oamenii de știință au ajuns la concluzia că afecțiunea pe care părinții o dăruiesc copiilor influențează semnificativ fericirea acestora. Nu este însă vorba doar despre fericirea de pe parcursul copilăriei, ci și despre cea de care se pot bucura inclusiv în viața de adulți.  

Printre studiile care au evidențiat rolul afecțiunii părinților în dobândirea fericirii copiilor se regăsesc:

Un studiu din anul 2010, efectuat în cadrul „Duke University Medical School”

În acest studiu, publicat în „Journal of Epidemiology & Community Health”, au fost implicate aprox. 500 de persoane, care au fost evaluate în primele lor luni de viață și în viața de adult. Astfel, s-a început monitorizarea persoanelor respective de când acestea erau bebeluși, având vârsta de 8 luni. Atunci s-a urmărit modul în care mamele își exprimau atenția și afecțiunea față de bebeluși, nivelurile atenției și afecțiunii find evaluate de la „absent” la „extrem de mult”. Cam 10% dintre mame au dat dovadă de puțină afecțiune, 85% dintre ele au dovedit un nivel „normal” al afecțiunii, iar aprox. 5% dintre ele își exprimau foarte mult afecțiunea.

mama care isi priveste cu dragoste bebelusul si il mangaie bland pe față

După 30 de ani, aceleași persoane au fost evaluate de psihologi. Cele care au avut parte de afecțiune din partea mamelor încă din primul an de viață se bucurau de o mai bună sănătate mintală, fiind mai puțin stresate și anxioase. De asemenea, persoanele respective erau mai puțin predispuse la manifestarea unor comportamente ostile, la manifestări psihosomatice și la interacțiuni sociale care să creeze probleme.

Bazându-se pe astfel de observații, psihologii confirmă importanța afecțiunii materne în modelarea fericirii copiilor. Cu cât nivelul afecțiunii este mai ridicat, cu atât un copil se simte în siguranță și își va dezvolta abilități care să-l ajute să se descurce mai bine în viața socială când va fi adult. Cercetătorii implicați în studiul amintit consideră că aceste beneficii sunt furnizate de oxitocină, un hormon eliberat de creier în momentele în care o persoană se conectează cu altcineva și de aceea se simte iubită.

Un studiu din anul 2013, ce aparține „Universității California” 

Potrivit acestui studiu, apărut în „Proceedings of the National Academy of Science”, dragostea necondiționată și afecțiunea primită de la părinți îi face pe copii mai fericiți și mai puțin anxioși. În plus, copiii care beneficiază de afecțiunea părinților sunt mai puțin expuși riscului de a se confrunta, în viața de adulți, cu probleme de sănătate legate de stres.

Pentru a se putea formula o asemenea concluzie, 756 de tineri adulți au participat la studiul „Riscul de a dezvolta probleme la nivelul arterelor coronare în rândul adulților tineri”. Studiul acesta a urmărit evaluarea factorilor de risc pentru dezvoltarea bolilor cardiace, printre care: nivelul tensiunii arteriale, ritmul cardiac, nivelul hormonului stresului (cortizol), nivelul de colesterol, nivelul inflamației din corp, circumferința taliei, nivelul zahărului din sânge. Valorile ridicate ale acestor indicatori arată că există un risc mai ridicat de afecțiuni cardiace. Tinerii care au avut parte, în copilărie, de afecțiune venită din partea părinților, prezentau un risc mai scăzut de se confrunta cu problemele de sănătate menționate. 

Un studiu din anul 2015, realizat în cadrul „Universității Notre Dame” (Indiana, SUA)

Oamenii de știință care au coordonat studiul le-au cerut adulților participanți să vorbească despre copilăria lor, oferind detalii precum:

  • Dacă au fost alăptați sau nu;
  • Dacă au avut parte de afecțiune venită din partea părinților și a altor persoane implicate în îngrijirea lor;
  • Dacă s-au jucat adesea cu părinții și cu alte persoane implicate în îngrijirea lor;
  • Dacă au desfășurat diverse activități în familie, atât în casă, cât și afara acesteia;
  • Dacă s-au simțit susținuți.

baietel fericit care isi tine părinții de gât

Concluziile formulate după analizarea datelor primite de la participanți au fost:

  • Adulții care s-au bucurat de afecțiunea părinților în copilărie se confruntau cu mai puține stări depresive sau de anxietate: totodată, persoanele respective erau empatice și dornice să-și exprime compasiunea față de cei din jur;
  • Adulții care nu au primit afecțiune din partea părinților în perioada copilăriei nu se bucurau de o bună sănătate mintală: mai mult, erau mai stresați în diferite contexte sociale și mai puțin empatici.

