Părinți care vor să fie implicați tot timpul în viața copiilor. Să se joace cu ei, să-i asculte, să le stimuleze imaginația, gândirea și emoțiile. Să le explice cu răbdare tot felul de lucruri, de la regulile casei până la secretele naturii. Și să-i implice în cât mai multe activități, fie că este vorba de sport, muzică, desen sau orice altă preferință a copilului, de durată mai lungă sau mai scurtă. Aceștia sunt parametrii- sau stereotipurile- parenting-ului intensiv. Recent, această tendință câștigă din ce în ce mai mult teren. Fie că este vorba de părinți înstăriți sau de nivel economic mediu, de cupluri sau părinți singuri, bărbați ori femei, peste 75% dintre aceștia înclină către parenting-ul intensiv, așa cum arată cercetătorul Patrick Ishizuka de la Universitatea Cornell. "Părinții au standarde excepționale legate de creșterea copiilor. Acest lucru face ca ei să fie presați să cheltuiască sume mari de bani și cât mai mult timp pentru copii.", notează Ishizuka.
Toți părinții aspiră spre intensive parenting în 2019
Parenting-ul intensiv a fost identificat ca un fenomen familial încă din anii 1990 și 2000, când specialistele în sociologie Sharon Hays și Annette Lareau au observat răspândirea acestei tendințe la nivelul familiilor cu nivel economic mediu. Lareau a descris acest tip de parenting în opoziție cu "creșterea naturală" a copilului, care presupune o implicare mai scăzută a părinților, stil de parenting întâlnit frecvent la familiile mai sărace sau cu părinții foarte ocupați. A apărut întrebarea dacă lipsa banilor este cea care determină un stil diferit de creștere a copilului sau este rezultatul unei mentalități distincte. Cercetarea lui Ishizuka a demonstrat că diferența rezidă în resurse, nu în atitudinea părinților. Parenting-ul intensiv necesită mai mulți bani și mai mult timp din partea părinților. "Sărăcia nu limitează doar capacitatea părinților de a oferi copiilor lecții de muzică, de exemplu, dar este și o sursă de stres care influențează negativ energia, atenția și răbdarea părinților în interacțiune cu copiii.", arată Ishizuka. Studiul său, în care au fost luați în considerare 3600 de părinți, din diferite medii, care ar interacționa cu copii cu vârste între 8- 10 ani, a arătat că și părinții cu posibilități reduse au dorința de a se ocupa cât mai intens de copii, de a le oferi cât mai multe posibilități. De aceea, în ultimii ani, intensive parenting a devenit o tendință dominantă, indiferent de nivelul social.Copiii nu trebuie să se plictisească
Poate că acesta este principalul slogan al parenting-ului intensiv. Copiii nu trebuie să stea fără ocupație, nu trebuie să se plictisească. Părinții care adoptă stilul intensiv încearcă să stea cât mai mult cu copilul, să găsească activități comune cu acesta, iar, când nu pot fi în preajmă, să se asigure că timpul lor este împărțit riguros, în activități ce răspund tuturor cerințelor educaționale, dar și pasiunilor, hobby-urilor și talentelor lor. Copiii merg la afterschool, iau lecții de engleză și de alte limbi străine, învață să cânte la pian sau la vioară, merg la cluburi sportive, la cercuri de pictură sau literatură, au ore de IT sau robotică, ba se implică și în activități de voluntariat sau de responsabilitate civică. În sondajul lui Ishizuka, activitățile educaționale extra-curriculare ocupau primul lor, urmate de timpul petrecut cu părinții, împărtășirea gândurilor și emoțiilor, precum și de pretenția părinților de a le explica copiilor consecințele comportamentelor negative și a-i învăța buna purtare. Toate aspectele educației și timpului liber al copiilor trebuie să ocupe atenția părinților, uneori în mod exclusiv.
Un stil opus creșterii naturale a copilului
Intensive parenting este considerat treapta superioară a helicopter parenting-ului. Acesta din urmă se caracterizează prin amestecul părinților în toate aspectele vieții copilului și printr-o supraveghere strictă și permanentă a acestuia. Metafora a fost folosită pentru prima oară în cartea "Între părinți și adolescenți" a psihologului Haim Ginott, acesta vorbind despre un adolescent care se plângea "Mama planează deasupra mea ca un elicopter." Părinții de tip helicopter continuă să-și însoțească copiii până la vârsta adultă, să ceară lucruri în numele lor, să încerce să le deschidă toate porțile, transformându-se în ultimă instanță în părinți care îndepărtează orice obstacol din calea copilului. Copilul trebuie să se mențină mereu pe calea succesului și să fie ferit de orice risc. Această abordare se menține și în cazul intensive parenting, dar se adaugă ideea că trebuie să înlesnești copilului toate posibilitățile, pentru a-l aduce la "cea mai bună variantă" a sa, pentru a-i stimula "potențialul maxim." În contrast cu aceste tipuri de abordări, părinții care adoptă stilul "creșterii naturale" stabilesc reguli pentru protecția copilului, dar au o atitudine flexibilă, încurajând independența acestora; petrec mai puțin timp cu copiii, îi lasă să se joace singuri sau cu prietenii, îi implică în mai puține activități structurate. Dacă un copil se plânge că este plictisit, părintele care adoptă stilul intensiv încearcă să-i găsească imediat o activitate, să-l înscrie la un club sau la un cerc; părinții care adoptă stilul natural îi îndeamnă pe copii să meargă afară și să se joace cu prietenii.Standarde prea înalte, mulți bani și timp
Surse: https://eu.usatoday.com; https://www.theatlantic.com; https://www.huffingtonpost.co.uk; https://academic.oup.com
Urmareste-ne pe Google News
