Tot ce trebuie să știi despre difterie: ghid de la specialist

Cauze pentru difterie

Difteria este o infecție cauzată de bacteria Corynebacterium diphtheriae și se transmite de la o persoană la alta, de obicei prin picături respiratorii, precum cele eliminate prin tuse sau strănut (în special în locurile aglomerate). Rareori are loc contaminarea prin atingerea leziunilor pielii sau a hainelor unei persoane bolnave. De asemenea, se poate face transmiterea prin contactul cu un obiect, precum o jucărie sau un prosop/șervețel murdar, purtător al bacteriei cauzatoare. Această bacterie pătrunde și se atașează de mucoasa sistemului respirator, care include părți din corp ce te ajută să respiri; bacteria poate produce o toxină care cauzează stare de slăbiciune, durere de gât, febră, noduli inflamați la nivelul gâtului. Toxina distruge țesuturile sănătoase din sistemul respirator, în decurs de 2-3 zile țesutul mort formând un înveliș gros, de culoare gri, care se acumulează în gât sau nas (denumit pseudomembrană). Acesta poate acoperi țesuturile din nas, amigdale, laringe și gât, îngreunând înghițirea și respirația. Toxina poate ajunge și în fluxul sanguin, provocând probleme la nivelul inimii, al nervilor și al rinichilor.
Persoanele infectate cu difterie care nu au fost tratate le pot infecta pe cele care nu au fost vaccinate, chiar dacă nu prezintă niciun simptom. Infecția apare rar în SUA și Europa de Vest, unde există vaccinări de mult timp, mai des fiind întâlnită în statele în curs de dezvoltare.
Factorii care cresc șansele de a te îmbolnăvi de difterie sunt: lipsa vaccinărilor la zi, traiul în condiții aglomerate sau neigienice, călătoria în zone unde infecția este comună.

Simptome pentru difterie

Simptomele difteriei apar de obicei în 2-3 zile după infecție și pot include: o membrană gri și groasă peste amigdale și gât, durere de gât și răgușeală, noduli limfatici măriți la nivelul gâtului, dificultate în respirație/respirație rapidă, scurgeri nazale, febră (peste 38 grade) și frisoane, stare de rău. La unele persoane bacteria poate cauza doar simptome ușoare sau absente, astfel nefiind conștiente că sunt purtătoare și răspândind infecția.
Un al doilea tip de difterie poate să afecteze pielea, apărând durere, roșeață și inflamație similară altor infecții bacteriene ale pielii. Ulcerațiile care sunt acoperite de o membrană de culoare gri pot fi difterie cutanată.

Dr. Mădălina Merișescu, medic specialist boli infecțioase, asistent universitar UMF Carol Davila, oferă următoarele informații:

Difteria este o boală bacteriană determinată de Corynebacterium diphtheriae, iar primele semne pe care aceasta le determină pot fi: febră, astenie fizică marcată, greață, anorexie, vărsături, adenopatii laterocervicale.
Ulterior în perioada de stare, pacientul are o stare generală alterată, septică, este letargic, febril, palid, poate prezenta semne de șoc cu hipotensiune arterială, oligurie, cianoză, iar la nivelul amigdalelor, deja hipertrofiate, se constituie falsele membrane, albe, sidefii, gălbui, lucioase, ce pot acoperi pilierii anterior și posterior, lueta, mucoasa palatină și peretele posterior al faringelui. Adenopatiile sunt impresionante, pacientul are ceea ce se numește “gât proconsular”.

Există mai multe forme clinice – formă fariangiană (tipică) și difteria extrafaringiană în funcție de localizare (laringiană, cutanată, nazală, genitală, conjunctivală, auriculară).
Difteria extrafaringiană - Leziunile se pot întâlni la nivelul laringelui, traheei, sau rar la nivelul arborelui bronșic- determinând crupul laringian. Pacienții prezintă 3 stadii de evoluție - disfagic, dispneic, asfixic, care frecvent evoluează până la deces.

În formele cutanate, pot apărea ulcere cutanate de mari dimensiuni, în special asociate unor leziuni cutanate preexistente care constituie poarta de intrare (eczemă, psoriasis). 

