Multe viitoare mamici se intreaba cum este nasterea la o maternitate privata, cu ce difera fata de cea la o maternitate de stat, care sunt avantajele si dezavantajele si, mai ales, care sunt costurile. In primul rand, viitoarele mamici trebuie sa stie ca, atunci cand este vorba despre nasterea copilului lor, cele mai importante aspecte care trebuie urmarite si indeplinite sunt siguranta institutiei si profesionalismul celor care asista la procesul nasterii.
Avantajele nasterii intr-o maternitate privata
Nasterea este un eveniment rar in viata unei femei; in unele cazuri un eveniment unic. Pentru fiecare mama, prima intalnire cu pruncul sau este un moment de neuitat. Nu este de mirare ca, fiecare femeie doreste ca prima intalnire cu micutul ei sa fie una placuta, iar nasterea sa decurga cat mai bine. Aceasta dorinta se poate indeplini, spun cele care au trecut prin asta, intr-o maternitate privata. Avantajele sunt, in general, la capitolul confort, atat fizic, cat si psihic.
• Atentia medicului: avand in vedere ca in maternitatile private nu sunt foarte multe nasteri, medicul care te asista la nastere iti acorda cea mai mare atentie. Acesta este unul dintre cele mai importante avantaje de luat in considerare atunci cand alegi o maternitate privata: medicul care te asista la nastere iti va raspunde la intrebari, te va sfatui, va fi atent la problemele si nevoile tale tot timpul cat vei fi internata.
• Amabilitatea personalului: la fel cum se intampla in aproape orice domeniu, faptul ca platesti pentru anumite servicii si asistenta, transforma membrii personalului din maternitatile private in prietenii sau chiar familia ta. Toata lumea este politicoasa, zambeste si nu este deranjata de solicitarile tale, indiferent de numarul lor.
„Asistentele de la ginecologie sunt niste persoane extraordinare, au atata tact si bun simt ca uitam ca sunt la spital. La neonatologie mi s-a parut totusi ca personalul e cam strict si un pic zelos, dar tinand cont ca clientela lor inseamna niste fiinte mici si sensibile...nu ma mir. Doctorii in schimb sunt mai relaxati si dispusi sa iti spuna acelasi lucru si de 3 ori cu acelasi calm ca prima data." - Ana Maria Tatucu, Medlife (babybook-ladybook.blogspot.com)
• Curatenia generala: toate mamicile care au nascut in maternitatile private si chiar insotitorii sau vizitatorii acestora au putut observa o curatenie impecabila, atat in saloane, sali de nastere, culoare, etc.
• Confortul unei rezerve: indiferent ca vei fi cazata intr-o rezerva numai tu, sau vei avea totusi o colega de camera, nu se compara cu a fi cazata alaturi de alte 5-7 paciente cum se poate intampla intr-o maternitate de stat. Vei beneficia de conditii de hotel: baie proprie, televizor, aer conditionat, etc.
"Camera era de doua paturi si avea o toaleta cu dus. Paturile aveau un sistem de ridicare si acest aspect a fost salvator! De multe ori m-am simtit mai comod intr-un pat ridicat pentru ca daca eram perfect intinsa aveam impresia ca se trage operatia. Langa pat exista un snur sau telefon cu care se putea chema asistenta. Va marturisesc ca in prima noapte am crezut ca asistentele stau la usa noastra - nici nu apucam sa atingem snurul si deja erau langa noi. Niciodata nu s-au aratat iritate sau suparate, ba mai mult stateau cu noi de povesti, ne incurajau, ne povesteau din experienta lor si se asigurau mereu ca avem tot ce avem nevoie." Ama Petritan (ama2675.blogspot.com)
• Meniu de restaurant: desi vei sta numai trei zile internata in maternitate, este foarte important faptul ca mancarea servita este furnizata de o firma de catering, este foarte gustoasa si adaptata nevoilor si preferintelor tale.
