Totul despre sindromul de tunel carpian

Totul despre sindromul de tunel carpian

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Printre afecțiunile care-ți pot crea probleme serioase se numără și sindromul de tunel carpian. Din articolul de mai jos vei afla detalii despre acesta, referitoare atât la cauze, la simptome, la cum se manifestă, cât și la ce ai putea face pentru a evita, pe cât posibil, să ajungi în situația de a fi diagnosticată cu acest sindrom.

Ce este tunelul carpian

Tunelul carpian reprezintă un canal îngust, care face legătura între antebraț și încheietura mâinii. Părțile laterale și capătul tunelului sunt formate din oasele carpiene, iar un țesut puternic (ligamentul) se află în partea sa de sus. De asemenea, trebuie să știi că prin acest tunel trec nervul median și tendoane, acestea din urmă permițându-le degetelor să se îndoaie și să se poată întinde.

Ce reprezintă sindromul de tunel carpian și din ce cauze apare

Această afecțiune se referă la durerile, rigiditatea și slăbiciunea prezente la nivelul încheieturii mâinii și palmei, ca urmare a creșterii presiunii asupra nervului median (din interiorul tunelului carpian). El este cel care dă senzațiile neplăcute la nivelul degetului mare, arătător, mijlociu și inelar, degetul mic nefiind afectat.
Cauzele responsabile de apariția sindromului de tunel carpian sunt:
• Exercitarea unor mișcări repetitive, care solicită încheietura mâinii, cum ar fi: tastarea pe o tastură, utilizarea unui mouse, expunerea prelungită la vibrații, cântatul la pian etc.

• Prezența unor afecțiuni precum: diabet, disfuncții tiroidiene (Mai ales hipotiroidism), artrita reumatoidă, hipertensiune arterială, obezitate

• Sarcina

• Unele traume de la nivelul încheieturii mâinii

Specialiștii atrag atenția asupra următorului aspect: femeile sunt mai predispuse către sindromul de tunel carpian decât bărbații, în condițiile în care tunelul lor carpian este mai mic decât al acestora.

De asemenea, trebuie să știi că persoanele care au anumite profesii sunt mai mult supuse riscului ca, la un moment dat, să aibă de suferit din cauza sindromului de tunel carpian. Iată câteva exemple:
• Muncitorii care lucrează la bandă
• Țesătorii
• Operatorii pe calculator
• Patiserii
• Casierii
• Muzicienii etc.

Citește și: Semne că suferi de burnout, boala stresului la locul de muncă

Care sunt simptomele ce definesc sindromul de tunel carpian

Pentru a-ți da seama dacă este posibil să ai de-a face cu așa ceva, ar trebui să sesizezi simptome precum:
• La început, ți se va părea că degetele  sunt mai „leneșe" și nu le mai poți mișca la fel de repede ca de obicei- De obicei, vei avea această senzație când te odihnești, inclusiv imediat după ce te trezești din somn

• Dimineața, când te scoli, vei simți furnicături și rigiditate în încheietură, palme și degete- Uneori, ele se pot prelungi până în zona umărului

• Noaptea te poți trezi din cauza durerilor din încheietură

• Pe timpul zilei îți poate fi mai greu să faci gesturi simple (de exemplu, să te închei la nasturi, să tastezi niște numere la telefon etc.)

• Poți ajunge să scapi obiecte din mână, în condițiile nu vei mai avea forță în palmă și nu îți mai poți mișca degetele la fel de ușor ca în mod obișnuit

Oricare dintre aceste manifestări se vor instala treptat, la început fără să fie prea supărătoare. Pe măsură ce afecțiunea se agravează, ele vor interveni adesea și vor fi tot mai intense și mai persistente.
În cazurile severe, nervul median începe să-și deterioreze funcțiile din cauza inflamației sau presiunii din preajma sa. De aceea, pot interveni următoarele probleme:
• Va exista o diminuare a capacității de a apuca, mai ales în privința utilizării degetului mare

• Sensibilitatea din degete se va diminua

• Se va reduce inclusiv capacitatea de a folosi mâna respectivă în mișcări bine coordonate

Pentru a nu ajunge în situația de a nu-ți mai putea utiliza aproape deloc mâna afectată de sindromul de tunel carpian, va trebui să te prezinți la medic de timpuriu, fără să aștepți să ajungi la simptomele menționate.

