Diferenţa dintre o fată abuzată și una neabuzată? Sprijinul părinţilor

In România ultimelor luni, odată cu tragediile adolescentelor de la Caracal, fenomenul abuzului sexual asupra copiiilor si cel al traficului de minore a intrat tot mai mult în atenţia publicului. Sentimentul iluzoriu de siguranţă, cu care orice familie încearcă să se protejeze, a fost profund afectat. In mintea oricărui părinte a încolţit groaza că teroarea și iadul trăit de copilele răpite, torturate și ucise ar putea face parte din propria viaţă. Suferinţa inocenţei pângărite și agresate, uneori redusă total la tăcere, parcă începe să iasă la suprafaţă, iar lumina să își facă loc peste secretele întunecate ale comunităţii în care trăim. Poate că începem să devenim mai conștienţi de o gravă patologie socială și de vecinătatea ei. Falimentul instituţiilor statului în soluţionarea cazurilor Alexandrei și Luizei, sau al Mihaelei, fetiţa de 11 ani din Dâmboviţa, ucisă și agresată sexual de olandezul pedofil, ridică un semnal de alarmă și impune necesitatea de a asuma, măcar la nivel individual și familial, responsabilitatea pentru prevenirea unor astfel de orori.

Sursa foto: Pinterest

Abuzul sexual asupra copilului este un subiect care tulbură în mod profund pe oricine este părinte și nu numai. Suferinţa și mutilarea fizică și sufletească a celor inocenţi, tot mai des subiect al știrilor din media, ne îngrozește, dar ne și determină să luăm măsuri active pentru a ne proteja copiii. Există mai multe lucruri pe care părinţii pot să le facă pentru a preveni abuzul sexual asupra copiilor. Sprijinul necondiţionat și permanent, precum și climatul familial de siguranţa și comunicare pot face diferenţa dintre o fată abuzată și una neabuzată, dintre un copil senin și unul traumatizat. Informarea noastră privind semnele abuzului, implicarea profundă în viaţa copiilor noștri, conexiunea permanentă cu ei, ceea ce ne-ar permite să sesizăm riscuri și schimbări infinitezimale în comportamentele copiilor, modul în care-i învăţăm să adopte strategii de siguranţă – sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le putem face.

Prevenirea abuzului sexual asupra minorilor poate fi realizată prin educarea părinţilor, a copiilor și a comunitaţii. Intrucât la nivel de politici de sănătate publică nu există campanii și programe eficente de prevenire a agresiunilor sexuale asupra minorilor, motorul schimbării și protecţiei rămâne în mâinile noastre, ale părinţilor. Putem contracara vulnerabilitatea copiilor în faţa abuzului sexual prin prezenţa și sprijinul nostru constant, prin crearea unui mediu de siguranţă a familiei, prin cultivarea unor abilităţi de inteligenţă emoţională la copiii noștri, ce-i vor ajuta să fie mai puţin manipulabili, capabili să impună limite sau să recunoască situaţii potenţial abuzive. Iată ce poate face un părinte:

Fii implicat în viaţa copilului tău

A fi prezent în viaţa copilului tău îţi oferă șansa de a percepe cu mai mare fineţe orice semnal de pericol care poate să-l ameninţe pe cel mic. îi oferă totodată copilului acea conexiune care să-I dea curaj să vorbească cu tine dacă ceva nu este în regulă. Arată-te interesat de tot ceea ce se petrece în viaţa lui de zi cu zi, cunoaște-i universul cotidian, întreabă-l cum și-a petrecut ziua, care sunt jocurile preferate și cu cine s-a a stat după ore, dacă i-au făcut sau nu plăcere anumite activităţi. Află cu cine își petrece timpul, care sunt persoanele din imediata lui vecinătate. Intreabă-l cu cine se întoarce de la școală, cum sunt părinţii prietenilor lui, cu ce alte persoane s-a mai întâlnit, copii sau adulţi. Este important să vorbești cu copilul tău despre lumea lui de relaţii și să-l încurajezi să comunice cu tine despre mici întâmplări și persoane din viaţa lui.

