„Urăsc școala, nu mai vreau să merg!" - ce să faci când cel mic refuză să mai meargă la ore

O mamă a dezvăluit cât de mult îndrăgea grădinița și școala fiica ei

Într-o confesiune pentru „parentfromheart.com”, o mamă a povestit cât de mult îi plăcea fetiței sale să meargă la grădiniță și apoi la școală. Astfel, copila îi vorbea zilnic despre ce se întâmpla la grădiniță/la școală, era silitoare, atentă, iar la sfârșit de săptămână nu făcea altceva decât să le ceară părinților ei să revină cât mai repede la școală. Pentru sursa citată, mama a venit cu următoarele detalii:

„Fetița mea de 5 ani se trezea cu noaptea în cap pentru a-mi vorbi despre colegii de grădiniță, iar ochii îi străluceau pur și simplu când îmi povestea ce se întâmplase acolo cu o zi înainte... Era foarte entuziasmată pentru că mergea la grădiniță și nu voia să rămână niciodată acasă. Tot ce își dorea era să meargă acolo.  

Am avut mereu impresia că fiica mea s-a născut pregătită „să-și ia zborul”. Acest lucru a fost evident dintotdeauna. În ziua în care am lăsat-o la cresă, abia mă abțineam să nu plâng. Mă temeam că îi va fi dor de mine și că va avea nevoie de prezența mea. De fapt, ea era încântată că o lăsam să stea la creșă. În acea zi, a țâșnit pur și simplu pe ușile roșii și s-a dus în sala de clasă fără nicio teamă și fără să privească înapoi.

A urmat apoi grădinița, iar eu îmi făceam griji legate de numărul mare de ore pe care avea să le petreacă acolo. Mi se părea că este prea mult, pentru un copil de 5 ani, să stea departe de casă mai mult de șase ore pe zi. Eram convinsă că va veni și clipa în care să-mi ceară să ia o „pauză” și să rămână câteva zile acasă.

Când a ajuns la școală, mi-a vorbit, cu mult entuziasm, despre doamna învățătoare și despre toate prietenele ei. De asemenea, mi-a descris în detaliu sala de clasă și mi-a vorbit și despre toți colegii, fiind mereu nerăbdătoare să se întoarcă la școală. 

În momentul în care am primit primul raport cu situația școlară, am savurat pur și simplu cele două pagini în care se vorbea despre ea. Adora școala și făcea progrese. Îi plăcea mult să lucreze, îmi povestea zilnic despre programul de la școală și avea puține zile în care nu se simțea în largul ei. Era văzută ca un copil silitor, care se înțelegea bine cu toată lumea. Când învățătoarea preda, fiica mea era întotdeauna și își încuraja și colegii să facă la fel.

La fiecare sfârșit de săptămână spunea că abia aștepta să revină la școală. Nu îi convenea deloc să stea acasă când se îmbolnăvea. 

Fiica mea adora să învețe și își făcea temele cu plăcere. Nu cerea niciodată să rămână acasă”. 

La un moment dat, fiica ei i-a mărturisit că urăște școala

Mama a adus în prim-plan și momentul în care fetița ei i-a spus că urăște școala. De atunci, i-a cerut tot mai des să rămână acasă, așa cum se poate sesiza și în continuarea confesiunii pentru sursa citată anterior:

„În preajma sărbătorilor de iarnă, copilul meu, care niciodată nu voia să lipsească de la școală, mi-a cerut să îl las să stea acasă câteva zile. Mi-am închipuit că probabil era foarte obosită și avea nevoie de o pauză de două săptămâni. În plus, m-am gândit că, după ce se va odihni, va reveni fără probleme la școală după sărbători.

Însă odată cu terminarea vacanței și venirea momentului în care trebuia să revină la școală, am luat-o cumva de la capăt. Continua să-i includă în poveștile despre școală pe ceilalți colegi, pe cei mai buni prieteni și realizările pe care le avea. Cu toate acestea, mi-a descris și situațiile în care învățătoarea a ridicat tonul și scria pe tablă numele copiilor care nu erau atenți. Brusc, școala nu mai era la fel de distractivă pentru ea.

Apoi, într-o zi, am auzit din partea ei cuvintele de care mă temeam cel mai mult: „Urăsc școala”. Am simțit că acele cuvinte au fost precum o lovitură puternică. Am auzit de la fiica mea cele mai groaznice vorbe legate de ceea ce simțea. Nu mai voia să stea mult la școală și avea des perioade în care voia să rămână acasă. Când veneau weekend-urile, nu mai spunea că abia aștepta să revină la școală. De fapt, luni dimineață auzeam aceste vorbe:  „Nu vreau să merg azi la școală”.

Mă blocam pur și simplu. Voiam să o susțin și să o ajut să nu mai urască școală. Nu voiam nici să amplific problema și să agravez lucrurile. Mă gândeam că nu era spre binele ei să stau de vorbă cu învățătoarea. Nu știam ce să fac, nu fusesem pregătită pentru un copil care nu voia să meargă la școală.

De asemenea, nu îmi doream să o mut la altă școală, așa că primul pas pe care l-am făcut a fost să încerc să-mi dau seama de ce ajunsese să urască școala”.

