Emotiile parintilor: mostenire pentru copii

Emotiile copiilor: mostenite genetic de la parinti

Genele noastre le ofera copiilor nostri un bagaj emotional, nu doar fizic. Ei nu vor mosteni emotiile in sine, cat dispozitia pentru anumite forme de a simti, ne avertizeaza psihologii. De exemplu, o mama cu dispozitie spre depresie ii va transmite copilului ei aceasta tendinta, si nu depresia in sine. Micutul se va naste cu o sensibilitate si o vulnerabilitate emotionala care il pot conduce catre manifestari depresive, daca mediul in care creste i le incurajeaza.

Asadar, copiii chiar mostenesc starile mele emotionale si sufletesti?

In luna mai 2012, a avut loc in Iasi a treia editie a conferintei pentru parinti Ai Copil? Invata sa fii parinte. Invitati au fost Sorin Mihalache si maica Siluana Vlad, care au vorbit, din perspective diferite, tocmai despre asta. Despre emotiile si starea sufleteasca a parintilor si cum le influenteaza acestea pe copii.

Sorin Mihalache este tata a trei copii, Trainer Experimentat in Comunicare si Dezvoltare personala, asistent la universitatea din Iasi, masterand in psihologie, fizica teoretica si teologie ortodoxa. Maica Siluana Vlad este de doi ani implicata in proiectul "Scoala Parintilor", in cadrul fundatiei "Varlaam Mitropolitul" din Iasi. Maica este stareta a unei manastiri din Iasi si coordonator al Centrului de Formare si Consiliere "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil".

"Clasica teorie genetica afirma ca oamenii se nasc cu o zestre genetica, ce le conditioneaza implacabil comportamentul, insa rezultatele actuale infirma acest lucru", am aflat de la Sorin Mihalache. El a dat exemplul copiilor nascuti din mame stresate, care se nasc cu o emotionalitate afectata. Nu pot sa isi manifeste in mod firesc gandurile si emotiile, curiozitatea si dorinta normala de a explora lumea. "Faptul ca s-a nascut dintr-o mama care in perioada cat a fost insarcinata, a fost foarte stresata, nu este inca decisiv. Daca, dupa nastere, copilul a avut parte de o stare de dragoste si de deschidere emotionala, de mangaiere si dragoste din partea mamei, dispozitia emotionala si comportamentul copilului se vor imbunatati. Dimpotriva, absenta atingerii si a afectivitatii exprimate de mamica, poate inhiba mult expresivitatea si emotionalitatea copilului."

"Mangaierile mamei determina gena sa se activeze"

Altfel spus, nu este intrutotul valabil adevarul potrivit caruia oamenii, asa cum se nasc, asa raman toata viata. "Ce afirma in trecut genetica? Un copil care se naste cu o zestre genetica, este deplin controlat de aceasta zestre. Prea multe schimbari in peisajul lui emotional si comportamental nu mai pot fi facute, din cauza constrangerilor genetice. Ei bine, aceasta nu este intrutotul adevarat!" (Sorin Mihalache).

"Astazi, noi rezultate din cuprinsul epigeneticii ne spun ceva diferit, contrazicand determinismul din anii 80. Da, avem unele caracteristici determinate der zestrea genetica. Insa expresia acestor gene este, de multe ori, fundamental influentata de stimulii mediului de viata, care pot sa intensifice sau sa blocheze expresia unor gene. 

De exemplu, s-a constatat ca, in cazul in care copii nascuti din mame care au avut o perioada de viata importanta stresata,  sunt ingrijiti si crescuti cu multa dragoste, ei se schimba semnificativ din punct de vedere emotional. Neurostiintele aduc dovezi despre acest fapt, din chiar chimia creierului. 

