4 idei de jocuri pentru părinți și copii

4 idei de jocuri pentru părinți și copii

Corina Naftanaila

Fă-i o bucurie celui mic și însoțește-l la joacă. Jocul potrivit stimulează abilitățile cognitive, fizice și emoționale ale copilului. Iată cu ce jocuri ai putea începe, la vârste fragede.

Fierbinte sau rece

Un joc simplu și distractiv, care le permite părinților să li se alăture celor mici. Începe prin a-i ascunde jucăria preferată și apoi cere-i să o caute în cameră. Regulile sunt simple: dacă se îndepărtează de jucărie, asta înseamncă că "e rece" și deci încă departe de a câștiga jocul; pe măsură ce copilul se apropie de obiectul ascuns, "este cald" sau "fierbinte". Dacă observi că cel mic devine frustrat, îl poți ține de mână în timp ce își face munca de detectiv. Acest joc îi va dezvolta abilitățile emoționale - va învăța răbdarea și perseverența.

Una ție, una mie

joc copilPerfect pentru copiii cu vârste foarte mici, acest joc îi învață să împartă cu cei din jur. Din nou, regulile sunt simple: tot ce trebuie să faci este să așezi pe o măsuță diverse obiecte, cum ar fi creioanele colorate, și îi ceri copilului tău să le distribuie între voi, spunând de fiecare dată. "Unul ție, unul mie". Păstrează pe raftul cu jucării o cutie cu diverse astfel de obiecte, pentru data viitoare.

Jocul cu piese lego

Alege pentru copilul tăi jucării care vă permit să petreceți mai mult timp împreună. O idee excelentă o reprezintă astfel de jucării lego, dar la fel de bine poți alege de aici și diverse puzzle-uri, jucării de rol sau jocuri de societate foarte simple (exemplu, Păcălici).

O plimbare cu trotinetele

Ce poate fi mai distractiv? Astăzi există și trotinete pentru adulți, mulți alegând chiar să se deplaseze spre birou astfel. Ca să ții pasul cu cel mic, fă rost de o trotinetă obișnuită, însă, sau, dacă alegi varianta electrică, nu lăsa motorul să "o ia la fugă".
Trotineta este de obicei pliabilă, ceea ce o face foarte ușor de transportat.

Sursa foto: Shutterstock.com

 

Articolul urmator
Generația inteligenței artificiale: există motive de îngrijorare pentru părinți?
Generația inteligenței artificiale: există motive de îngrijorare pentru părinți?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    10 jocuri de inteligență pentru copii care îi vor dezvolta creierul
    10 jocuri de inteligență pentru copii care îi vor dezvolta creierul

    În primii 7 ani de viață, creierul este ca un burete care absoarbe informațiile din jur, fiind în etapa de formare. În această perioadă (dar nu numai) este vital ca...

    5 idei de rețete de bomboane proteice pentru copii
    5 idei de rețete de bomboane proteice pentru copii

    Într-o lume în care gustările dulci procesate abundă, părinții caută mereu opțiuni sănătoase și hrănitoare pentru copiii lor. Bomboanele proteice reprezintă o...

    Idei de la Carrefour TEX pentru sărbători alături de copii
    Idei de la Carrefour TEX pentru sărbători alături de copii

    Sărbătorile aparțin copiilor. Nu numai celor mici, ba chiar tuturor copiilor, indiferent de vârsta biologică. Odată cu sosirea Crăciunului, o mulțime de adulți descoperă...

    Paștele în familie: 22 de activități perfecte pentru copii, părinți și bunici
    Paștele în familie: 22 de activități perfecte pentru copii, părinți și bunici

    Ce ar fi ca anul acesta, în afară de tradiționala masă de Paște, să încerci niște activități noi alături de familia ta? Noi îți dăm 22 de idei potrivite de la...

    5 idei de mâncăruri ușoare de seară ideale pentru copii
    5 idei de mâncăruri ușoare de seară ideale pentru copii

    Vrei ca copilul tău să mănânce mai sănătos, dar ai rămas fără idei pentru cină? Află în acest articol de ce nutrienți are nevoie cel mic și descoperă câteva...

    6 activități amuzante de interior pentru părinți și copii în zilele caniculare
    6 activități amuzante de interior pentru părinți și copii în zilele caniculare

    Simțim cu toții zilele caniculare, ne este din ce în ce mai greu să ieșim afară în timpul zilei, pentru că temperaturile cresc pe zi ce trece. Tocmai de asta, suntem...

    De ce să alegi asigurarea pentru copii și părinți?
    De ce să alegi asigurarea pentru copii și părinți?

    Ne dorim tot ce e mai bun pentru copiii noștri. Ne zbatem zi de zi în așa fel încât ei să aibă un viitor strălucit, o viață prosperă, să nu ducă lipsă de nimic...

    Distracţie la toate vârstele: idei pentru timp de calitate cu cei mici
    Distracţie la toate vârstele: idei pentru timp de calitate cu cei mici

    Timpul petrecut cu copii merită toată implicarea şi atenţia ta. Nu este important numai să relaţionezi cu aceştia, ci şi felul în care o faci. Atunci când cei mici simt...

    © 2024 Qbebe