Cum sa vorbesti cu copilul tau despre religie

Ca sa vorbesti despre religie cu copilul, este necesar mai intai ca tu sa ai clara in minte pozitia fata de religie si religii, si apoi sa te... repozitionezi. Multi oameni ar face bine sa se repozitioneze, inainte de a-i impovara sau chiar amprenta pe cei mici cu propriile pareri, incrancenari, negativisme si prejudecati. Atat parintii care se considera religiosi, ba chiar credinciosi, cat si cei care se considera nereligiosi, atei ori agnostici, vor transmite copilului nu atat continutul (ne)credintei lor, cat valorile dupa care isi ghideaza viata. Nu suntem aici sa dezbatem valorile cuiva, ci mai degraba sa avertizam ca unele dintre ele, si unele atitudini de viata ale adultilor, pot fi prea grele si prea mari pentru un copil... Care sunt acestea?

Cand sa vorbesti cu copilul despre religie: dupa ce vorbesti cu tine...

Religiile sunt seturi de credinte, valori si manifestari, prin care civilizatiile s-au raportat, de-a lungul timpului, la ei insisi, la semeni, la natura si la ceea ce putem numi Divinitate. Noi oamenii sunt astfel construiti incat sa ne manifestam existenta, sa o simbolizam, sa solidarizam cu semenii si sa apartinem grupurilor cu care impartasim valori. Si sa repartizam lumea in categorii care ne inlesnesc existenta in plan social: rau-bine, frumos-urat, placut-neplacut, corect-incorect.

Faptul ca alegem oameni, valori sau randuieli pe care le asezam la temelia existentei noastre, de la care cu greu le abatem, pe care le consideram principii, ne plaseaza deja sub eticheta „religios", chiar daca ne consideram agnostici sau atei. Un om care crede in ceva, chiar si in alt om, devine un om credincios. Un om care functioneaza dupa principii, valori, repere, categorii clare, devine un om cu propria religie, in care locul clasicului „Dumnezeu" este luat de ceea ce pune el de bun acolo: familia, educatia, el insusi, supravietuirea, banul si tot asa...

Citeste si: Ocrotiti-va copiii! 3 lucruri grave de care ii putem pazi  

Ce incerc sa arat este ca degeaba ne infoiem si adoptam o pozitie vehementa, ferma, demna, impotriva religiei si religiilor. Religia si religiile sunt forme de existenta, forme de manifestare. Ele nu fac un rau in sine si nu sunt rele sau bune in sine, ele doar sunt si vor persista atata timp cat va supravietui omenirea. Poate sa ne gandim ce anume din religie ne deranjeaza si ne trezeste reactii vehemente, ca sa intelegem de CE anume vrem sa ferim copilul, atunci cand ii vorbim despre religie. Daca nici noua nu ne este clar, atunci nici lor nu le va fi. Cu atat mai mult cu cat la copil ajunge nu atat continutul vorbelor noastre, cat mesajul ascuns, non-verbal.

La copil ajunge ce simti, nu ce ii spui

Daca simtim o mare incrancenare sau revolta, daca simtim dispret si aroganta, daca simtim teama sau respingere, acestea si nu discursul nostrum rational vor ajunge la copil. Oare vrem sa ii manipulam in acest fel? Sa ii programam sa simta, fata de aspecte ale realitatii, emotii ambigue si care de fapt nu le apartin? Care nu ii definesc? Pentru ca simtirea nu este ceva controlabil, si o buna parte din CUM simtim se educa in copilaria mica, in cei „7 ani de-acasa".

Chiar si noi, adultii: o buna parte din ce simtim fata de lucruri, evenimente, oameni, se datoreaza acelor ani semnificativi, cand minntea si sufletul opilului sunt ca un burete. Am invatat ca fata de religie trebuie sa simtim dispret, de exemplu, si pur si simplu ne programam sa facem asta... nimic nu mai poate sa ne convinga ca este ceva demn de pretuit acolo. Dar noi, adevaratul nostu sine, oare ce ar fi descoperit, oare ce ar fi aflat, oare ce ar fi inteles, altceva decat dispretul? Nu, nu neaparat contrariul, nu evlavie sau veneratie. Ci poate curiozitate? Poate discernamant? Poate acceptare? Poate ingaduinta? Ce stim noi?...

Este si aceasta conditionare emotionala din copilarie tot o forma de ignoranta. Parinti, sa nu ne transformam copiii in niste ignoranti, de mici! Sa nu le turnam in rezervorul emotional „combustibilul" second-hand care ne-a condus pe noi toata viata. Sa ii lasam sa isi descopere propria pozitie fata de realitate, inclusiv fata de religie...

