Deși abia a început anul școlar de câteva săptămâni, Oana Roman și-a exprimat nemulțumirea față de condițiile în care învață fiica ei. Vedeta vrea să își transfere copila la unitatea școlară unde învață fetele lui Pepe, prietene cu Isabela.
Este vorba despre o școală privată, iar vedeta susține că are motive foarte serioase să facă acest lucru, dar momentan fiica ei nu este de acord.
Ghinioane, unul după altul în viața de elev a fiicei Oanei Roman
Anul trecut lucrurile au mers de minune pentru Isabela la unitatea școlară pe care o frecventa. În vara anului 2023, Oana Roman anunța public că fiica ei va învăța la o școală din Pipera, o unitate privată. Inițial, aceasta s-a dovedit foarte încântată de alegerea pe care a făcut-o, iar Isabela s-a adaptat de minune la noul sistem de învățământ.
Copila s-a înțeles foarte bine cu noii colegi, iar fiica lui Petre Roman începuse o colaborare cu școala respectivă. Oana Roman preda elevilor de la anumite clase lecții de bune maniere. În primăvara acestui an, însă, totul s-a năruit pentru Oana Roman.
Aceasta a primit un mail în care fusese anunțată că unitatea de învățământ la care și-a înscris fiica se va închide. De aceea a fost nevoită să o mute pe Isabela la o altă școală.
Dar această unitate de învățământ nu este pe măsura așteptărilor Oanei Roman, vedeta fiind nevoită să petreacă mult timp în trafic zilnic. Din acest considerent susține că și-ar dori să o mute din nou pe Isabela la o școală mai aproape de casă.
„Îndur și țin piept traficului până în momentul în care ea se va gândi să ne mutăm. Poate în clasa a cincea”
Pentru că fiica ei nu este de acord cu încă o mutare la acest moment, Oana Roman a dezvăluit pentru revista Viva care sunt adevăratele motive pentru care dorește această schimbare: „Am schimbat școala.
Eu mă gândeam să o mai schimb o dată, să o aduc la cinci minute de casă, ca să putem merge pe jos la școală, doar că deocamdată nu își dorește, așa că trebuie să mă supun dorinței copilului. Dacă e dorește să rămână la școala unde este acum, asta e.
Îndur și țin piept traficului, până în momentul în care ea se va gândi să ne mutăm, poate în clasa a cincea. La școala asta care e mai aproape de casă sunt și două prietene de-ale ei, cu care a crescut, Rosa și Maria, dar vedem”.
Isabela, în schimb, se împotrivește acestei mutări, iar motivele ei sunt foarte bine întemeiate: „Eu acolo nu vreau să merg, pentru că este un program foarte strict. Și costă și foarte mult”.
Fiica lui Petre Roman susține însă că partea financiară nu este o problemă în ceea ce privește educația Isabelei, ci mai degrabă traficul: „În cele trei ore pe care eu le pierd în fiecare zi, să o duc, să mă întorc, să o iau și să mă întorc, eu aș face banii ăia, pe care i-aș da în plus dacă aș muta-o la școala respectivă. Nu ar fi o problemă asta”.
Marele absent din prima zi de școală a Isabelei, Marius Elisei
Tatăl Isabelei nu a putut fi prezent alături de fiica sa în prima zi de școală. Iar micuța s-a dovedit a fi foarte dezamăgită, fiind un moment important din viața ei, în care avea nevoie de sprijinul figurii paterne.
Dar mama a însoțit-o la deschiderea noului an școlar pe copilă, a încurajat-o și i-a oferit toți sprijinul de care avea nevoie, postând pe Instagram mesaje emoționante: „Prima zi de școală din clasa a IV-a! Voi fi lângă tine în fiecare moment și te voi susține mereu.
Știu ca ți-ai fi dorit să simți și sprijinul celuilalt părinte, dar eu voi face tot ce este omenește posibil pentru ca să nu simți nicio lipsă! Mult succes iubirea vieții mele! Te iubesc infinit!”.
View this post on Instagram
Vedeta a declarat că Marius Elisei, fostul ei partener nici măcar nu a sunat-o pe Isabela să-i ureze „La mulți ani” de Sfântă Mărie: „Nu a sunat-o nici azi, nici ieri când a fost ziua ei. L-a sunat ea și nici nu i s-a răspuns la telefon, dar nici nu a fost sunată înapoi”.
Oana Roman și Marius Elisei s-au căsătorit în anul 2014, în ziua în care au făcut botezul fetiței lor, iar în anul 2021 s-au despărțit, după un deceniu petrecut împreună. Au avut un mariaj presărat cu multe despărțiri și împăcări, iar acum mama își concentrează toată atenția asupra Isabelei.
Pentru fiica ei, Oana Roman este în stare de orice. Nu se gândește nici la taxa pe care ar trebui să o plătească la o unitate particulară de învățământ, nici la timpul pe care îl pierde zilnic în trafic, ci ar face orice pentru fericirea Isabelei. Deși fostul partener, figura paternă a dispărut de ceva vreme din peisaj, mama încearcă să suplinească și rolul de tată și să ia deciziile potrivite pentru viitorul copilului său.
Surse foto: instagram.com, instagram.com, instagram.com, instagram.com
Surse articol: libertatea.ro, viva.ro