Cadouri multe, mulțumire minimă
Nu e ca și cum ți-ai dori vreo recunoștință veșnică. Ai dori în primul rând să observi o mulțumire din partea lui. Că acel cadou, pentru care te-a bătut la cap 1-2-3 luni, uneori chiar mai mult, chiar îi provoacă o bucurie, o plăcere deosebită. Ai uneori norocul și observi acea sclipire infimă de entuziasm. Se joacă cu mașinuța sau cu păpușa o zi-două, dacă ai noroc poate chiar o săptămână. Iar apoi...este ca și cum nici nu ar fi existat. Ar fi bine într-un fel dacă lucrurile s-ar termina astfel. Daaar, după acest interval de timp apare o senzație de nemulțumire. Profundă. Ca și cum celelalte două mii de jucării din camera sa (în varianta optimistă, dacă nu sunt împrăștiate prin întreaga casă) nici nu ar exista. Iar el, sau ea, este practic cel mai amărât copil de pe suprafața planetei. Mai ales că te are pe tine ca părinte. Care ești rău că nu vrei să îi cumperi. Și jucăria x sau y pe care și-o dorește tare, tare mult.
Mulți dintre voi cu siguranță se regăsesc în situația descrisă mai sus. Majoritatea nici nu vă mai amintiți ce anume a primit copilul anul trecut de Crăciun. Eu cel puțin am încercat să fac un exercițiu de memorie și nu am reușit. Căci după cadoul pe care i l-a solicitat insistent Moșului au mai urmat, și nu puține, alte cadouri care au dispărut la fel de repede cum au apărut. Cele mai multe dintre ele încă există, dar nu mai sunt folosite, ci zac într-un morman de jucării abandonate. După ce au fost folosite efectiv nu mai mult de o săptămână. Unele poate au mai mult noroc și rezistă preț de 1-2 luni. Evident, până apare o altă reclamă la televizor sau până observă o jucărie, pe care nu o avea și care este ca nicio alta. La fel ca toate celelalte de dinaintea ei.
Poate, mânat de un exces de zel, te-ai gândit că nu ți-ai dori sub nicio formă ca lui sau ei să îi lipsească ceva. Tu, crescând în alte vremuri, aveai puține jucării. De fapt, le puteai număra pe degetele de la mâini. Îți amintești și acum cât de tare ți-ai dorit o pereche de role sau o bicicletă Pegas. Iar părinții au reușit să ți le cumpere mult prea târziu. Pentru că atunci nu existau posibilități. Nici financiare și nici gama de jucării nu era atât de vastă ca cea de astăzi.
Nu se întâmplă doar de Crăciun
Ți se va spune de multe ori, de obicei de către persoanele vârstnice că este vina ta. Că îl/o înveți rău. Că prea îi cumperi tot ce îți cere sau tot ce vrea. O să ajungă un răsfățat, râzgâiat pentru că l-ai învățat să primească tot fără a oferi nimic la schimb. Poate că uneori ai încercat să îl motivezi să ofere pentru a primi. Câteodată chiar ai reușit. Dar cadourile...jucăriile...rămân la fel de multe și la fel de puțin apreciate.
Situația cu cadourile nu apare din păcate doar de Crăciun sau de Paști. Ci și de ziua copilului sau în oricare altă zi specială în care tu ai făcut un efort să îi cumperi copilului tău jucăria mult dorită. I-ai spus desigur, de nenumărate ori chiar, că banii nu cresc în copaci și că tu muncești extrem de mult pentru ei. El, totuși, continuă să ceară. Nu este întotdeauna vorba că îți rupi de la gură ca să îi cumperi ACEL cadou. Evident, socoteala ți-o faci rapid și nu este chiar în regulă să cheltui pe o mașinuță banii pe care unele familii îi dau pe mâncarea pe 2 săptămâni....
Ajungi să te întrebi dacă este de vină societatea consumeristă. Sau poate faptul că micuțului/micuței tale îi lipsește empatia. Cauți să găsești o explicație pentru felul în care este copilul tău. Evident, ajungi să te învinovățești. Și nu neapărat din cauză că te arată alții cu degetul, ci pentru că tot ceea ce este și va fi copilul tău vreodată pornește de la tine. Tu reprezinți exemplul primordial, stâlpul de susținere. Iar tu ai dat greș. Îți dorești din suflet să repari ceva. Să dispară ca prin farmec toate jucăriile, toate cadourile pe care le-a primit copilul tău vreodată. Dar oare va mai fi el fericit? Va putea aprecia orice lucru, cât de mic ar fi, primit? Se va bucura de el și îl va folosi nu o zi sau o săptămână, ci luni de-a rândul fără să se plictiseacă?
Mi-aș dori să cunosc răspunsul la aceste întrebări. Adevărul este că, până la urmă, stă în natura umană să îți dorești să ai. Mai mult și mai bun. Însă cel mai important lucru cred că este ca al tău copil să știe că poate fi și altfel. Să știe că există copii care nu doar că nu primesc jucării scumpe de Crăciun, dar nu au aparent banala apă de băut. Să se simtă, măcar din când în când, norocos. Că el le are și că le poate folosi după bunul plac.
Puterea de a spune nu
Iar soluția cea mai la îndemână pe care cred că orice părinte o are este puterea de a spune nu. Chiar dacă își permite să îi cumpere un cadou sau altul, să refuze uneori tocmai pentru a-l lăsa să înțeleagă că poate trăi și fără acel LUCRU. Este doar un lucru, nu un capăt de lume. Iar dacă are noroc de un copil bun la suflet și înțelegător poate ajunge într-o zi să audă că se bucură când primește un cadou pe care nici nu-l ceruse și la care nici nu se aștepta. Un cadou poate de care nici nu avea neapărată nevoie, precum o jucărie de pluș sau un camion de gunoi. Pentru că oricum mai avea încă 200 de plușuri și vreo 50 de camioane de gunoi. Însă simplul fapt că tu te-ai gândit că lui i-ar putea plăcea, fără să existe vreo ocazie specială pentru a-l oferi, o să îl ajute să înțeleagă că intenția este cea mai importantă. Intenția ta este izvorâtă din suflet și nu are cum să fie privită decât ca fundamentul oricărei relații părinte-copil, și anume iubirea. Îți pasă și îi arăți că îți pasă. Iar el va înțelege, treptat, că este cel mai important lucru de pe acest pământ. Și va crește un adult căruia îi pasă. Un om căruia îi pasă este un om care va construi bine în jurul său. Despre asta este vorba până la urmă.
Citește și: Jucariile in exces dauneaza grav sanatatii copilului?
Urmareste-ne pe Google News