Mama a venit cu sfaturi pentru părinții ai căror copii nu vor să meargă la școală

Raportându-se la propria experiență și bazându-se pe sprijinul venit de la mama ei, director de școală, cea care s-a confesat pentru sursa menționată nu a ezitat să vină cu câteva sfaturi pentru toți părinții care se confruntă cu experiențe similare. Iată cum ar trebui să procedezi în cazul în care te lovești de refuzul copilului de a merge la școală:

Ascultă-ți copilul cu atenție 

Primul lucru pe care poți fi tentată să-l faci în momentul în care copilul tău îți spune că urăște ceva/pe cineva este să-i explici de ce nu ar trebui să aibă astfel de sentimente. De fapt, reacționând așa, creezi presiune asupra lui și îl faci să aibă impresia că nu este ascultat, că nimănui nu îi pasă de ceea ce simte. Practic, evită să vii cu replici precum: 

• „Întotdeauna ți-a plăcut școala”;
• „O să treci peste asta”;
• „Nu spune că „urăști”;
• „Toți prietenii tăi sunt la școală” etc.

În schimb, încearcă să-i arăți că îl înțelegi, că îi ești alături:

• „Văd că ești supărat/ă. Este greu”;
• „Într-adevăr, este frustrant. Poți să-mi spui mai multe despre...?”;
• „Știu cum te-ai simțit când...”.

Pe măsură ce copilul reușește să-ți spună ce simte, gândește-te că așa se poate elibera de sentimentele negative legate de școală. În același timp, când vede că este ascultat și că se bucură de susținere, devine tot mai deschis și mai dornic să-ți vorbească despre ceea ce îl frământă, în condițiile în care se simte în siguranță. 

Apelează la tehnica „bagheta magică”

După ce ți-ai ascultat copilul și ți-ai exprimat empatia, roagă-l să-și imagineze că are o baghetă magică. Apoi întreabă-l cum s-ar folosi de ea pentru ca la școală să fie mai bine. Spre exemplu, poate fi vorba despre o mai bună relație cu învățătoarea și/sau cu colegii, despre mai puține teme sau despre orice altceva care îl face să se simtă mai confortabil la școală. Indiferent de ceea ce auzi de la el, ai practic un punct de plecare pentru a putea să-ți faci un plan de acțiune pentru ceea ce urmează. 

Adoptă mereu o atitudine pozitivă în discuțiile despre școală

Dacă nu ții cont de un astfel de sfat, riști să amplifici ura copilului față de școală, față de un cadru didactic sau față de un coleg de clasă. Spre exemplu, în cazul în care auzi de la copil „Urăsc școala”, nu este cea mai bună soluție să-i dai un răspuns precum acesta: „Am văzut cât de rea a fost doamna învățătoare/ cât de rău a fost colegul tău în situația „X”. Nici mie nu îmi place de ea/de el”. Pentru a nu amplifica tensiunile și pentru a-l motiva să revină la școală și să găsească soluții menite să îmbunătățească situația, adoptă o atitudine care să-ți exprime empatia: „Văd că ești furios/furioasă sau trist/ă. Te înțeleg, știu cât este de greu să...”

Dacă bănuiești că este vorba despre anxietatea de separare sau despre altă problemă ce ține de anxietate, evită să-l lași să rămână acasă câteva zile

Deși, la prima vedere, poți considera că o zi sau două în care copilul nu vine la școală îi sunt benefice pentru a-l îndepărta de sentimentele negative, în realitate lucrurile nu stau așa. Cu alte cuvinte, cu cât stă acasă, cu atât i se poate amplifica anxietatea. În aceste condiții, îți va fi din ce în ce mai greu să-l convingi să revină la școală. Mult mai bine este să fii fermă de la început și să nu-i permiți să stea acasă ori de câte ori îți cere așa ceva.

În cazul în care sesizezi că stările de anxietate devin tot mai intense și că interferează semnificativ cu rutinele dintr-o zi, este recomandat să ceri cât mai rapid sfatul medicului pediatru și/sau al unui psiholog. 

Pe lângă punerea în practică a sfaturilor prezentate mai sus, ca să poți face față situațiilor în care copilul nu vrea să meargă la școală, nu greșești dacă iei și următoarele măsuri:

• Încearcă să ai o discuție față în față cu învățătoarea/învățătorul sau cu diriginta/dirigintele: numai așa poți să îți faci o imagine mai clară asupra a ceea ce se întâmplă și să acționezi cât mai eficient pentru a-l ajuta pe copil să-și modifice, treptat, atitudinea față de școală;
• Discută cu conducerea școlii în oricare dintre aceste cazuri: dacă vrei să-ți muți copilul în altă clasă ori dacă intenționezi să-l duci la ședințe de consiliere desfășurate în cabinetul de consiliere din școală;
• Mizează pe diverse povești: cu ajutorul exemplelor oferite de personajele din povești, copilul își înțelege mai bine sentimentele și se poate inspira pentru a găsi soluții pentru rezolvarea problemelor. Mai mult, nu uita că anumite povești îți sunt și ție deosebit de utile, întrucât te inspiră să acționezi pentru a nu crea situații conflictuale.

Copilul este anxios că se întoarce la școală? Ce ai de făcut tu, ca părinte