Mai mulți părinți din România riscă să ajungă la închisoare dupa ce și-au retras copiii de la școală, pentru a învăta de acasă

Mai mulți părinți din România riscă să ajungă la închisoare dupa ce și-au retras copiii de la școală, pentru a învăta de acasă

Mariana Voinea

Cum homeschoolingul sau „școala de acasă” nu este încă recunoscut și reglementat din România, părinții care fac această alegere se expun unor riscuri. Până la momentul actual, există mai multe procese pe rol în acest sens, dar si o petitie ce poate fi semnată pentru recunoașterea acestui sistem educațional.

Sistemul homeschooling a căpătat în ultima perioadă tot mai mulți adepți în rândul părinților din România. Adulții preferă să-și retragă copiii din sistemul educațional de stat sau privat, motivându-și alegerea ca micuții să poată învăța de acasă sub îndrumarea unor instituții din străinătate.

Mai multe familii din România care au decis să-și retragă copiii de la școală pentru a învăța în acest mod riscă să ajungă după gratii. Drept urmare, s-a lansat o petiție pentru a susține această formă alternativă de educație.

„Lăsați-ne să învățăm!”

Printre inițiatorii acestei mișcări se află familia Cornean din Oradea care și-a retras copii de la școală pentru a-i înscrie la o unitate de învățământ din America.

În România nu există un cadru legal în ceea ce privește homeschooling, de aceea tot mai mulți părinți semnează petiția care se numește „Lăsați-ne să învățăm”. Aceasta ar avea rolul de a determina Ministerul Educației să schimbe viziunea față de această formă alternativă educațională, considerată în prezent ilegală.

doi baieti inveliti in patura fac teme la un birou

Pe de altă parte, Ministerul Educației recunoaște studiile făcute la instituțiile acreditate în țară care au clădiri fizice aici. Deși studiile făcute la școli în străinătate se echivalează în România, elevii înscriși la aceste unități de învățământ nu au statutul de a fi „înmatriculați” la o formă educațională.

Homeschooling în România? Ce prevede legislația și la ce să se aștepte părinții când aleg școala de acasă

„Vrem să ne fie respectat dreptul de a înscrie copiii în sisteme educaționale internaționale fără să fim acuzați de abandon școlar”

Până la momentul actual, în Bihor, o familie a fost condamnată la închisoare cu amânare pentru că și-a retras copiii de la școală și i-a înscris la în sistemul homeschooling la o școală americană. De asemenea, două familii, printre care și familia Cornean, sunt judecate pentru același motiv.

o femeie isi ajuta copilul sa faca teme in fata unui calculator

„Vrem să ne fie respectat dreptul de a înscrie copiii în sisteme educaționale internaționale la distanță care sprijină homeschoolingul, fără să fim acuzați de abandon școlar sau de împiedicarea accesului la învățământul obligatoriu.

Clarificăm că nu cerem integrarea homeschoolingului în sistemul românesc de învățământ, ci eliminarea riscului de a fi acuzați de abandon școlar. Părinții trebuie să aibă libertatea de a-și înscrie copiii în sisteme educaționale internaționale performante, fără frica de consecințe legale din partea statului”, se arată în textul petiției formulate, potrivit bihoreanul.ro.

Nu mai puțin de 6200 de persoane au semnat petiția în doar o săptămână. Inițiatorii au lansat chiar și un site, lasatinesainvatam.ro, unde se arată faptul că homeschooling-ul nu este nici interzis ca alternativă educațională, însă nici legal.

Așadar, părinții care aleg această formă educațională pentru copiii lor, riscă repercursiuni penale. Inițiatorii campaniei sunt părinți din România care au ales să-și educe copiii acasă, printre care soții Estera și Darius Cornean, Paula și Adrian Duma, protagoniști în dosarul penal aflat pe rolul judecătoriei Oradea.

„Este paradoxal: studiile finalizate acolo sunt recunoscute la noi, dar studiul copiilor noștri nu"

Amintim că în luna iulie 2024, soții Cornean din Oradea s-au ales cu dosar penal după ce și-au retras copiii din sistemul românesc. Aceștia au fost acuzați de încălcarea articolului 380 din Codul Penal, cu alte cuvinte „împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu”.

mama isi ajuta copilul la teme pe laptop pe un birou

Până în 2022, copiii familiei au învățat la liceul german „Friedrich Schiller” în ciclul primar. Ulterior, părinții i-au retras și i-au înscris într-un program de homeschooling la o școală din Statele Unite ale Americii, Abeka Academy, ale căror studii sunt recunoscute în România, având chiar echivalare de Bacalaureat.

