O elevă de liceu dă în judecată Ministrul Educației
Ioana Stamatin este elevă în clasa a XI-a la „Colegiul Mihai Eminescu” din municipiul Constanța, dar locuiește în Agigea. Astfel, pentru a ajunge la școală, trebuie să facă zilnic naveta. În acest scop, cheltuiește lunar 360 lei. Până acum, o parte din această sumă (200 lei) proveneau din bursa socială.
În urma emiterii Ordinului de ministru 5379 din 7 septembrie, adolescenta nu mai poate beneficia de suma de 200 lei pentru a-și plăti transportul până la Constanța. Ea a menționat că această sumă era de ajutor familiei sale, în condițiile în care mai are 3 frați, unul dintre ei și mama sa făcând și ei naveta în Constanța. De aceea, suma pe care părinții ei o alocă lunar transportului se ridică la aprox. 1000 lei. Iată ce a declarat Ioana, potrivit „Gândul”: „Bursa aceasta era un ajutor pentru părinții mei. Nu au întotdeauna să-mi dea 360 de lei lunar, mai ales că trebuie și bani de pachet pentru mine și cei trei frați ai mei.”
De asemenea, a ținut să precizeze că Ordinul de ministru va încuraja abandonul școlar. Într-o astfel de situație, Ioana a hotărât să îl dea în judecată pe Ministrul Educației, cerând anularea Ordinului 5379.
A sesizat și Avocatul Poporului
Întrucât Ioana este și vicepreședinte al „Asociației Elevilor Constanța”, a sesizat Avocatul Poporului pentru a solicita anularea Ordinului 5379. În același timp, dorește să-i încurajeze și pe alți elevi de liceu, aflați într-o situație similară, să procedeze la fel și a postat pe pagina de Facebook a „Asociației Elevilor Constanța” un model de cerere ce poate fi completată pentru Avocatul Poporului.
A explicat și care au fost principalele argumente pentru care a hotărât să ceară anularea Ordinului de ministru. Pe de o parte, s-a încălcat procedura de consultare publică, necesară pentru toate actele normative. Astfel, conform informațiilor disponibile în sursa citată, proiectul pentru Ordinul 5379 nu a ajuns să fie postat pe site-ul Ministerului Educației.
Pe de altă parte, Ioana spune că acest ordin nu a fost adoptat după consultarea elevilor, după cum prevede art.80 din Legea Învățământului: „Învățământul preuniversitar este centrat pe beneficiari. Toate deciziile majore sunt luate prin consultarea reprezentanților beneficiarilor primari, respectiv a Consiliului Național al Elevilor sau a altor asociații reprezentative ale elevilor...”
Nu în ultimul rând, eleva aduce în prim-plan faptul că prin ordinul menționat se realizează o discriminare între elevi: elevii din ciclul primar și gimnazial ce studiază în altă localitate decât cea de domiciliu nu își pierd bursa socială. În schimb, cei de liceu o pot pierde.
După ce asociațiile de elevi au aflat de demersul Ioanei Stamatin, au anunțat că solicită demiterea Ministrului Educației și acordarea transportului gratuit.
Surse foto: facebook.com/aeconstanta/photos/
Surse articol: edu.ro, europafm.ro, focusprimatv.ro, gandul.ro, legislatie.just.ro