Fii oricând disponibil pentru copil

Organizează-ţi programul pentru a putea avea zilnic timp de calitate pe care să-l petreci cu el. Abuzatorii vânează sentimentul de solitudine al copiilor, folosindu-se de el pentru a se apropia de ei. Atunci când fata sau băiatul tău vine către tine să-ți povestească lucruri care sunt importante pentru el, acordă-le atenție, chiar dacă ție nu ți se par atât de semnificative. Este modul de a cunoaște lumea interioară a copilului tău și un prilej excelent de a afla emoțiile care-i populează sufletul pe parcursul zilei. Va ști că vocea lui este auzită și se va obișnui să vină către tine ori de câte ori îl va preocupa sau supăra ceva. Nu trebuie să-l bombardezi cu multe întrebări ci doar să-i lași spațiu să se exprime. Vei rămâne uimit cât de multe lucruri va începe să-ți spună și cât de multe zone din viața lui sunt altfel decât le gândeai tu. Avem adesea o imagine schematică despre viața petrecută de copilul nostru în afara familiei, o imagine necolorată cu emoții și chipuri. Timpul și prezența autentică pe care i-o acorzi copilului îți oferă șansa de a fi mult mai aproape de orice i se întâmplă sau i s-ar putea întâmpla.

Vorbește cu copilul tău despre abuzul sexual asupra minorilor

In ultima vreme, cazurile de pedofilie, agresiune sexuală și trafic de minore au fost subiecte devoalate și amplificate mediatic. Dacă aveţi copii mai mari sau adolescenţi puteţi iniţia discuţii cu caracter educativ pe tema abuzului și pedofiliei pornind de la aceste incidente dramatice. Puteţi să le cereți părerea legat de știrile vehiculate în social media, să-i întrebaţi ce știu despre aceste cazuri, ce ar face într-o sitiaţie similară sau cum se gândesc că pot fi prevenite astfel de drame. Cerându-le opinia le transmiteți de fapt că-i valorizați și creați deschiderea pentru o conversație mai profundă. Este totodată ocazia perfectă de a vorbi cu ei și despre acele aspecte care nu sunt evidențiate pe canalele de știri, dar care fac parte din realitatea pedofiliei și a abuzului sexual asupra copilului.

Avertizează copilul despre absolut toate riscurile legate de abuzatori!

In general, noi toți ne avertizăm copii să nu urce într-o mașină cu persoane necunoscute și să nu accepte daruri de la persoane străine, dar nu întotdeauna îi atenționăm asupra tacticilor de manipulare ale abuzatorilor: posibilitatea de a-i păcăli sau de a-i amenința, presiunea de a ține secret ceea ce s-a întâmplat, folosirea sentimentelor de culpabilitate și de frică ale copiilori, tendința abuzatorilor de a face poze cu caracter pornografic sau cererea de a-i atinge inadecvat. Trebuie să ne avertizăm copiii atât asupra pericolelor venite din partea străinilor, cât și asupra celor care pot veni din imediata lor vecinătate. Este important să le oferim un tablou complet asupra acestei realități care ne provoacă aversiune. In acest fel ne asigurăm că le oferim toate instrumentele cu care să recunoască un abuz sexual, să știe să i se opună și să-l raporteze.

Ne este greu să discutăm cu copiii astfel de subiecte pentru că în interiorul nostru există repulsie și groază, însă refuzul nostru intern, venit dintr-un mecanism de apărare, nu poate nega realitatea și riscurile crescute ale acestui fenomen. Avertizarea copiilor și învățarea unui protocol de siguranță trebuie să înceapă încă de la vârste foarte mici, cu adaptarea discuțiilor la capacitatea de înțelegere a copilului. Este util să ne încurajăm copiii să spună mai multor persoane de încredere despre realitatea abuzului, dacă acesta s-ar produce. Pentru că nu întotdeauna copiii sunt înțeleși sau crezuți din prima, ei trebuie învățați să dezvăluie mai multor adulți despre abuzul suferit până când acesta se va opri. Statisticile și studiile arată că în opt din zece cazuri de abuz sexual asupra copilului, acesta a fost comis de cineva pe care copilul îl cunoaște. De aceea este important să-i învățam pe copii că pedofilii nu arată într-un fel anume, amenințător sau ușor de recunoscut, și că ei trebuie să urmeze niște strategii de siguranță privind limitele atingerii corporale.

Informează-te despre semnele abuzul sexual asupra copilului

Abuzul sexual asupra copilului este o formă de abuz ce presupune activitate sexuală cu un minor. Un copil nu poate să ofere un consimțământ la nici o formă de activitate sexuală. Aceasta este o realitate indiscutabilă. Atunci când un adult comite un abuz sexual asupra copilului, efectele și destabilizarea pe care le produce sunt pe termen lung și deseori marchează întreaga viață a copilului devenit adult.

Abuzul sexual asupra unui copil nu presupune doar contactul fizic dintre copil și abuzator, adică un act sexual vaginal, oral sau anal. Poate lua forma: exhibiționismului și expunerii sexuale în fața minorului, atingerilor sexualizate, masturbării în prezența minorului sau obligarii lui să se masturbeze, limbajului obscen și pornografic, fotografiilor indecente.

