5 lucruri trasnite pe care le spun copiii

Copiii spun lucruri trasnite: Omul de Fier

- Dragul meu, din copac coboram. Uite asa: hopa jos! Nu ne aruncam.

Micutul de 4 ani nu se arata multumit de interventia mea.

- De ce?
- Pentru ca putem sa ne lovim.
- De ce?
- Pentru ca asa patim noi, oamenii: ne lovim.
- De ce?
- Pentru ca suntem fragili.
- Eu nu sunt!
- Nu esti fragil?
- Nu! Nu sunt om!
- Dar ce esti? Ori esti vreo piatra, sa te arunci asa pe ciment?
- Eu nu sunt piatra! Eu sunt Omul de Piatra!!!
- Nu, serios?
- Da, sunt omul de piatra!
- Esti omul de piatra?... Si atunci de ce-ti curg mucii pe la nas?

Cateva secunde, omul de piatra ma priveste cu gura deschisa. Cand mucii ajung, ireversibil, sa gadile buza de sus, clipeste si isi trage nasul.

- Ai servetel in bucatarie, sa stii.

- Dar eu sunt Iron Man!, isi aminteste el brusc. Eu sunt omul de fier!!! Eu sunt omul de piatra!!! Eu sunt omul rinocer!!!

- Esti omul de fier, omul de piatra sau omul rinocer? Hotaraste-te.

Dezorientat, omul nostru isi gusta buza de sus. Un timp, ramane pe ganduri, in spatele ochelarilor. Si, in final, ma lamureste:

- Sunt Spiderman.

De ce se duc oamenii in viata a doua?

- Mai Robert, tu iti doreai sa vii la scoala?

Robert este un mic titirez blond. Are 6 ani, ochi rotunzi albastri si este hiperactiv. Si totusi...

- Nu!
- Nu? Dar cum ai decis sa vii la scoala?
- Pentru ca era timpul.
- Cum adica era timpul?
- Pai asa. A trecut timpul si trebuia sa vin la scoala.
- Aha... Dar daca ai putea tu, unde te-ai duce?
- In viata a doua. Adica in mormant.

La 6 ani, un copil nu intelege caracterul ireversibil al lucrurilor. Asa ca este necesara atentie din partea adultilor, care sa ii explice, in termenii lui, ca mormantul nu este un loc de unde te poti intoarce. De exemplu, un baietel de 6 ani le zicea colegilor ca "dupa ce te pune in mormant, o sa mergi pe sub pamant ca o cartita, si o sa iesi drept in mijlocul casei unde este familia ta".

Dar Robert, vioi, plin de viata si neobosit, pare sa fi inteles cum stau lucrurile cu "viata a doua", intr-un mod mai sanatos decat as fi stiut eu sa ii explic.

- Aha. Dar cine a inventat, Robert, viata a doua?
- Dumnezeu.
- Si de ce se duc oamenii in viata a doua?
- Of, pai tocmai am zis... Pentru ca trece timpul.

Aha, am inteles! Oamenii se duc din prima viata in cea de-a doua, pentru ca trece timpul. La fel cum Robert a trecut de la gradinita la scoala, pentru ca a venit timpul. L-am intrebat daca ar vrea sa se intoarca la gradinita si a dat un raspuns negativ, la fel de vehement ca mai inainte. Robert nu se grabeste undeva: asteapta sa vina timpul.

Copiii spun lucruri trasnite: Mama ta cu cine se pupa pe gurita?

- Tu esti educatoarea scolarilor?
- Eu sunt educatoarea scolarilor, da.
- Vreau la mama.

Loredana este noua in gradinita. Eu lucrez cu scolarii, asa ca nu am apucat sa facem cunostinta pana acum. Dar, cand a reprezentat asta o piedica pentru un copil de 4 ani?...

- Am zis ca vreau la mama.
- Te-am auzit. Si eu vreau la mama.
- Tu ai mama?
- Normal.
- Si ai si tata?
- Nu mai am.
- A murit?
- A murit.
- Si poti sa-ti cumperi alt tata?
- Nu, nu pot.
- Si atunci, mama ta cu cine se pupa pe gurita?
- Pai, nu se pupa cu nimeni pe gurita. Se pupa cu mine, pe obraji. Uite-asa! ii zic si ii dau un pupic.

Loredana zambeste cu toti dintii de lapte.

- Si ai o sora sau un frate?
- Am, o sora.
- Este mai mica sau mai mare?
- Este mai mica decat mine si mai mare decat tine.
- Da?
- Da. Ce zici de asta?
- ...aha, deci este si mica si mare.

Copiii spun lucruri trasnite: Si tie ti-e dor de casa!

- Ce linistita este curtea acum!

Mihnea are 6 ani si, incepand de anul acesta, vine la scoala. Acum stam impreuna in curtea goala, noi doi si inca un baietel. Restul copiilor sunt inca la optionale, dar nu mai au mult si coboara la joaca si alergat.

- In curand o sa se umple de copii...
- Stiu. Asta nu suport la scoala.
- Ce nu suporti?
- Cand este plin de copii si de zgomot!
- Aha... Stii Mihnea, asa este peste tot unde vin multi copii.
- Aha. Mi-e dor de casa.

Uau! Cum se pricep copiii sa treaca de la un subiect la altul, luandu-te pe nepregatite! Si daca aveam cumva impresia ca asta a fost tot...

- Si tie ti-este dor de casa, Eva.
- De unde stii?
- Pai la toti le este dor. La care nu i-e dor, inseamna ca nu-si iubeste casa.

Daca pui mana pe un nor, simti cerul cum cade!

Copiii au invatat deja ce inseamna animalele vertebrate si nevertebrate si care sunt ele. Asa cum stiu deja multe alte lucruri, mai bine chiar decat adultii. Daca le oferi ocazia, copiii "explodeaza" in jurul varstei de 6 ani, in ceea ce priveste curiozitatea, setea de cunoastere si puterea de a intelege mecanisme, procese, cauzalitati. Totusi, sunt la varsta la care si imaginatia este infloritoare. Iar autocontrolul este si el un copil... Nu intotdeauna iti vine usor sa iti inabusi ideile zglobii, cand ai sase ani.

- Cobra este un animal vertebrat sau nevertebrat, Robert?
- Nevertebrat!
- Atunci cum se ridica, daca este nevertebrat?
- Mmm, il tine vantul.

**

- Din ce sunt formati norii, Robert?
- Norii sunt apa, si daca pui mana pe un nor, simti cerul cum cade!
- Cum adica?
- Adica simti cum cazi tu, de fapt cum cade mana ta prin el!
Ca norii nu pot sa te sprijine.

**

- Alin a zis ca poate sa ma vada prin caiet!
- Si poate, Robert?
- Pai ce, caietul este apa? Caietul este solid.
- Si prin solide poti sa vezi sau nu?
- Pai, uita-te la becuri, ca vezi prin ele, chiar daca sunt solide! Asa cum sunt ele, curcubeate...
- Cum sunt, Robert?
- Curcubeate! Adica asa, cu niste mici rotunduri colorate...

**

- Robert, care este cel mai mare defect al tau?
- Mmm... Ca nu sunt masina!

Dragi mamici, copiii vostri cu ce alte lucruri deosebite va surprind? Impartasiti-le cu noi!