3 tipuri de parenting care duc la copii anxioși

Stilul autoritar

Acest stil de parenting are următoarele caracteristici:

• Copiilor li se cere cu strictețe să respecte reguli și să îndeplinească așteptări: părinții ce practică stilul de parenting autoritar îi cresc pentru a evolua exact cum se așteaptă de la ei. Copiii nu au niciodată un cuvânt de spus și trebuie să respecte întocmai „ordinele” primite;
• Există întotdeauna pedepse pentru încălcarea regulilor sau pentru comiterea unor greșeli: în oricare dintre aceste situații copilul primește pedepse severe și nu este luat în seamă dacă încearcă să vină cu argumente în apărarea sa;
• Părinții nu se conectează emoțional cu copilul: în lipsa oricărui atașament, singurul scop al părinților este să impună totul;
• Copilul nu este niciodată ascultat: se așteaptă de la el să nu-și exprime niciodată opinia, inclusiv în situații obișnuite din viața de zi cu zi, cum ar fi alegerea unei jucării sau a unui fel de mâncare;
• Nu se răspunde întrebărilor sau așteptărilor venite din partea copilului: se așteaptă numai ca el să îndeplinească așteptările fără ezitare.

Consecințele stilului de parenting autoritar asupra copilului sunt preponderent negative, favorizând inclusiv stări de anxietate, ce se vor perpetua și în viața de adult. Principalele cauze responsabile pentru apariția anxietății sunt:

• Prezența unei stime de sine scăzute: criticile primite și sancțiunile pentru orice nu va face în conformitate cu cerințele părinților determină un copil să se îndoiască de el însuși, de calitățile sale, ceea ce este foarte dăunător stimei de sine. De asemenea, faptul că nu îi sunt lăudate niciodată realizările conduce la diminuarea încrederii în forțele proprii;
• Dificultatea de a accepta eșecul: pentru că i se spune întotdeauna că trebuie să facă totul perfect, resimte multă presiune. În cazul în care eșuează în ceva, începe să se teamă de reacția părinților și prin urmare preferă să evite orice situații care l-ar pune în situația de a nu avea succes, de a dezamăgi;
• Teama de a nu fi sancționat: declanșează adesea anxietate, în special când este constantă, consistentă și când vine însoțită și de diferite amenințări;
• Dificultățile de a socializa: având părinți ce practică un stil de parenting autoritar, nu este de mirare că unui copil nu i se permite mereu să socializeze sau i se impune cu cine să-și construiască o relație. Prin urmare, odată ce este pus în situații noi, în care să poată alege, nu știe cum să procedeze și devine agitat, speriat.

Stilul neglijent

Este practicat când părinții duc lipsă de timp, când au alte interese sau alte priorități. Poți recunoaște stilul de parenting neglijent după trăsăturile de mai jos:

• Nu își supraveghează deloc/aproape deloc copiii;
• Oferă puțină căldură sufletească, dragoste și atenție;
• Acționează distanțându-se emoțional de copii;
• Nu se formulează deloc sau se formulează insuficient așteptări pentru comportamentele copiilor;
• Limitarea considerabilă a interacțiunii părinte-copil când părinții consideră că sunt prea ocupați;
• Absența de la evenimente semnificative din viața copiilor (serbări de la școală, concursuri etc.)

Părinții care adoptă acest stil de parenting consideră că este suficient să le asigure copiilor hrană, adăpost și îmbrăcăminte, iar ceea ce îi ghidează este următorul enunț: „Ești pe cont propriu!”. În aceste condiții, în absența afecțiunii și ghidării venite din partea lor, copiii au o stimă de sine scăzută, ceea ce alimentează și anxietatea. În același timp, pentru că nu simt că au pe cine să se bazeze, orice situație dificilă le amplifică temerile și senzația că nu o pot scoate la capăt. 

Nu în ultimul rând, un copil crescut cu stilul de parenting neglijent nu beneficiază de un model în ceea ce privește dezvoltarea unor relații sociale normale. Din acest motiv, îi este greu să se atașeze de cineva și nu știe cum să reacționeze în viața de zi cu zi, când este pus în diverse contexte sociale, fiind copleșit adesea de stări de anxietate. 

Stilul permisiv

Nu este greu de recunoscut dacă iei în calcul caracteristicile menționate mai jos:

• Copiilor li se oferă dragoste și atenție, venindu-se în întâmpinarea nevoilor pe care le au;
• Există puține reguli și așteptări pentru copii; 
• Nu există rutine stabile;
• Nu se veghează la respectarea regulilor existente;
• Copiii nu au parte de suficient sprijin în privința luării deciziilor;
• Nu se impun limite sau, dacă se impun, nu sunt suficiente;
• Dificultatea de a-i spune „Nu” copilului;
• Nu se stabilesc consecințe pentru comportamentele mai puțin dezirabile;
• Părinții preferă să fie pe placul copiilor în detrimentul impunerii unor limite.

Chiar dacă un copil are parte de multă afecțiune din partea părinților, psihologii consideră că un stil de parenting permisiv are și efecte negative asupra sa. De pildă, este mai predispus anxietății și frustrării ori de câte ori este pus în situația de a respecta limite și reguli. Întrucât nu este capabil să realizeze acest demers, poate să dezvolte comportamente ce atrag respingerea celor din jur. Mai mult decât atât, astfel de comportamente survin și pentru că, în lipsa disciplinei de acasă, nu a deprins autocontrolul asupra emoțiilor și a impulsurilor.

Un studiu publicat online în luna decembrie a anului trecut a demonstrat că stilul de parenting permisiv este asociat cu anxietatea generalizată și cu apariția unor comportamente atipice la copii încă de la o vârstă fragedă. Pentru a se formula o asemenea concluzie, s-a apelat la părinții a 293 de copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 5 ani și la educatorii acestora. Părinții și educatorii au fost rugați să completeze chestionare legate de stilul de parenting, de comportamentele copiilor și de nivelul de anxietate la preșcolari. După analizarea chestionarelor, s-a putut sesiza că un stil de parenting permisiv favorizează stările de anxietate la copii care, la rândul lor, declanșează comportamente atipice.

Experții în psihologia copiilor recomandă, în vederea diminuării riscului ca un copil să se confrunte cu anxietatea, ca părinții să adopte, pe cât posibil, stilul de parenting autoritativ. Pe de o parte, copiii au parte de multă dragoste și atenție dar, totodată, li se impun limite și reguli. În aceste condiții, deprind încă din primii ani ai copilărie autocontrolul. Pe de altă parte, au șansa de a fi ascultați, de a lua decizii, de a-și exprima punctul de vedere, ceea ce îi ajută să devină încrezători în forțele proprii, dar și în ceilalți. Grație acestor achiziții, învață să găsească soluții pentru rezolvarea problemelor și să-și construiască relații sociale sănătoase.  

Surse: choosingtherapy.com, discoverbrillia.com, goodtherapy.org, pareting.firstcry.com, psihipedi.ro, tandfonline.com, verywellmind.com, webmd.com

Sursă poză principală: istockphoto.com