Abuzatorul sexual se folosește de vulnerabilitatea fizică și emoțională a copilului și poate folosi ca pârghii de manipulare autoritatea, intimidarea sau seducția. I-ar putea spune copilului că ceea ce face este perfect normal și că se va simţi bine. Ulterior ar putea recurge la amenințări în situaţia în care copilul încearcă să se retragă sau vrea să spună părinților.

Agresorul sexual vine din afara spațiului de viață al copilului sau este o persoană cunoscută lui, un copil mai mare, un membru al familei, un profesor sau instructor, un baby-sitter sau părintele unui alt copil. Există mai multe mituri care gravitează în jurul acestei problematici, care cresc gradul de dezinformare și în consecinţă și riscul abuzului. De pildă, insuficienta conștientizare a faptului că și băiețeii pot fi abuzați sexual, că femeile pot fi abuzatoare sexual, convingerea că agresiunea sexuală este produsă doar de străini sau ideea că riscul de abuz sexual în cazul preșcolarilor este mai mic. Toate acestea sunt mituri demontate atât de realitate, cât și de statistici si cercetări. Părinții au responsabilitatea de a se informa și de a elimina miturile sau convingerile greșite, pentru a putea să-și educe copiii și să le ofere informație relevantă.
În pofida opiniei larg răspândite, nu în toate cazurile există schimbări comportamentale evidente sau semne vizibile de agresiune fizică la copilul care a fost supus abuzului sexual. De cele mai multe ori abuzatorii pedofili nu folosesc forța și nu lasă semne.

Diferența dintre o fată abuzată și una neabuzată poate rămâne insesizabilă și numai prezența constantă a părinților în viața copiilor poate să aducă indicii din lumea ferecată a tăcerii și suferinței fără glas.

Presiunea de a ține ascunsă și secretă o experienţă traumatică pe care o adolescentă a trăit-o, manipularea că s-a întâmplat din vina ei, teama de a nu fi crezută, amenințările cu dezvăluirea, lezarea sau moartea, sunt tot atâtea motive pentru care devine și mai greu să fie sesizate semnele abuzului. Orice părinte trebuie să se informeze asupra acestor semnale, cu atât mai mult cu cât nu întotdeauna simptomele sunt vizibile.

Nu trebuie neglijate semne precum: cunoașterea de către copil a unor aspecte despre sexualitate, tipic adultă, comportament hipersexualizat ce apare brusc în viața copilului ori simptome medicale fără cauză organică. La adolescență semnele pot fi și mai puțin vizibile, adesea încadrate între modificările ce apar odată cu această etapă tumultoasă de vârstă. Aspecte precum inițierea timpurie de relații sexuale, multitudinea de parteneri, tendința de a avea parteneri sexuali mult mai în vârstă pot vorbi despre un abuz sexual antecedent. Chiar dacă nu întotdeauna sunt evidente aceste semne și semnale ale abuzului sexual asupra minorului, ele trebuie cunoscute de către părinți pentru că pot face diferența între echilibru și haos.

Între semnele fizice pot apărea simptome precum: sângerări, vânătăi sau inflamații în zona genitală, dificultatea de a merge sau de a se așeza, infecții urinare și fungice frecvente, dureri, mâncărimi și arsuri în zona genitală, pete de sânge pe îmbrăcăminte și pe lenjeria intimă. Dacă-ți cunoști copilul și participi activ la viața lui, schimbările de tip comportamental pot deveni vizibile prin ocheanul afectivității și conexiunii pe care o aveți. Poți remarca mai ușor anumite schimbări în deprinderile lui de igienă (fie dușuri excesive, fie refuzul băii) sau problemele școlare instalate brusc (absențe, scăderea notelor, fugă de la școală etc). In cazul copilului mai mic poți remarca de pildă că revine la comportamente regresive, precum suptul degetelor sau enurezisul.

Poți observa și semne mai subtile precum tendința de a tăcea apărută la un copil anterior volubil, evitarea privirii, respingerea atingerilor fizice, fraze prea adulte pentru vârsta lui, hiperprotecția și asumarea rolului de îngrijitor față de un frate mai mic. Uneori tabloul emoțional și comportamental pe care-l observi la copil aduce semne și simptome vizibile, foarte ample, precum tulburări de tip anxios (fobii, tulburare de stress post-traumatică, coșmaruri și tulburări de somn), depresie, afirmații și tentative suicidare, comportamente de autolezionare.

