A alăpta copilul este un privilegiu pe care nu toate femeile îl au. Iar cele care duc acest privilegiu la extrem sunt adesea blamate de către societate, pentru că alăptarea încă nu este privită ca o normalitate și un simplu mod de a hrăni copilașul, stârnind de multe ori rumoare subiectele legate de alăptare.
Este și cazul unei mame care chiar a dovedit că se poate să alăptezi oriunde și în orice circumstanțe. Aflându-se în vizită la un parc de distracții din Orlando, Florida, și-a alăptat fiica chiar într-o bărcuță în care se plimba cu alți participanți, fiind surprinsă de camerele de luat vederi ale parcului de distracții. Fotografia a făcut furori pe internet și a încins discuțiile între internauți, stârnind un val de rumoare printre părinți și nu numai.
Meredith Barbayak este numele mamei care nu a avut nicio problemă în a-și alăpta fiica ei, pe Poppy, în vârstă de un anișor, în timpul unei plimbări într-o bărcuță. Mama și-a ridicat puțin tricoul și, fiindcă a văzut că fata ei este vizibilă înfometată, a alăptat-o chiar în timpul călătoriei. Originară din Pittsburg, femeia se afla în vizită la acel parc de distracții împreună cu fiica ei cea mică, cu soțul ei Jeremy, cu fiul lor în vârstă de 3 ani pe nume Graham și cu mama și tatăl ei vitreg.
Femeia mărturisește că își hrănește copilul ori de câte ori este nevoie, în orice loc și în orice circumstanță. Când Meredith a văzut camera de luat vederi cum se focusează în dreptul ei și blițul care a pornit, a realizat că foarte mulți oameni vor avea acces la poza în care și-a alăptat fiica într-un carusel.
Soțul meu este gelos pentru că alăptez bebelușul nostru care s-a născut acum șase zile
„Vrei și o medalie pentru ce ai făcut? Te crezi vreun supererou? Nu ai făcut altceva decât să pui viața copilului în pericol”
Verișorul ei pe nume Jo Goddard o susține în decizia luată, numind-o „cea mai cool mămică” din parcul de distracții. Din păcate, internauții care au văzut poza postată pe internet au lăsat niște comentarii foarte răutăcioase și dezamăgitoare.
„Nu vreau să răscolesc lucrurile, dar nu este un pic periculos să-ți alăptezi fiica astfel? Și de ce nu te țineai bine când toți ceilalți adulți aveau pumnii strânși pe bara din față a locurilor lor?”, întreabă un internaut în comentarii.
„Vrei și o medalie pentru ce ai făcut? Te crezi vreun supererou? Nu ai făcut altceva decât să pui viața copilului în pericol și apoi ai postat pe social media”, scrie altcineva un alt comentariu.
„Nu am nimic împotrivă în a-ți alăpta copilul în public și chiar încurajez femeile să o facă, dar în acest caz mama a vrut să fie în centrul atenției și mi se pare destul de periculos să-ți iei copilul într-un carusel la o vârstă atât de fragedă”, o blama altcineva în comentarii.
4 schimbări vizibile ale pielii în timpul sarcinii. Când trebuie să te adresezi medicului
„Mie îmi place ce văd și te apreciez că îți hrănești bebelușul în orice circumstanță”, o aclamă o persoană în comentarii.
„Cred că asta este cea mai tare poză a unei mame care alăptează din toate timpurile. Ar trebui pusă într-un muzeu, astfel încât toată lumea să o vadă”, i-a scris altcineva.
Nici Meredith nu a stat cu mâinile în sân și a răspuns tuturor celor care au postat comentarii mai mult sau mai puțin răutăcioase, susținând că din poză, călătoria cu bărcuța pare destul de intensă, dar de fapt nu există centuri de siguranță și plimbarea este extrem de relaxantă, cu excepția unei părți a călătoriei în care totul devine întunecat și nu vezi ce se întâmplă în jurul tău, moment în care fotografia a fost făcută.
Ce părere aveți? A exagerat mama cu gestul făcut în timpul călătoriei cu bărcuța sau au exagerat internauții văzând întreaga scenă ca fiind desprinsă din filmele de groază?
Surse foto: instagram.com, facebook.com
Surse articol: nypost.com