O emotionalitate pozitiva, multa afectiune si mangaiere din partea mamei, insreamna de fapt mai multi receptori glucocorticoizi in reteaua neuronala. Acestia recepteaza cortizonul - hormonul stresului si determina de fapt o buna reactie la stres. Mai multi receptori glucocorticoizi procura o reactie mai adecvata la stres, o diminuare a nivelului de cortizol. La copiii care beneficiaza de atasament si de atingere, chiar daca s-au nascut dintr-o mama care a traversat o perioada stresata, numarul acestor receptori creste foarte mult. Ei bine, mangaierile mamei determina ca gena sa se activeze. 

Invers, daca un copil nascut si crescut de o mama afectuoasa este incredintat, dupa un an sau doi, unei ingrijitoare care se comporta rece si fara dragoste cu el, rezistenta lui la stres se va diminua. Urmele neuronale exista si ele: numarul receptorilor glucocorticoizi scade semnificativ. Profilul comportamental este tot mai mult acela al unui copil stresat."

Cum ne vindecam de mostenirea emotionala? Rugaciunea

"Zestrea genetica nu este determinanta pentru comportamentul si emotionalitatea copilului, ne arata epigenetica. Asta este o dovada in plus pentru neuroplasticitate ca experientele din copilarie nu ne determina definitiv si ca putem, prin compasiune, empatie si prin participare emotionala in relatiile cu ceilalti, sa ne dezvoltam foarte mult." (Sorin Mihalache)

Asadar, ii putem dez-mosteni pe copiii nostri de starile sufletesti si emotionale nocive. Le putem "lua inapoi" de la ei. Dar multe mame nu constientizeaza acest lucru. Si, prin traiul in comun, depoziteaza in copil acele apucaturi emotionale bolnavicioase, pe care le au si ele. Avem nevoie sa invatam un nou fel de a simti si de a trai.

"Ne vindecam de mostenirea aceasta de la parinti, largindu-ne inima. Pentru dumneavoastra, este foarte simplu sa va rugati. N-aveti nevoie decat de un sfert de ora dimineata, un sfert de ora seara si, in rest, de 24 de ore. Deci, un sfert de ora stati in genunchi si de restul umblati, mancati, spalati-va si ziceti Doamne. Doamne, ma spal. Doamne, ce buna-i apa. Doamne, ce urata e femeia asta... Ca zice parintele Rafail, ca daca zici Ce urat este ala, e judecata. Dar daca zici Doamne, ce urat e, atunci se transforma in rugaciune. Nu trebuie decat sa il pui pe Doamne in fata. Ca sa vada si Dumnezeu. Si atunci, Dumnezeu vede ca tine si tu ca El. Si are loc o minune. " (Maica Siluana)

Cum ne vindecam de mostenirea emotionala? Multumirea

"Prin aceasta aratare permanenta in fata lui Dumnezeu. Apoi: oamenii se imbolnavesc si sunt nefericiti pentru ca s-au centrat, au inima ingustata, pe o singura problema. Vin la mine femei si imi zic:

-Maica, am o mare problema. 

-Spune-o la mama.

-Hai sa ti-o spun: barbatul meu bea.

Si eu impart foaia in doua:

-Scrie problema: barbatul meu bea. Scrie si motivele pentru care sa ii multumesti lui Dumnezeu. 

-Pai, sunt sanatoasa.

-Scrie. Vezi cu amanadoi ochii?

-Vad.

-Scrie. Picioarele merg?

-Merg.

-Scrie. Casa ai?

-Da. 

-Ploua in ea?

-Nu. 

-Scrie! Copii ai?

-Da.

-Sunt la scoala?

-Da. 

-Scrie!

Si trece si pe partea aialalta a foii. Uite, in fiecare zi roaga-te. Doamne, ajuta-ma cu barbatul meu si multumesc pentru asta, asta, asta, asta... Maica, se inmulteste darul! Cand multumim lui Dumnezeu, se inmulteste darul! De ce? Pentru ca noi in clipa in care multumim, ne bucuram, si bucuria este creatoare!" (Maica Siluana)

Emotiile mostenite de la parinti: trauma generationala

Ca sa il ferim pe copil de ranile noastre emotionale, avem nevoie sa ne vindecam noi de ele, mai intai.

