Dannia Shabir este singura fată din lume care s-a născut cu o translocație a cromozomilor, o afecțiune genetică extrem de rară, care mai este prezentă încă la doar 3 băieți, în toată lumea, anunță The Mirror.
Medicii au observat că Dannia nu arăta obișnuit, chiar din ziua în care s-a născut. La momentul acela însă, nu și-au dat seama că cea mică suferă de afecțiunea respectivă. Adolescenta arată ca o fetiță de 4 ani, deși a împlinit de curând 19. Și așa va arăta toată viața.
„Oamenii nu-și dau seama ce e în neregulă cu ea. Vâd doar că e o persoană cu dizabilități, care nu poate merge și nu poate vorbi.
Uneori se uită lung la noi sau ne fac poze cu telefonul”, mărturisește Aleisha, mama Danniei.
Cu toate că fata suferă de această boală, mama sa ne mărturisește că este iubitoare, veselă și mereu bucuroasă să se afle în preajma oamenilor, mai ales a persoanelor dragi. Tratează chiar și străinii cu un zâmbet larg și o privire caldă.
Din păcate, străinii nu o tratează la fel. Pe mama ei, de asemenea.
„Uneori, când ne dăm jos din mașină, lumea țipă la mine, spunându-mi că nu am dreptul să parchez în locul pentru persoane cu dizabilități. Mulți sunt extrem de agresivi verbal cu mine, dar și cu fiica mea. Altă dată, ne-au dat jos dintr-un avion, pe motiv că fiica mea este prea grea și nu încape în scaun. Dannia are 17 kg, însă din cauza modului în care arată, probabil este considerată un copil mic”, mai spune mama sa.
Deși cele două au avut parte și de experiențe neplăcute, Danniei îi place să călătorească.
„Cel mai mult îi place să plutească într-o piscină imensă, probabil pe undeva prin Dubai”, mai spune Aleisha.
Surse foto: a1.ro the mirror.co.uk
Surse articol: The Mirror UK