Cum se va pune diagnosticul de sindrom de tunel carpian

Ca să aleagă cel mai potrivit tratament pentru tine, medicul îți va examina mâna și încheietura în următoarele scopuri:
• Va exercita o presiune sau te va bate ușor în zona nervului median pentru a vedea dacă în acel moment vei simți furnicături sau amorțeală

• Te va pune să ții palma și încheietura în anumite poziții

Consult medical pentru diagnosticarea sindromului de tunel carpian

• Îți va testa nivelul de sensibilitate de la nivelul vârfurilor degetelor și palmelor atingându-te cu un instrument special, în timp ce tu vei ține ochii închiși

• Va vedea dacă mai ai forță în zona palmei și dacă vei putea executa anumite mișcări cu degetele

• Se va uita cu atenție pentru a vedea dacă nu cumva, la nivelul degetului mare, există semne de atrofiere a mușchilor, întrucât în cazurile severe de sindrom de tunel carpian se ajunge la o atrofiere vizibilă a acestora

• Va încerca să-ți îndoaie încheietura mâinii, în timp ce brațul tău este întins

Un alt test pe care medicul trebuie să ți-l facă pentru a se lămuri pe deplin asupra stării tale este să măsoare funcțiile nervului median din interiorul tunelului carpian.

Care este tratamentul în caz de sindrom de tunel carpian

Acesta diferă mult, în funcție de starea în care se află mâna afectată. Din acest motiv, ți se pot recomanda:
• Niște exerciții speciale, menite să ajute nervul median să-și recape funcțiile

• Injecțiile pe bază de corticosteroizi- Ele au rolul de a reduce inflamația din tunelul carpian. În același timp, pot calma durerea și disconfortul, dar doar temporar

• Antiiinflamatoare nesteroidiene- Și acestea pot diminua durerea și inflamația

• Ți se va spune să porți o fașă elastică pentru încheietura mâinii

• Purtarea unei orteze speciale pe timp de noapte- Te vei simți mai bine datorită ei, în condițiile în care încheietura și palma vor fi ținute într-o poziție neutră, care nu creează presiune și durere. Uneori, orteza ar trebui purtată și pe timpul zilei, când desfășori activități care-ți solicită încheietura

• Diminuarea implicării în activitățile care-ți suprasolicită încheietura și palma cu probleme

• Tratamentul chirurgical- Acesta se impune numai dacă celelalte variante de tratament nu dau rezultatele așteptate sau dacă simptomele sunt prea severe și intense. Operația se impune pentru a nu se ajunge în situația în care mâna afectată de sindromul de tunel carpian să nu mai poată fi folosită

Exemple de măsuri prin care poți preveni sindromul de tunel carpian

Ca să reduci cât mai mult posibil pericolul de a te confrunta cu această afecțiune, ar trebui să faci următoarele demersuri:
Să  faci  pauze când ești implicată în activități cu mișcări repetitive, care pot afecta încheietura
De exemplu, medicii recomandă pauze de 3-5 minute la fiecare 2-3 ore. Important este ca în aceste pauze să-ți miști încheietura, palma și degetele, înainte și înapoi. După aceste pauze, este ideal să alternezi mâinile cu care vei face lucra.

Ai grijă la postură
O postură corectă te poate ajuta ca umerii să stea și ei așa cum trebuie, iar în aceste condiții nervii din zona gâtului nu vor mai exercita presiuni asupra brațelor și, implicit, asupra încheieturilor, palmelor și degetelor.
Pentru a te asigura că postura ta va fi cât mai bună, străduiește-te să-ți aranjezi și mediul de lucru cât mai confortabil.

Efectuează exerciții pentru încheieturi și palme
Chiar și 5 minute de exerciții pe zi pot fi benevite pentru a preveni dezvoltarea sindromului de tunel carpian, consideră medicii.
Ca să știi exact ce ar trebui să faci, mai bine consultă-te în prealabil cu un specialist. Acesta îți va indica anumite mișcări și, eventual, câteva metode de stretching, toate menite să relaxeze încheiaturile mâinii și să prevină inflamația de la nivelul nervului median.

