Cum sa vorbesti cu copilul tau despre aspectul fizic

Cum vorbesti cu copilul mic despre aspectul fizic

Cand sunt mici, copiii nu au o preocupare legata de aspectul fizic. Ei iau lucrurile ca atare si se bucura de ei insisi si de ceilalti in aceeasi masura. Nu judeca aspectele fizice, chiar daca mai intreaba despre ele si nu observa diferentele dintre baieti si fete, grasi si slabi, urati si frumosi. Ei nu impart lumea in astfel de categorii. Tocmai de aceea, in aceasta perioada, prescolara, este esential sa profitam de ocazie si sa incurajam acceptarea. Copilului ii vine firesc sa accepte ca atare deosebirile dintre oameni, asa ca avem ocazia sa ii aratam cum tratam fiecare persoana cu respect, indiferent de aceste diferente.

Insisi copiii ne vor ajuta sa facem acest lucru, pentru ca desi nu judeca, ei intreaba. Uneori le este starnita curiozitatea si adreseaza intrebari fara menajamente. „De ce baietelul face pipi asa? De ce doamna asta este asa de grasa? De ce omul asta are pielea maronie? Dar uite, baietelul are parul lung ca fetele!" si tot asa.

As putea sa dau exemple de raspunsuri, de exemplu: „Baietelul face pipi din picioare pentru ca asa ii vine lui mai usor. Baietii si barbatii asa fac pipi, din picioare, iar fetele si femeile fac pipi stand jos, ca nu pot din picioare. Ia sa incerci tu, poti?"; „Doamna aceasta are nevoie sa aiba multa grasime pe ea acum, nu stiu de ce. Poate asa se apara ea de frig sau de alte lucruri. Sau poate ca are nevoie sa manance mai mult decat alti oameni. Sau poate ca are nevoie sa fie mai grasa ca sa fie sanatoasa, in timp ce tu si cu mine nu avem nevoie acum de asta."; „Domnul acesta are pielea maro, la fel cum tu si cu mine avem o alta culoare. Ce culoare avem noi? Hai sa ne uitam, avem fix aceeasi culoare? Dar stii ca oamenii au mai multe culori la piele decat ai vazut tu pana acum? In alte tari, oamenii pot avea alte culori ale pielii. O sa iti arat in niste carti..."; „Baietelul si parintii lui au hotarat sa lase parul sa creasca si sa il tunda mai rar. Asa poate intelege si el mai bine fetitele si probabil nu le va trage prea usor de par, pentru ca stie cum este sa se agate cineva de parul tau sau sa il prinzi la fermoarul de la hanorac..."

Dincolo de cuvinte insa, conteaza seninatatea cu care vorbim. Acum vin momentul ca noi sa trecem proba tolerantei si lipsei de prejudecati vizavi de aspectul fizic. In raspunsurile noastre, copiii vor simti acceptarea, respingerea, judecata sau dispretul. Orice nuanta ajunge la ei.

Cum vorbesti cu copilul prescolar despre aspectul sau fizic

Copiii prescolari nici nu judeca, nici nu acorda mare importanta aspectului lor fizic. Tocmai noi suntem cei care trebuie sa ii facem constienti de acesta. De fapt, sa ii punem in legatura cu propriul corp. Sa ii trimitem la oglinda atunci cand sunt murdari pe fata, sa se priveasca si sa observe singuri cum arata, in loc sa ii curatam noi. Sa ii intrebam „Ce simti pe la nas?" atunci cand le curge nasul, sau „Mergi si priveste-te in oglinda. Ce vezi la nasul tau?", sau sa ii confruntam direct, daca altfel nu merge: „Eu vad ca ai nevoie de servetel. Tu ce crezi?" Este mai bine decat sa le stergem noi nasul.

Sa le punem multe intrebari vizavi de ceea ce vedem la ei. In felul acesta ii facem atenti la propriul corp si implicit la propria infatisare. Vor creste constienti de sine si prevenim astfel sa devina tinta unora dintre glumele si rautatile pe care copiii, cand mai cresc, le fac unii pe seama aspectului fizic al celorlalti. La randul lor, cand vor incepe sa isi ia in ras semenii mai putin „estetici" sau ingrijiti decat ei, le vom aminti ca ei au fost ajutati de mici sa fie atenti cum se prezinta in fata celorlalti, dar nu toti copiii au fost invatati sa faca acest lucru.