„Înțeleg că există tot felul de prejudecăți despre ce înseamnă homeschooling, de la ideea că acei copii nu ar urma niciun fel de școală sau că părinții ar fi anarhiști, conspiraționiști, antisistem sau fanatici religioși. Nu intrăm în niciuna din categorii.

Dimpotrivă, suntem oameni care ne ducem viața de zi cu zi în zgomotul societății, ne izbim de aceleași probleme ca toți concetățenii noștri, susținem digitalizarea, ne-am și vaccinat și am avut chiar discuții în familie despre ce protocol de vaccinare să alegem.

Este paradoxal: studiile finalizate acolo sunt recunoscute la noi, dar studiul copiilor noștri nu", a declarat Darius Cornean pentru Observator News.

Acest proces vine în urma celui din luna mai, când doi părinți din Bihor au fost condamnați la patru luni de închisoare și muncă în folosul comunității. Pedeapsa a fost amânată pentru o perioadă de doi ani.

Cert este că în România, legislația privind homeschoolingul, cunoscut și sub denumirea de „școală de acasă” sau „educație în familie” nu are o bază legală solidă, iar părinții care aleg această formă de educație pentru copii se expun unor riscuri majore.

Surse foto: unsplash.comunsplash.comunsplash.compexels.com

Surse articol: romaniatv.netobservatornews.ro

Articolul urmator
Singura școală din România unde se predă în limba romani. Copiii rromi visează să ajungă la facultate
Singura școală din România unde se predă în limba romani. Copiii rromi visează să ajungă la facultate

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O mamă și-a retras fiicele de la școală. „Sunt ca la închisoare la școală. E mai important timpul liber și vacanțele”
    O mamă și-a retras fiicele de la școală. „Sunt ca la închisoare la școală. E mai important timpul liber și vacanțele”

    O mamă a mărturisit pe rețelele sociale că și-a retras fiicele de la școală, nemulțumită de materiile care se predau, de numărul de ore pe care îl petrec în bănci și...

    Mi-am retras copiii de la școală și natura i-a învățat mai mult decât orice alt profesor
    Mi-am retras copiii de la școală și natura i-a învățat mai mult decât orice alt profesor

    Din dorința de a-și stimula copiii să îndrăgească natura și să învețe lucruri noi într-un mod inedit, unii părinți fac tot posibilul ca micuții lor să petreacă...

    De ce am retras copiii de la școală ca să călătorim prin lume timp de 2 ani
    De ce am retras copiii de la școală ca să călătorim prin lume timp de 2 ani

    Pasiunea de a călători poate fi atât de puternică în anumite cazuri, încât va deveni practic un stil de viață. Un asemenea exemplu este oferit de o familie din...

    Cristina Bălan și-a retras gemenii de la școală. „A început să devină un mediu nociv pentru ei.”
    Cristina Bălan și-a retras gemenii de la școală. „A început să devină un mediu nociv pentru ei.”

    Cristina Bălan a vorbit de fiecare dată deschis despre problemele cu care se confruntă în creşterea gemenilor ei, Matei și Toma, care s-au născut cu sindromul Down....

    Nicăieri nu-i ca acasă! Doi tineri părinți au renunțat la „visul străinătății" pentru a-și crește copilul într-un colț de Rai din România
    Nicăieri nu-i ca acasă! Doi tineri părinți au renunțat la „visul străinătății" pentru a-și crește copilul într-un colț de Rai din România

    Ana și Marian au dat Munchen-ul pe Cugir! Venirea pe lume a bebelușului lor a fost momentul în care viața lor s-a schimbat radical! Cei doi s-au mutat împreună într-un...

    Mii de copii din Moldova merg la școală pentru burse sociale și mese calde. „Matale ai mai învăța poezii dacă te-ar durea burta de foame?”
    Mii de copii din Moldova merg la școală pentru burse sociale și mese calde. „Matale ai mai învăța poezii dacă te-ar durea burta de foame?”

    Realitatea cruntă a zilelor noastre este zugrăvită în nuanțe de gri pentru mii de copii din Moldova, îndeosebi din zonele rurale. Micuții sunt trimiși la școală de...

    Un „trend” îngrijorător! Tot mai mulți copii mari merg la școală cu scutece
    Un „trend” îngrijorător! Tot mai mulți copii mari merg la școală cu scutece

    Profesorii din Elveția aduc în atenția publicului un „trend” mai mult decât îngrijorător. Din ce în ce mai mulți elevi poartă scutece pentru că nu...

    Cei mai mulți tineri din generația Z și Millenial depind financiar de părinți. Care este explicația?
    Cei mai mulți tineri din generația Z și Millenial depind financiar de părinți. Care este explicația?

    Studiile recente efectuate în rândul tinerilor din generația Z și Millenials arată rezultate îngrijorătoare. Tot mai mulți tineri depind financiar și imobiliar de...

    © 2024 Qbebe