Purtarea unei  orteze este binevenită când începi să simți disconfort în zona încheieturii și degetelor
Poți evita apariția durerilor și inflamațiilor dacă vei purta o orteză specială, astfel încât degetele și încheietura să se poată relaxa pe deplin.

Femeie ce poarta o orteza cand lucreaza la calculator

Încearcă, pe cât posibil, să nu te orientezi numai spre activități dominate de mișcări repetitive
Dacă vei reuși în acest demers, presiunea exercitată asupra încheieturii și palmei va fi mai mică, iar pericolul de a suferi din cauza sindromului de tunel carpian se va diminua semnificativ.

Tu te-ai confruntat până acum cu sindromul de tunel carpian?

Citește și: Ce înseamnă dacă ai dureri articulare

Surse:
www.braceability.com, www.my.clevelandclinic.org, www.orthoinfo.aaos.org,www.webmd.com

Articolul urmator
Cum se manifestă sindromul impostorului la mame?
Cum se manifestă sindromul impostorului la mame?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Endometrioză vs. sindromul ovarelor polichistice. Hai să învățăm să le deosebim
    Endometrioză vs. sindromul ovarelor polichistice. Hai să învățăm să le deosebim

    Endometrioza și sindromul ovarelor polichistice reprezintă două afecțiuni care provoacă simptome supărătoare femeilor, mai ales în timpul menstruației și care, fără un...

    Ce este „sindromul noului tătic”
    Ce este „sindromul noului tătic”

    Sindromul noului tătic afectează bărbații care sunt copleșiți de noul rol, care simt că nu își pot exprima sentimentele, au anumite frustrări și trec prin perioade de stres,...

    O fetiță diagnosticată cu sindromul Prader-Willi a ajuns supraponderală la doar cinci ani
    O fetiță diagnosticată cu sindromul Prader-Willi a ajuns supraponderală la doar cinci ani

    O fetiță de 5 ani cântărește 98 de kilograme din cauza unei afecțiuni rare, numită Prader-Willi, care o face să fie mereu flămândă. Mama micuței povestește că nu de...

    Ce este sindromul Skeeter și ce trebuie să faci pentru a-ți proteja familia
    Ce este sindromul Skeeter și ce trebuie să faci pentru a-ți proteja familia

    O banală ciupitură de țânțar se poate transforma într-un coșmar pentru întreaga familie. Sindromul Skeeter este o reacție alergică puternică la ciupitura de...

    Mi s-a spus că nu îmi voi putea alăpta copilul cu sindromul Down. Instictul meu de mamă nu a ascultat gurile rele
    Mi s-a spus că nu îmi voi putea alăpta copilul cu sindromul Down. Instictul meu de mamă nu a ascultat gurile rele

    Descurajată de medici în primele zile de viață ale bebelușului său diagnosticat cu sindromul Down, o mamă nu s-a lăsat influențată de nimeni și nimic. Cu ajutorul unui...

    Am aflat că sunt însărcinată și după patru zile soțul meu a plecat la Dumnezeu. Am născut o fetiță cu sindromul benzilor amniotice
    Am aflat că sunt însărcinată și după patru zile soțul meu a plecat la Dumnezeu. Am născut o fetiță cu sindromul benzilor amniotice

    Dacă pentru majoritatea femeilor sarcina este cea mai frumoasă perioadă din viață, pentru mine a fost o luptă continuă. 03.03.2022 - o dată foarte frumoasă pentru a afla o veste la...

    Da, am refuzat să am grijă de nepotul meu cu sindromul Down pentru că nu am pregătirea necesară
    Da, am refuzat să am grijă de nepotul meu cu sindromul Down pentru că nu am pregătirea necesară

    O femeie a refuzat să aibă grijă de nepotul ei de 3 ani, diagnosticat cu sindrom Down, de teamă că nu se va descurca. Acum, fratele ei, tatăl copilului, s-a supărat pe ea.

    Sindromul „copilului de aur”. Crezi că ai un astfel de copil?
    Sindromul „copilului de aur”. Crezi că ai un astfel de copil?

    Nu este neobișnuit ca într-o familie, dintre toți frații, unul să fie „favoritul” părinților, cel care aduce note mari, este ascultător, nu îi supără și...

    © 2024 Qbebe