Cu fetitele este mai interesant, de obicei. Multe dintre fete manifesta atentie la infatisare, iti arata in fiecare dimineata rochita sau clamele, se bucura cand primesc un compliment si fac complimente la randul lor. Se trezesc din somn si te roaga sa le aranjezi parul intr-o coada de un fel anume si pot reprosa colegelor care le coafeaza ca „ma ciufulesti, nu imi faci parul ca mama mea". Dupa ce le legi sireturile, le aranjezi rochita, le prinzi parul sau le faci funda la mijloc, fetitele sunt multumite. Uneori se privesc si in oglinda pentru confirmare, dar pana in 5 ani, cam asa, ele au aceeasi orientare in oglinda pe care o au si baietii pe care ii rogi sa isi curete fata. Adica nu observa nimic nelalocul lui. Este in ordine oricat de stramb le-ai prinde codita (aproape!...), pentru ca aspectul fizic nu a devenit o necesitate sau o prioritate la aceasta varsta. Ci mai degraba au nevoie sa primeasca atentie si, nu in ultimul rand, prin aceasta grija de sine, isi imita mama.

Cum sa vorbesti cu copilul scolar despre aspectul fizic

Copiii ajunsi la 6-7 ani intra intr-o etapa de dezvoltare diferita. Ei devin atenti la diferente si asemanari, la corectitudine si incorectitudine si au pretentia ca toate lucrurile sa functioneze dupa normele pe care le cunosc ei. Pot deveni foarte rautaciosi cu semenii la care descopera ceva ne-obisnuit, iesit din norma, iar aspectul fizic incepe sa devina un taram de explorat in acest sens. Imi amintesc un exemplu recent: intr-un grup de patru copii, colegi de clasa, o fetita rade si ii spune unui baietel „Mama ta nici nu mai avea sprancene la un moment dat!" „Asa este... dar acum i-au mai crescut", raspunde acesta, linistit. Asa este, amandoi copiii aveau dreptate. Acum o sa va spun si restul detaliilor... pe care fetita in cauza, care radea (de data asta nu cu rautate, ci amuzata de ceea ce a observat) nu le cunoaste. Mama acestui copil se lupta cu cancerul. Acest copil stie. Si este senin cand ii raspunde fetitei. Dar teama si agresivitatea lui se manifesta in curtea scolii si in relatiile cu alti copii si adulti...

Citeste si: Cum sa vorbesti cu copilul tau despre razboi   

Cu scolarii putem incepe sa lucram empatia si sa ii facem atenti la ce simte cel de langa el, pentru ca sunt inca ancorati in propriul sine si se iau pe ei ca reper, iar empatia are nevoie de exercitiu. Pot rani usor sentimentele altor copii doar legandu-se de aspectul lor fizic, dar fara sa realizeze daunele emotionale pe care le produc. Ei doar functioneaza asa cum sunt „setati" in aceasta perioada (cam 6-9 ani): remarca diferentele si atrag atentia asupra lor. Empatia nu este punctul lor forte si tocmai aici avem nevoie sa lucram, ca sa ii putem ajuta.

Intr-o comunitate de scolari, ca ajutor si interventie in acest sens, copiilor li s-a citit urmatoarea poveste:

„Aceasta este o poveste reala. Este despre un copil pe nume Mihai care era supraponderal.

Adica obez? Da, dar prefer sa utilizez celalalt termen. Mihai era foarte nefericit pentru la scoala cativa colegi isi bateau joc de el pe seama greutatii lui. Nu era zi in care sa nu primeasca o remarca urata din partea acelor copii. Azi asa, maine asa, pana cand a hotarat sa nu mai manance. Parintii erau foarte ingrijorati pentru ca Mihai slabise atat de mult incat a ajuns la spital unde medicii l-au pus pe perfuzii. Mama lui plangea in fiecare seara de ingrijorare iar tatal lui cauta pe internet solutii la boala lui, nestiind niciunul din ei ca boala lui provenea dintr-o mare durere sufleteasca. A venit vremea ca el sa iasa din spital si sa se intoarca la scoala. Fiind slab, era convins ca nu va mai primi de la colegi acele remarci rautacioase. Dar surpriza lui a fost enorma cand la scoala, copilul care il necajea cel mai tare i-a spus "Mai Piftel, esti atat de slab incat..." si a pufnit in ras. Am uitat sa va spun: pe Mihai il mai chema si Alin. Si Mircea. Si Florin. Si Irina. Si Mirela. Si Ioana...

