O mamă cu doi copii a mărturisit pe un forum de parenting că deși se află în concediu de maternitate, își trimite fiica cea mare la creșă, în timp ce ea stă acasă cu mezinul.
Ea are și o explicație pentru care face asta.
„Mi s-a spus că dacă îmi retrag fiica de la creșă, își va pierde locul. În plus, îi place să meargă. Acolo socializează cu alți copii și este stimulată prin diferite jocuri.
Dacă ar sta acasă cu mine, ar avea parte de mai puțină atenție și stimulare, având în vedere că trebuie să mă ocup și de bebeluș.
Soțul meu lucrează de acasă și chiar dacă e aici, tot nu se poate ocupa de ea așa cum trebuie.
Dacă ar fi aici s-ar plictisi și cel mai probabil că toată atmosfera ar fi haotică.
În felul acesta, am mai mult timp să mă ocup de mine și de casă și toată lumea este fericită”, a scris femeia în postarea sa, potrivit scarymommy.com.
Cum spuneam, internauții au avut păreri pro și contra pe care și le-au exprimat liber în cele peste 4000 de comentarii.
„Venirea unui copil pe lume dă peste cap rutina familie, iar pentru copilul cel mare poate fi dificil. Păstrarea rutinei este esențială, altfel ar avea parte de prea multe schimbări dintr-o dată”, a comentat cineva.
„Nu înțeleg de ce nu e toată lumea de acord cu tine. Asta plănuiesc și eu să fac atunci când se va naște cel de-al doilea copil”, a mai scris altcineva.
„Concediul de maternitate este pentru a crea o relație cu bebelușul și pentru a avea grijă de el. Alte lucruri rămân pe plan secundar, cel puțin o perioadă. Nu te simți vinovată pentru cum ai procedat”, a incurajat-o o altă mămică.
Au existat și persoane care nu au fost de acord cu abordarea mămicii, iar un alt internaut și-a dat cu părerea spunând că „aceste persoane nu au copii cu siguranță, altfel nu ar gândi așa”.
Tu ce părere ai despre abordarea femeii? Ai proceda la fel?
Surse foto: Pexels, Unsplash
Surse articol: scarymommy.com