Comunică permanent cu copilul și dezvoltă-i inteligenţa emoţională

Este important să ne învățăm copiii să-și identifice emoțiile, să aibă încredere în semnalul lor de alarmă, să aibă încredere să-și exprime emoții care par prea intense și inacceptabile precum furia, rușinea, frica, tristețea. Validându-i sentimentele, ne asigurăm că ne va dezvălui lumea lui emoțională, că nu va încapsula în tăcere micile sau marile lui drame, că în situația în care ar trăi ceva care l-ar destabiliza va ști să ceară ajutor și să vorbească despre ceea ce simte. Dacă reușești să construiești în sufletul copilului tău sentimentul că este acceptat necondiționat și să-i validezi emoțiile, oricare ar fie ele, va avea încredere să-ți împărtășească lucrurile nespuse si nu vor mai exista subiecte tabu între voi. A-l ajuta să fie mai conștient de ceea ce simte îl abilitează să recunoască semnalele de alarmă. Totodată, te vei asigura că nu este atât de ușor de manipulat.

Sentimentul de singurătate, de a nu fi înțeles și ascultat în interiorul propriei familii, la care se adaugă nevoia de a căuta figuri de referință care să-l valideze și să-i dea un sentiment de importanță personală, sunt de altfel pârghiile folosite de mulți pedofili în manipularea copiilor.

Cercetările au arătat că abuzatorii aleg predominant ca victime copii cu o încredere scăzută în sine și cu relații de atașament nesigur în interiorul propriei familii. De aceea este vital ca practicile tale parentale să cultive creșterea încrederii în sine a copilului, să-l încurajeze și să-i dea sentimentul de valoare personală. Întărește abilitățile sale de comunicare pornind de la modelul relației dintre voi. Fie că-i pui întrebări directe, cum ar fi “Te-ai distrat azi?” sau “Ce nu ți-a plăcut la after-school?”, fie că-i oferi spațiu liber pentru exprimarea gândurilor, lăsând să iasă treptat la suprafață adevăratele lui preocupări, cheia comunicării rămâne întotdeauna conexiunea și validarea. Îți poți ajuta copilul să vorbească despre emoțiile și evenimentele care l-au tulburat, reasigurându-l mereu că nu te vei supăra pe el și că nu-l vei pedepsi dacă-ți dezvăluie anumite lucruri, că puteți vorbi despre orice, că nu va avea probleme, oricât de ciudate sau supărătoare pot fi cele povestite.

Modelarea copilului prin propriul tău exemplu de autodezvăluire și exprimare emoțională reprezintă cea mai la îndemână modalitate de a-l învăța să-și împărtășească experiențele, fie ele și cele mai neplăcute. Noi, adulții, prin reacțiile noastre emoționale dăm sens lucrurilor pe care copiii le trăiesc, îi învățăm că nu există emoții tabu pe care să și le reprime, că putem vorbi despre ele și le putem îmblânzi. A-i vorbi copilului despre propriile noastre experiențe nu presupune a-i povesti istorii de abuz, ci înseamnă a-i arăta prin propriul model că autodezvăluirea, exprimarea emoțiilor și căutarea sprijinului sunt lucruri importante. Înseamnă a-l învăța că emoțiile ne semnalizează uneori pericole și că putem avea încredere în instinctele noastre. Înseamnă a-l încuraja să vorbească la rândul său despre propriile emoții de furie, rușine, tristețe sau fericire. Astfel, vom oferi cadrul în care copiii să poată dezvălui suferința unei experiențe de abuz și-i vom învăța cum să se ajute dacă se află în suferință.

Inteligența emoțională a copilului tău reprezintă o armă redutabilă pentru a elimina riscul de abuz sau pentru a se vindeca dacă el a suferit o astfel de traumă, iar tu ca părinte o cultivi oferind un „safe-place” prin relația voastră de încredere.

Învață- ţi copilul că propriul corp îi aparţine și că există limite în atingerea corporală