„Mancarea era furnizata de o firma de catering. In afara de prima zi cand am pimit doar iaurt si supa, in urmatoarele zile primeam un meniu din care ne alegeam mancarea. Niciodata nu am putut manca tot ce mi s-a adus." Ama Petritan (ama2675.blogspot.com)
• Bagaj pentru maternitate aproape inexistent: nu este nevoie sa fii foarte atenta sa iti pregatesti renumitul bagaj pentru maternitate, deoarece in maternitatile private ti se pune la dispozitie absolut tot ce aveti nevoie tu si bebelusul tau in perioada in care veti fi internati: camasi de noapte, papuci, obiecte de igiena personala pentru tine si trusoul nou-nascutului (hainute, pampers, creme, pudre, biberoane, suzete, lapte praf daca este nevoie, care vor fi folosite cat timp bebelusul se afla in maternitate).
Dezavantajele nasterii intr-o maternitate privata
Din pacate, nasterea intr-o maternitate privata are si cateva dezavantaje. Indiferent ca alegi sa nasti natural, in apa sau prin operatie cezariana, inainte de a semna un contract cu o maternitate privata trebuie sa stii si anumite lucruri mai putin placute.
• Asistarea nasterilor cu complicatii: din pacate, maternitatile private nu sunt foarte bine pregatite pentru asistarea nasterilor cu complicatii. Atunci cand exista riscul aparitiei unor complicatii, atat in ceea ce priveste mama, cat si in ceea ce priveste bebelusul, maternitatile particulare fie refuza asistarea nasterii, fie solicita transferul la o maternitate de stat. Acest lucru se intampla, in primul rand, din cauza dotarilor insuficiente in ceea ce priveste aparatura medicala.
„Chiar daca procentul de probleme la nastere e acelasi la spitalul de stat ca la cel privat, este evident ca daca nasti inainte de saptamana 35 sau daca apar probleme, esti tranferat la spital. Nu numai ca transferul intarzie luarea de masuri, dar de multe ori cei de la spital nu sunt dispusi sa rezolve o problema aparuta la privat." - Raluca Donciu, Euromedica Hospital, Baia Mare (alexcreste.blogspot.com).
• Incapacitatea de ingrijire a prematurilor: in cazul nasterilor inainte de termen, maternitatile private nu au dotarea necesara pentru ingrijirea bebelusilor prematuri. In plus, in cazul in care bebelusul nu are probleme severe de sanatate, chiar daca maternitatea este pregatita sa ii acorde asistenta necesara, zilele de spitalizare sunt foarte costisitoare.
• Preturile mari: nasterea la o maternitate privata poate fi considerata o extravaganta inutila pentru mamicile care nu au o situatie materiala extraordinar de buna. Pachetele de asistare a nasterii la maternitatile private sunt foarte scumpe si, din pacate, casele de asigurari de sanatate nu deconteaza, in general, aceste servicii. Exista o singura exceptie, dar nici in acest caz casa de asigurari nu acopera decat o mica parte a costurilor.
„Mi-au lasat senzatia ca ar face orice sa te factureze la final cat mai mult cu putinta. Un alt aspect negativ pe partea financiara este cel legat de numarul de zile de spitalizare. Chiar daca nu este inclusa cazarea in pretul pachetului standard, se insista destul de mult pe protocolul de a sta 3 nopti in spital, indiferent cat de bine se simte mama sau copilasul." - Eugenia Dobrescu, maternitatea Sanador (www.dobrestii.ro)
• Politica de clinica: in cele trei zile in care vei fi internata, este foarte important sa te odihnesti, sa te acomodezi cu noul rol de mama si sa inveti sa iti ingrijesti bebelusul. Din pacate, maternitatile private permit accesul unui numar mare de vizitatori, fara un orar foarte strict, permit accesul copiilor de orice varsta (ceea ce poate deveni un inconvenient din pricina galagiei si a miscarii permanente a acestora).
• Ingrijirea post-partum a mamei: in unele cazuri, mamicile au semnalat faptul ca ingrijirea post-partum a lauzelor nu este atat de riguroasa precum ar trebui.
"Prietena mea cea mai buna a ales sa nasca la privat. Eu am ales o maternitate de stat. Facand amandoua comparatii apoi, mi-am dat seama, ca desi imi era greu si eram enervata de insistentele lor, asistentele ne obligau sa mergem cel putin o data pe zi la igiena intima, pe care ne-o faceau riguros. Si, intr-adevar, ma simteam mult mai bine dupa. La maternitatea privata asta nu s-a intamplat. Mama trebuia sa se descurce singura in aceasta privinta." Gabriela, 28 de ani.