"Prima mostenire pe care o primim de la parintii nostri este ceea ce invatam, ca niste pachete de emotii. Daca parintii nostri au fost bucurosi, sanatosi, voiosi, atunci si noi suntem. Caci in ADN-ul nostru sunt codificate aceste emotii pozitive.

Dar le avem si pe cele negative: traume, crime, violuri, desfranari, abuzuri. Aceste traume sunt insotite de emotii negative extrem de puternice: frica, dezgust, sila de sine, rusine, vinovatie. Pentru ca memoria evenimentelor traumatice se transmite de la parinti la copii odata cu sangele. Una dintre poverile cele mai grele pentru copii sunt sinuciderile: fie ca este un unchi, o matusa... Sufletul acela nu este linistit, dar in plus, sufletul meu nu este linistit. Pentru ca eu chiar daca nu stiu ca tataia s-a spanzurat, am auzit ceva. Parca am auzit ceva, ca n-a fost lucru curat!" (Maica Siluana)

Asa se ajunge la trauma generationala si la depresie, de exemplu. Trauma generationala vorbeste despre o memorie celulara pe care o avem de la mosi si stramosi, care ne conduce sa traim traumele care se transmit in neamul nostru. Intr-o alta conferinta, Maica abordeaza si acest subiect:

"Aceasta explica de exemplu ca sunt oameni care au amintiri din vietile trecute. Daca as avea un aparat de descifrat, eu as vedea (inscris in corpul si psihicul meu) filmul cu viata stramosilor mei. Suntem manati de informatii si tipare emotionale pe care le-am invatat din pantecul mamei si din primii ani de copilarie, cand se transmite informatia de la om la om in mod subconstient, sub forma de biti."

Cum ne vindecam de mostenirea emotionala? Iertarea 

"Depresia, de exemplu, este adeseori o boala pe care individul o primeste de la familie. Nu este o boala pe care individul si-o genereaza el singur, ca si-a administrat prost viata. Suntem imbolnaviti de propria familie.

De aceasta mostenire se scapa prin iertarea parintilor. Prin cinstirea, iertarea si detasarea de ei. Cinstim omul, deci Chipul lui Dumnezeu din om, dar uram si condamnam pacatul. Deci cinstim pe tata, pe mama, nu ce au facut ei.

Una dintre cele mai puternice legaturi este legatura cu cel pe care-l urasc. Si resentimentele pe care le purtam celuilalt seamana cu o otrava pe care o inghit in speranta ca o sa moara el. Dar noi ne otravim. Iertarea mie imi face bine, ii dau drumul celuilalt sa plece din viata mea. Daca sunt atatea boli de cancer acum, este pentru ca omul nu mai stie sa ierte. Si crede ca daca zice "nu am nimica cu el", l-a iertat. Iertarea este lucrarea lui Dumnezeu, o desfacere a acestei legaturi secrete dintre mine si cel care mi-a facut rau..."

Sunt lucruri pe care nu poti sa le ierti? Dar iertarea poate sa insemne, pentru inceput, sa te detasezi de parinti...

"Noi nu intelegem ce este iertarea. Iertarea nu este pentru fiecare suflet la fel. Dumnezeu este Cel ce iarta in noi si in fiecare situatie iertarea arata altfel. Sunt situatii in care iertarea presupune ruperea oricarei relatii, pentru ca celalalt - fie si un parinte - este dispus sa iti faca rau in continuare. Sa nu amestecam iubirea cu toleranta. Iubirea este a persoanei; dar in acelasi timp am o viata separata, eu nu sunt datoare a ascult de mama si la 60 de ani." (Maica Siluana)

Ce parere aveti, mamici? Aveti si voi stari sufletesti pe care le-ati mostenit de la parinti sau le-ati invatat in familie? Si pe care le dati mai departe copiilor vostri?