Copiii trebuie să știe că nu este permis să li se atingă anumite zone intime ale corpului ori să vorbească despre aceste lucruri în afara consultațiilor medicale. Acest lucru poate fi comunicat chiar și copiilor foarte mici, începând de la doi ani, cu prilejul unei băi sau al toaletării. Adaptează-ți limbajul capacitații de înțelegere a copilului și încurajează-l să vorbească despre orice atingere nepotrivită. Cu copiii mai mari poți să detaliezi mai mult și chiar să incluzi scenarii și jocuri de rol. Asigură-te că fetița sau băiatul tău aplică regulile de limite corporale la oricine, fie că este unchi, mătușă, verișor sau vecin.
A-ți învăța de mic copilul că există granițe personale, că nimeni nu are dreptul să le depășească, oricine ar fi el, va fi unul dintre instrumentele care-l vor proteja. El trebuie să știe că nimeni nu are dreptul să-l facă să se simtă inconfortabil, că poate refuza o îmbrățișare sau un tip de atingere dacă nu dorește (presupunând inclusiv îmbrățișări, gâdilat sau sărutat de către bunici, mamă sau tată). Amintește-i totodată că nici el nu trebuie să atingă pe cineva în acele zone intime sau chiar în alte părți ale corpului dacă persoana nu dorește.

Învață-l pe copil terminologia corectă pentru organele genitale

Este important să-i înveți pe copii, încă de la o vârstă fragedă, numele corecte ale organelor genitale. Cercetările asupra abuzului sexual la copiii au arătat că folosirea unei terminologii corecte pentru a discuta despre organele genitale, reprezintă un element important în prevenirea agresiunilor sexuale asupra acestora. Acest instrument pe care-l oferim copiilor îmbunătățește capacitatea lor de a dezvălui producerea unui abuz sexual, dezvoltă o imagine pozitivă despre propriul corp și, mai mult decât atât, poate descuraja producerea abuzului. Infractorii pedofili evită copiii care dovedesc că dețin mai multe cunoștințe din sfera educației sexuale, orientându-se în special către copii vulnerabili prin neinformare.

Învață-ți copilul să spună Nu în mod deschis

Această abilitate pe care încercăm să o cultivăm la copiii noștri îi ajuta să dobândească un sentiment de control asupra propriului corp. Ei vor fi mai puțin manipulabili și vor putea să refuze cu mai mare ușurință atingeri sau situații care-i fac să se simtă inconfortabil. Vor putea spune, de pildă, “Nu, nu vreau o îmbrățișare, dar o strângere de mână este ok?”. A ști să pună limite și să refuze, mai ales în situația în care practicile abuzatorului mizează pe autoritatea rolului sau vârstei, devine un instrument de bază în stoparea abuzului. Trebuie să-i învățăm pe copii să respecte, dar nu să asculte orbește de autorități, să discutăm cu ei care sunt așteptările presupuse de pildă de la rolul de profesor, instructor sau alt rol de autoritate și ce anume nu i se poate cere sau solicita niciodată.

Învață-ți copilul să înţeleagă diferența dintre secrete și surpriză

Copilul trebuie să înțeleagă că un secret care are legătură cu atingerea zonelor sale corporale intime nu este în regulă. De asemenea, un secret care îi produce sentimente precum confuzie, tristețe, vină sau rușine nu poate fi în regulă. Arată-i distincția dintre situația de atingere nepotrivită de către o persoană cu autoritate, eventual în locuri retrase și izolate, în absența altor oameni, și consultația medicală, unde doctorul îl atinge pentru a se asigura că este sănătos, iar părinții sunt prezenți în cabinet. Ajută-l să înțeleagă nuanța dintre secret și surpriză. A face o petrecere surpriză sau a pregăti în taină un cadou pentru cineva drag reprezintă lucruri despre care știi că produc confort și fericire celor dragi. A păstra în tăcere lucruri care te fac să te simți nefericit sau derutat reprezintă secrete care nu trebuie ținute și care, în mod necesar trebuie dezvăluite persoanelor de încredere.

Alege cu atenţie pe cei care urmează să aibă grijă de copilul tău

Fie că este vorba de baby-sitter, bonă, profesori sau instructori de la anumite cluburi sau centre after-school, informează-te asupra lor și monitorizează interacțiunea copilului cu aceștia, până te asiguri că sunt persoane de încredere. Acest lucru nu înseamnă să dezvolți o formă de paranoia, dar nu trebuie să uiți de vechiul proverb: ”Paza bună trece primejdia rea.”
Extinde zona de siguranţă a căminului la contextele în care se mișcă copilul tău, precum și la oamenii cu care el petrece timpul și cu care relaţionează în mod direct. Incearcă să obţii cât mai multe referinţe despre cei care vor avea grijă de el și, dacă este posibil, verifică și prin alte persoane aceste referinţe. Părinţii singuri, în special mamele singure, trebuie să fie atenți inclusiv la partenerii romantici, înainte de a-i lăsa să petreacă singuri timp cu copii, mai ales la începutul relaţiei .

Surse: https://parenting.nytimes.com ; https://www.sciencedirect.com ; https://www.researchgate.net