Modalități prin care să-i dăruiești copilului afecțiune zi de zi

Ca să te asiguri că micuțul tău are parte de căldură sufletească, simțindu-se protejat și iubit încă din primul său an de viață, ține cont și de sfaturile de mai jos:

Mizează pe masaj

Expertul în realizarea masajului pediatric Tina Allen, amintește, pentru „Massage Today”, că masajul pe care părinții îl fac bebelușilor întărește legătura părinte-copil și și ajută la îndepărtarea stărilor de anxietate. În același timp, părinții sunt sfătuiți să recurgă la masaj și pe măsură ce un copil crește. Spre exemplu, ca să te conectezi mai bine cu copilul tău, în timp ce îi faci masaj poți discuta cu el despre diverse lucruri. Nu numai că îl vei determina să se calmeze, să se simtă relaxat și în siguranță, ci îl motivezi și să fie mai deschis să poarte o conversație. 

mama care incearca sa isi ajute fetita sa stea pe o minge de gimnastica

Dacă dorești, poți să apelezi și la un expert în masaj cu care să lucrezi, formând o rutină care să-i asigure stabilitate și o stare de bine copilului tău.

Exprimă-ți afecțiunea prin joc

Jocul reprezintă o modalitate simplă și agreabilă prin care poți petrece timp de calitate alături de copilul tău. Totodată, activitățile ludice te pot sprijini și ele în demersul de a-ți exprima afecțiunea față de el. În funcție de vârsta acestuia, vă puteți juca astfel:

  • „Ursulețul merge prin grădină”: spune-i copilului că „Ursulețul merge la plimbare prin grădină/ Un pas, doi pași/ Și iată-l că a ajuns!”. Când rostești „un pas, doi pași”, deplasează-ți degetele, cu blândețe, pe brațul copilului. Când anunți că „a ajuns”, mângâie-l pe umăr;
  • Imaginați-vă că unul dintre voi este un personaj îndrăgit de copil: acel personaj vrea să dea un pupic tuturor celor cu care se întâlnește;
  • „Oglindă, oglinjoară”: uită-te în oglindă cu copilul tău și încercați să „împărțiți” pupici jucăriilor preferate;
  • Dansați și îmbrățișați-vă;
  • „Scriem pe spate”: dacă ai un copil care începe să învețe să scrie, roagă-l să stea cu spatele la tine, în timp ce „scrii” ceva, cu degetul, pe spatele lui. După ce termini, spune-i să se întoarcă spre tine și dă-i un pupic.

Îmbrățișează-ți copilul cât mai des

Când ești afectuoasă cu copilul tău și îi oferi îmbrățișări, de fapt contribui la stimularea producerii de oxitocină. Datorită acestui hormon, copilul se simte iubit și reușește să depășească mai ușor situațiile stresante.

Pentru a-i oferi din plin beneficiile îmbrățișărilor, poți să recurgi la:

  • Îmbrățisările lungi: acestea trebuie să dureze peste 6 secunde;
  • Îmbrățișarea tip „sandviș”: copilul trebuie să stea la mijloc, între tine și alt membru al familiei. Rostește apoi cu glas tare: „Iată sandvișul...(și spui numele copilului)!
  • Îmbrățișarea însoțită de respirația profundă: este utilă când copilul este supărat, ajutându-l să se calmeze. Tot ce ai de făcut este să-l îmbrățișezi îndelung, în timp ce respiri adânc. Roagă-l și pe copil să te imite;
  • Îmbrățișarea cu bătăile inimii: și această îmbrățișare este binevenită în momentele în care copilul tău este foarte trist. Așează-te într-un loc comod, ia-l în brațe și ghidează-i capul către pieptul tău, astfel încât să-ți audă bătăile inimii. Îmbrățișează-l apoi și închideți amândoi ochii pentru câteva clipe;
  • Îmbrățișarea de grup: strigă „îmbrățișare de grup” și asigură-te că toți membrii familiei care sunt disponibili în acele momente vin în brațele tale. Desigur, din această îmbrățișare nu trebuie să lipsească nici „piticii”.

parinti fericiti care isi tin fetita vesela in timp ce stau cu totii in baie

Vrei un copil sănătos emoțional? Trebuie să îi oferi 12 îmbrățișări pe zi

Nu renunța la afecțiune când îți disciplinezi copilul

În loc să ridici tonul la copilul tău când încerci să-l disciplinezi, asigură-i o experiență de învățare și plină de iubire totodată. În cazul în care ești furioasă și simți că nu te poți abține să nu fii agresivă, acordă-ți un răgaz ca să te calmezi. Numără până la 10 sau până la 20 și respiră adânc. După aceea, procedează după cum urmează:

  • Vorbește-i pe un ton blând, dar ferm;
  • În timp ce îi explici unde a greșit, ia-l de mânuță sau atinge-l afectuos pe umăr;
  • Arată-i că îl înțelegi: spre exemplu, spune-i „Văd că ești supărat pentru că X a plecat de la joacă, dar tot trebuie să strângi jucăriile”. În timp ce îi vorbești, ține-l de mânuță sau mângâie-l;
  • La finalul discuției, îmbrățișează-l: procedând așa, de fapt îi arăți că îl iubești și că se poate baza pe tine.

