Și-a mutat fetița de la o școală de stat la una privată
Într-un interviu acordat „spynews.ro”, Andreea Tonciu a anunțat că și-a mutat fiica în clasa I la o școală privată întrucât și-a dat seama că în școala în care aceasta învăța nu era tot timpul în siguranță. Astfel, vedeta a mărturisit că școala respectivă era în aceeași curte cu liceul și, de aceea, se temea că elevii mai mari s-ar putea „lua” de ea: „ Am mutat-o pe fata mea de la școala de stat la școala privată. Statul nu își mai face treaba. Rebeca a fost la o școală de stat, dar nu mai e ce a fost, a rămas doar numele de instituție. Nu am fost deloc mulțumită de copiii din școală, vreau ca fata mea să fie în siguranță, nu vreau să se ia nimeni de ea. M-a deranjat pe mine că școala asta era în aceeași curte cu liceul și nu voiam să crească copilul și să se ia cei mari de ea...”
De asemenea, a precizat că, mutându-și fetița la o școală privată, aceasta se poate bucura și de un program after-school zi de zi: „Așa știu că la școală privată e de la ora 8 la ora 6 seara, într-o școală unde și mănâncă, are și activități, face și after cu aceeași profesoară și e mult mai convenabil”.
Totodată, într-o intervenție recentă în cadrul emisiunii „Oracolul Vedetelor”, de la SPECTACOLA, a adus în prim-plan faptul că a hotărât să-și mute copilul la o școală particulară și pentru că nu este de părere că, în zilele noastre, trebuie neapărat ca un copil să aibă rezultate remarcabile la învățătură pentru a avea parte de câștiguri financiare generoase pe viitor:
„Am optat pentru Rebecca pentru primul an de școală, clasa pregătitoare, pentru sistemul de stat, dar mi-am dat seama că nu este ce trebuie și acum este în sistem privat.
Sunt foarte permisivă și așa vreau să fiu și când o să crească mai mare. Pe mine mama m-a cam ținut din scurt și mie nu îmi place asta. Copilul meu dacă vrea să învețe, învață, dacă nu vrea, trebuie să învețe cât de cât. Nu vreau să iasă vreo eminentă, să știe strictul necesar, pentru că acum banii nu se câștigă dacă ai foarte multă carte”.
Referitor la acest subiect, a ținut să vină și cu următoarele precizări, tot pentru sursa citată: „Poți să câștigi bani mulți și dacă n-ai multe facultăți. Cunosc pe cineva care a studiat afară, la Oxford și s-a angajat pe un salariu de 10.000 de lei. Pe bune? Despre ce vorbim?...”
A adus în discuție anumite probleme pe care le are cu fiica ei
Mai demult, stând de vorbă cu „WOWBiz”, Andreea Tonciu nu s-a ferit să spună că întâmpină anumite probleme în privința fiicei sale, în sensul în care și-a dat că a răsfățat-o prea mult: „...eu nu mă înțeleg cu fata mea, pentru că am răsfățat-o extrem de mult și am ajuns în situația în care eu mă învinovățesc pe mine și familia mea, că din cauza mea copilul este atât de răsfățat”.
În sprijinul fostei asistente TV a venit un psiholog care, potrivit WOWnews, a dat aceste sfaturi: „Inițial, trebuie să ai o discuție cu ea, să înțeleagă că este important să coopereze cu tine. Încet, încet să cauți câte un lucru pe care să îl lucrați împreună de comun acord...Faptul că îți pasă de copilul tău, de cum te înțelegi cu Rebeca este esențial. Tu trebuie doar să păstrezi comunicare cu ea. Încet, încet se va schimba dacă va simți că nu are loc. Trebuie să găsești un motiv pentru care să determini în timp o schimbare”.
Surse foto: instagram.com/tonciuandreeaoficial/
Surse articol: spynews.ro, stirilekanald.ro, spectacola.ro, unica.ro, viva.ro, wowbiz.ro