• Orientarea exagerata catre confortul hranirii artificiale: desi se motiveaza ca mamica are nevoie de odihna, mame care au nascut in maternitati private s-au plans ca nu au fost foarte incurajate sa inceapa alaptarea, ci indrumate catre hranirea cu formula in perioada de dupa nastere.
„Mamele sunt sfatuite sa isi lase copiii pe sectie si sa ia intre timp o pilula magica numita DORMICUM, care le aduce un Mos Ene pe la gene toata noaptea, in timp ce hrana bebelusilor este exclusiv lapte praf; dintre cei 12 copii nascuti de luni incoace, Horia Nicolae este singurul bebelus care doarme noaptea cu mama lui in camera. Restul sunt aliniati si adormiti la unison cu miraculoasele biberoane cu lapte praf." - Eugenia Dobrescu, Spitalul Sanador (dobrestii.ro)
Preturi pentru nasterea in maternitatile private
Din pacate, pentru majoritatea viitoarelor mamici, costurile nasterii constituie un aspect foarte important atunci cand aleg maternitatea unde vor naste. Qbebe iti ofera preturile orientative ale celor mai cunoscute maternitati particulare, cu rezerva ca aceste preturi se pot modifica in functie de anumite servicii pentru care optezi, sau de care veti avea nevoie tu sau bebelusul tau.
Nasterea la Regina Maria
Spitalul Regina Maria ofera trei pachete pentru asistarea nasterii, preturile fiind diferite in functie de tipul de nastere dorit sau recomandat. Astfel, nasterea naturala te va costa 7500 ron si include serviciile standard pentru o nastere naturala fara complicatii. Nasterea prin operatie cezariana la spitalul Regina Maria te va costa 9700 ron. La spitalul Regina Maria ai si posibilitatea de a naste in apa, ceea ce te va costa 9700 ron.
Mai multe informatii, pe http://www.reginamaria.ro/
Nasterea la Medlife
Medlife ofera trei pachete de servicii pentru nasterea naturala si cezariana: Silver, Gold si Diamond. Pachetul de baza, Silver, are un pret de 7000 ron (daca alegi o camera dubla) sau 7800 ron (pentru o rezerva single). Pachetul Gold costa 9200 ron, iar pachetul Diamond are un pret de 11000 ron.
Mai multe informatii pe http://www.medlife.ro/
Nasterea la Maternitatea Laser System, Arad
Maternitatea Laser System din Arad, este o maternitate care ofera conditii de cazare de 5 stele mamicilor si bebelusilor. Maternitatea "Laser System" dispune de camere single, paturi cu telecomanda, televizoare LCD, masa in regim catering cu meniuri variate la cererea pacientelor, telefon intern si international, internet wireless, monitorizare audio-video permanenta, bai ultramoderne (cu sonorizare si hidromasaj).
Pret nastere normala / cezariana - 1000 euro. Mai multe informatii, gasiti pe www.lasersystem.ro
Nasterea la Spitalul Sanador
La Spitalul Sanador, preturile par ceva mai mici, insa acestea depind de asigurarea mamei in sistemul public de sanatate. In cazul nasterii normale, preturile variaza intre 4.780 ron (daca vei fi asistata de un profesor doctor), 4.030 ron (daca vei fi asistata de un medic primar) si 3.280 ron (daca vei fi asistata de catre un medic specialist). Preturile pentru o nastere prin operatie cezariana, difera, de asemenea, in functie de calificarea medicului care te opereaza, astfel: 8.280 ron (daca vei fi asistata de un profesor doctor), 7.480 ron (daca vei fi asistata de un medic primar), 6.780 ron (daca vei fi asistata de catre un medic specialist). Preturile pot varia in functie de echipa operatorie sau daca sunt necesare tratamente suplimentare. Preturile sunt valabile daca pacienta este asigurata in sistemul public de sanatate, vine cu bilet de trimitere de la medicul de familie si aduce adeverinta de salariat. Preturile cuprind 3 nopti de cazare. Pentru detalii si preturi actualizate si personalizate, contactati spitalul Sanador. Mai multe informatii despre pachetele de nastere puse la dispozitie de Sanador, vizitati http://www.sanador.ro/
Trebuie sa fii foarte atenta la aceste preturi si la ce este inclus in fiecare pachet. Nu uita ca preturile se refera la nasterea unui singur bebelus.