Chiar dacă știi ce rol major joacă afecțiunea venită din partea părinților în modelarea fericirii copiilor, nu exagera din acest punct de vedere. Respectă dorințele copilului tău, nivelul până la care se simte confortabil și nu uita că acestea se modifică pe măsură ce înaintează în vârstă. 

Surse foto: istockphoto.com, pexels.com, Image by Freepik

Surse articol: happyyouhappyfamily.com, jech.bmj.com, massagetoday.com, mother.ly, news.nd.edu, pnas.org, spsp.org, thegeniusofplay.org, urmc.rochester.edu

Articolul urmator
Refuz să fac temele copilului meu și iată de ce
Refuz să fac temele copilului meu și iată de ce

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Culoarea costumului de baie al copilului tău îi poate salva viața. Iată cum!
    Culoarea costumului de baie al copilului tău îi poate salva viața. Iată cum!

    Atunci când alegi un costum de baie pentru copilul tău, culoarea acestuia nu reprezintă neapărat un factor decisiv. Ar putea fi, însă, cel mai important! Culoarea costumului...

    Apelul UNICEF către mamele din toată lumea: „Primele 1000 de zile din viața copilului sunt cruciale pentru dezvoltarea lui”
    Apelul UNICEF către mamele din toată lumea: „Primele 1000 de zile din viața copilului sunt cruciale pentru dezvoltarea lui”

    UNICEF transmite un semnal de alarmă tuturor mamelor din lume: primele 1000 de zile din viața copilului sunt extrem de importante pentru dezvoltarea sa armonioasă. La fel de importantă...

    Scrisoarea unei mame către tații din toată lumea: „Știți cum îi faceți viața mai bună soției? Cu o vasectomie!"
    Scrisoarea unei mame către tații din toată lumea: „Știți cum îi faceți viața mai bună soției? Cu o vasectomie!"

    Vă aducem în atenție scrisoarea emoționantă a unei mămici cu trei copii, destinată tăticilor din întreaga lume care susțin că își iubesc soțiile și le sunt...

    Povestea de viață a lui Carmen Tănase. A făcut un copil în afara căsniciei și a rămas toată viața fidelă fostului soț, care a făcut-o văduvă mult prea devreme
    Povestea de viață a lui Carmen Tănase. A făcut un copil în afara căsniciei și a rămas toată viața fidelă fostului soț, care a făcut-o văduvă mult prea devreme

    Carmen Tănase face parte dintre cele mai cunoscute actrițe de la noi și a intrat în atenția publicului în special după rolurile sale din seriale precum „Pariu cu...

    Este o tânără de 19 ani, dar arată ca o fetiță de 4 ani. Ce diagnostic a primit și cât de rară este afecțiunea ei
    Este o tânără de 19 ani, dar arată ca o fetiță de 4 ani. Ce diagnostic a primit și cât de rară este afecțiunea ei

    Deși a împlinit 19 ani, Dannia arată ca o fetiță de 4 ani. Cauza este o boală genetică extrem de rară, întâlnită doar la alți trei copii în lume.

    Am 31 de ani și părinții mei îmi plătesc creditul la casă. O să fiu copilul lor toată viața
    Am 31 de ani și părinții mei îmi plătesc creditul la casă. O să fiu copilul lor toată viața

    Când vremurile sunt grele și nu știi încotro să o iei, ce faci? Apelezi la ajutorul părinților! Ei sigur nu te vor lăsa la greu și îți vor da o mână de...

    8 semne care îți arată că veți rămâne toată viața împreună
    8 semne care îți arată că veți rămâne toată viața împreună

    Fiecare dintre noi visează să-și găsească persoana care să fie „aleasa inimii”, cu care să putem împărtăși totul și care să ne fie toată viața alături. Chiar...

    Mi-am căutat toată viața mama biologică și, când am găsit-o, a fost diagnosticată cu demență
    Mi-am căutat toată viața mama biologică și, când am găsit-o, a fost diagnosticată cu demență

    Anumite persoane țin neapărat să-și cunoască rădăcinile, în special pe măsură ce înaintează în vârstă. Într-o asemenea situație s-a regăsit și o...

    © 2024 Qbebe