Si nu, nu este o poveste pe care ati vazut-o pe internet si care este repovestita in curtea scolii. Este o poveste cat se poate de reala, care se intampla in fiecare zi, cu personaje diferite, despre asa-zise defecte diferite ale copiilor: ca este prea slab, prea inalt, prea scund, ca are dintii prea in fata sau prea in spate, ca se balbaie, ca are un nume ciudat si cate si mai cate..."

Cum sa te joci (Sa te joci? Da!) cu copilul pe seama aspectului fizic

Joaca ajunge usor la sufletul copilului si poate uneori sa lase un efect mai puternic decat simplele cuvinte. Putem sa exploram in sens pozitiv si amuzant aspectul fizic. Un joc simplu si distractiv pentru copii, inca de la 3-4 ani, este un fel de Baba Oarba pe loc. Un copil se leaga la ochi, iar restul se „amesteca" si se aseaza in cercc in jurul lui. Copilul legat la ochi trece pe la fiecare si ii atinge fata, gatul, umerii, corpul, bratele, mainile, incercand sa ghiceasca pe cine are in fata.

De regula, il indemnam pe copil sa isi intrebe fiecare dintre colegi daca are voie sa il atinga pe fata, daca are voie sa il atinga pe burta sau pe brate, pentru ca sunt copii care nu se simt in largul lor cu orice atingeri. Ca sa nu raspunda copilul in cauza si sa nu ii fie recunoscut adultul, micutul da din cap in semn de „Da" sau „Nu", iar adultul ii transmite copilului legat la ochi raspunsul. Acest gen de „Baba Oarba" este tare apreciat de copii, atat scolari cat si prescolari, si ideea pe care adultul o puncteaza este ca aspectul fizic ne ajuta sa fim diferiti intre noi si unici. Aspectul fizic nu mai primeste nicio conotatie de „frumos" ori „urat", ci este pur si simplu explorat cu lejeritate, ca un „dat" si ca un... dar, de care sa se bucure cu totii. In plus, jocul creeaza familiaritate si sporeste apropierea dintre copii.

Un astfel de joc poate fi preluat si in familie, intre mama, tata si copii, sau in familia extinsa. Distractia este garantata!

Cum sa te joci cu copilul scolar pe seama aspectului fizic

Cu scolarii deja putem trece la alte jocuri de echipa pe seama aspectului fizic, care sa transforme in pozitiv toate atributele fizice. Mai ales ca scolarii deja incep sa judece si sa eticheteze. Un exemplu de joc ce ii captiveaza presupune asocierea trasaturilor fetei cu atribute psihologice, musai pozitive - sau pot fi si mai putin pozitive, dar sa ii amuze pe copii (de exemplu, "incapatanat"). Jocul presupune ca adultul sa faca putina munca de cercetare inainte: sa caute ce dezvaluie chipul despre caracteristicile psihologice si apoi sa „traduca" orice element negativ in varianta sa pozitiva. Ce urmareste jocul este sa elimine etichetele negative. Copiii sa poata afla pentru fiecare trasatura pe care o displac la ei sau la ceilalti (fata prea rotunda, nasul prea mare, fruntea prea bombata, urechile clapauge etc.) o trasatura pereche, pe plan psihologic, care sa le placa. Sa ii linisteasca. Sa inteleaga astfel ca toate ale noastre au un rost si spun ceva bun despre noi.

Pentru copiii care stiu sa citeasca, jocul devine si mai captivant daca adultul pregateste o brosurica in care descrie asocierile dintre trasaturile fizice si cele psihologice. Astfel incat copilul sa caute (vor cauta in echipe, frematand!) si sa citeasca singur despre el.

Jocul poate continua cu „ce spun mainile despre tine", „ce spune constructia corpului despre tine" (devin interesante pentru adolescenti) si pot incepe sa cuprinda elemente de sanatate fizica. Adica, sa ii ajute pe copii sa isi descifreze sanatatea in functie de aspecte fizice la care sunt atenti. Sunt multe moduri in care putem intelege ca aspectul fizic este un dar si un motiv de incantare...

Tu cum vorbesti cu copilul tau despre aspectul fizic? Ce te intreaba?