Un copil fericit țopăie, țipă, se joacă și face prostii

„Nu mai alerga atât!”

„Of, de câte ori ți-am spus să nu mai alergi prin bălți? Nu nu vezi ce-ai făcut pe tine?”, se auzea o mămică strigând către copilul său, al cărui zâmbet devenise aproape molipsitor.

Nu doar o singură dată mi s-a întâmplat să asist la mici momente de fericire ale copiilor, blocate complet de părinți. Așa este, nu o facem intenționat. Din mult prea multă grijă pentru puii noștri, ajungem să le răpim uneori momentele mici, pline de bucurie supremă. Nu vrem să alerge, din teama de a nu transpira și răci, sau din teama de a nu se lovi; nu vrem să calce prin bălți, pentru că tocmai le-am cumpărat hăinuțele mult dorite și știm foarte bine cât de dificil va fi să scoatem petele, plus că nu ar avea sens să se ude; nu vrem să spargă vaza la care ținem atât de tare, pentru că am cumpărat-o acum cinci ani, din Italia, de la un anticariat... Noi vrem ca cei mici să nu facă multe, dar să fie totuși fericiți.

Tu când te-ai simțit ultima dată fericit(ă)? Dacă închizi ochii și îți amintești un moment al copilăriei tale, un moment vesel... nu te simți liber(ă)? Oare fericirea nu ar putea fi tot o formă de libertate? Desigur că este dificil să avem încredere în copiii noștri, mai ales atunci când sunt micuți - este dificil să avem încedere că știu să aleagă tot ce este mai bun pentru ei și că nu se vor expune la pericole, însă în loc să îi privăm de dorința de a sări în bălți și de a alerga în parcul de joacă, nu ar fi mai sănătos, oare, să ne asigurăm că se află în afara oricărui pericol, ajutându-i să facă ceea ce își doresc? O pereche de cizme înalte de ploaie ar putea rezolva problema bălților, iar pentru un copil este esențial ca părintele să îi ofere cele mai bune soluții - este una dintre modalitățile prin care ei ajung să își dezvolte în cele din urmă și gândirea creativă.

Totuși... astfel de situații sunt ușor rezolvabile, odată ce acceptăm că un copil, înainte de toate, este precum o mică doză de energie, care trebuie neapărat consumată. Odată inhibată, ea se va acumula și va îngrădi frumoasa personalitate a puiului nostru.Un copil fericit va face năzbâtii; va auzi „da” atunci când tu vei spune cu certitudine „nu”; se va strecura în locurile în care știe că nu are voie să ajungă și îți va pune răbdarea la încercare. Un copil fericit, este un copil care explorează lumea, iar lumea este foarte dificil de explorat prin ochii altei persoane. Copilul tău va dezvolta ușor-ușor propriul său set de reguli, iar datoria ta este să îl asisiști pe parcursul procesului și să îl corectezi, atunci când greșește, nicidecum să inhibi nevoile și dorințele sale. Un copil fericit va râde zgomotos într-o sală de eveniment, în care toți invitații adoptă o postură sobră, iar un părinte fericit, va râde alături de el, imediat după ce îi va explica de ce este important să fie puțin mai silențios.

Un copil fericit, are un părinte fericit - un părinte care a fost cândva copil și a trăit copilăria la o asemenea intensitate, încât copilul interior reușește să trăiească și acum, la o vârstă înaintată.

Este vital pentru un adult să poată intra în contact cu copilul său interior, odată ce devine părinte. Cum altfel am putea înțelege lumea de basm a oamenilor mici? Cum altfel am putea înțelege nevoile și dorințele lor, precum și dramele sau suferințele? Cum altfel le-am putea înțelege nevoia de libertate?

Eram acum un an, pe o vreme mult mai geroasă, într-un parc. Îmi amintesc cât de multă liniște era în jurul meu - băncuțe pline de bătrânei care lecturau și mormane de zăpadă care acopereau pământul. Din depărtare, se auzeau chicoteli zglobii, care părea că vin din ce în ce mai aproape, până când, aflate chiar în fața mea, chicotelile s-au transformat într-un puști îmbrăcat cu salopetă de iarnă, înfofolit suficient de bine încât să-i fie cald, dar bucuros tare că încă se poate mișa prin zăpadă. Era micuț, atât de micuț încât abia dacă învățase să meargă, iar mult în spatele lui se aflau mama și bunica. Mi-am întors o clipă privirea și apoi a dispărut - a dispărut în mormanele de zăpadă, precum o țestoasă cu carapacea în jos și piciorușele în sus, Am vrut să mă ridic și să îl ajut:

„Nu, nu! Nu vă deranjați - este băiat mare! Acum descurcă singur!”, a strigat mămica lui,

Încurajându-l de pe margine, puiul s-a ridicat aproape instantaneu auzind vocea mamei. Cu obrajii bucălați și roșii, a continuat să exploreze lumea, prin zăpadă. Un copil fericit cade și țipă, râde și se ridică. Un copil fericit aleargă zvăpăiat, se tăvălește pe jos, țopăie și râde cu hohote, dărâmă și aruncă lucruri, măzgălește pereții, varsă paharele cu apă, țopăie în pat... Un copil fericit se aruncă în zăpadă și aduce fericire pe chipul tuturor, atât timp cât este încurajat în acest sens. Aproape că se topiseră troienele de zăpadă de la fericirea lui. Mulțimea din parc era întoarsă către puștiul care pur și simplu radia de bucurie. Atunci am înțeles cu adevărat ce însemnă fericirea pentru un copil - să cadă prin zăpadă și să fie încurajat de mama lui, să se ridice; să fie încurajat de vocea caldă, care i-a dat viață. Să nu fie certat și alertat. Să fie lăsat liber!