Fac referire la asta, pentru ca am auzit de multe ori persoane care se considera atee, agnostice sau pur si simplu nereligioase, afirmand despre cele care se considera credincioase: „Spalati creierul copiilor; le bagati in cap prostiile voastre despre Dumnezeu; ii manipulati, ii speriati, le vindeti gogosi". Fara sa isi dea seama, insa, ca si ele procedeaza astfel, in aceeasi masura, prin vehementa launtrica si manifesta, prin atitudinea razboinica pe care o adopta... Copilul absoarbe ceea ce simte in jur. Fie ca simte veneratie fata de Dumnezeu, respect fata de religie, sau incrancenare impotriva lui Dumnezeu (care Dumnezeu?) si mai ales a oamenilor care il promoveaza... Cu ce combustibil cresc copiii nostri?

Cum sa vorbesti cu copilul despre religie? Firesc

Copilul are nevoie de repere. Este firesc pentru un copil, mai ales in primii sase ani de viata, cand are „minte absorbanta", sa se raporteze la normele si reperele pe care i le furnizam noi, parintii. Nu doar ca se raporteaza la ele, ci se identifica. Le preia nefiltrat. Iar daca noi nu ii oferim repere clare, copilul le va cauta si le va absorbi din alta parte. Copilul absoarbe, asa ca trebuie sa ii oferim reperele pe care sa le absoarba. Daca nu o facem noi, o vor face altii. Tocmai de aceea, parintii care sustin ca „nu ii fac educatie religioasa copilului, nu vorbim despre asa ceva, vreau sa ii dau libertatea sa aleaga singur", au dreptate doar partial. Intentiile sunt liberale, dar nu functioneaza la copii.

Abia pe la 7-8 ani incepe copilul sa aiba gandire critica si sa judece, firav, faptele credintei si conceptiile religioase. Pana atunci cel putin, copilul inglobeaza ceea ce ajunge la el, pentru ca micutul este o faptura spirituala, cu o mare deschidere spre acest plan. Daca noi il neglijam, tocmai din dorinta de a nu-l influenta, atunci il vor influenta alti oameni si alte medii. Nu va ramane „neatins", tocmai pentru ca are nevoie de repere, iar raportarea la spiritual, la duhovnicesc, la tainic, sunt pentru copil - spre deosebire de adult - firesti. Religia nu este pentru copil un tabu.

Cum sa vorbesti cu copilul despre religie? Cu LINISTE

Indiferent cum il percepem pe Dumnezeu si religia, acestea nu sunt ceva magic (ci au o dimensiune tainica) si cu atat mai mult nu sunt ceva amenintator - ci au un plan al consecintelor naturale. In pedagogia divina, ingaduinta si dreptatea se intrepatrund si, de cele mai multe ori, prima o depaseste pe cea din urma. Copiii sunt cei mai linistiti atunci cand le povestim despre un Dumnezeu al dragostei, linistea lor venind din firescul cu care Il privesc pe El si relatia cu El. Dumnezeu nu pedepseste, ci permite omului sa invete pe propria piele, chiar daca asta inseamna sa il doara.

Iar uneori, daca invatarea poate conduce la consecinte prea grele, te opreste - chiar daca si asta inseamna sa te doara. Asa cum face o mama al carei copil vrea sa atinga flacara aragazului, in ciuda atentionarilor. Il poate lasa, caci va descoperi singur ca il frige - fara insa sa pateasca ceva grav - si nu va repeat experienta. Dar nu il poate lasa sa bage degetul in priza, caci ar putea muri, asa ca il indeparteaza ori de cate ori este nevoie sau ii da o palma peste deget, pentru ca micutul sa asocieze priza cu durerea. O durere nesemnificativa, totusi, fata de pericolul electrocutarii.

Daca noi reusim sa il percepem astfel pe Dumnezeu, le vom transmite copiilor un Dumnezeu al linistii, al armoniei, al iubirii. Sanctionari si avertizari de felul „Se supara Doamne-Doamne pe tine daca faci asa", „Esti un copil rau, l-ai suparat pe Doamne Doamne", „Daca faci pacate si fapte rele o sa te pedepseasca Dumnezeu" sau, si mai rau, „o sa ajungi in iad"... sunt nespus de periculoase pentru copii. Ei CRED mai mult decat tine ceea ce le spui, pentru ca nu au gandirea critica dezvoltata si nu filtreaza mesajele toxice sau false din mediu. Mai mult, ei se identifica cu ceea ce le spun parintii despre ei. Copilul va crede ca este RAU si ca, prin urmare, la un moment dat Dumnezeu (asta tiran si pedepsitor, care abia asteapta sa te prinda cu ceva si sa te puna la colt) o sa il trasneasca. Asa ca mare atentie la mesajele transmise copiilor...

Tu cum vorbesti cu copilul tau despre religie?