Diagnostic și tratament

Medicii decid dacă este vorba despre difterie urmărind simptomele specifice. Pot să recomande exudat faringian pentru a verifica prezența bacteriei. De asemenea, poate fi prelevată o mostră dintr-o leziune a pielii (ulcerație) și cultivarea în laborator (dacă se dezvoltă bacteria, este confirmat diagnosticul).
Este esențial tratamentul urgent dacă medicul suspectează difteria, fără a aștepta confirmarea laboratorului. Tratamentul presupune administrarea unei antitoxine pentru a împiedica toxina produsă de bacterie să se răspândească în corp, folosirea antibioticelor (eritromicină sau penicilină) pentru a distruge și elimina bacteria.
În decurs de 48 de ore de la adminstrarea de antibiotic, persoanele bolnave nu vor mai putea infecta altele. Este însă important să se finalizeze întregul plan de tratament pentru a îndepărta complet bacteria din corp. După finalizarea tratamentului (durează de obicei 2-3 săptămâni), se pot impune repetarea testelor pentru a verifica dacă a fost eliminată complet. Ulcerațiile pielii se vindecă în 2-3 luni, dar pot lăsa cicatrice. Persoanele care au intrat în contact cu un bolnav pot avea nevoie de antibiotice sau o doză de vaccin.

"Diagnosticul diferențial se face cu:
Alte angine-pseudomembranoase în primul rând: din mononucleoza infectioasă, din alte boli bacteriene (streptococică, stafilococică, pneumococică), angia Plaut-Vincent, - unilaterală de obicei, Sau alte angine: herpetică, micotică, sifilitică, caustică, din bolile maligne.
Laringita virală produsă de virusuri: rhinovirusuri, adenovirusuri, virusuri gripale, paragripale, laringita striduroasă, laringita asocială rujeolei, stridorul congenital, corpul strain laringian.

Singurul tratament eficient în cazul difteriei este serul antidifteric însoțit de tratament antibiotic.
Serul antidifteric se administrează iv sau im, în doză proporțională cu greutatea și de preferat în primele 3 zile de la debutul bolii, fiind urmat de administrare de anatoxină difterică (vaccin).
Tratamentul antibiotic de elecție este Penicilina G sau Eritromicina sau Clindamicina, iar la pacienții alergici la penicilină se poate folosi Eritromicina, Rifampicina sau Clindamicina.
Tratamentul este complex, multidisciplinar, efectuat în secții de terapie intensivă, deoarece pacienții pot necesita efectuarea de urgență a unei traheostome sau reducerea chirurgicală a pseudomembranelor, susținerea mecanică a funcțiilor vitale, administrare de tratament suportiv și/sau corticosteroizi."
 completează Dr. Mădălina Merișescu.

Complicații de la difterie

Complicațiile difteriei pot include: blocarea căilor respiratorii (din cauza membranei care se formează pe mucoasă), leziuni ale mușchiului cardiac (miocardită), leziuni ale nervilor gâtului, brațelor și picioarelor (polineuropatie), pierderea abilității de mișcare (paralizie), infecție pulmonară (insuficiență respiratorie sau pneumonie). Miocardita poate conduce la insuficiență cardiacă congestivă și chiar deces. Dacă sunt afectați mușchii implicați în respirație este posibil să ai nevoie de respirație asistată. Recuperarea decurge lent.
Chiar și cu tratament, aproximativ 1 din 10 persoane vor deceda. În lipsa tratamentului procentul ajunge la jumătate. Ratele de deces sunt mai ridicate în rândul copiilor.

"Complicațiile ce pot apărea sunt multiple. Cele mai grave sunt pulmonare, cardio-vasculare, neurologice, hemoragice.
Cele mai severe complicații pulmonare sunt stopul respirator prin obstrucția căilor respiratorii, în special în cazul copiilor ce prezintă laringită fie per primam, fie ca o complicație a difteriei faringiene, aceștia având și calibrul căilor respiratorii foarte mic, dar mai pot prezenta emfizem sub pleural sau pneumotorax spontan, embolism pulmonar, pneumonie.
Complicațiile cardio-vasculare ce pot apărea după ziua a 10-a de boală și pot duce până la deces. Sunt manifestări toxice ale bolii, cea mai frecventă formă fiind miocardita.
De mare importanță sunt și complicațiile neurologice care pot apărea în cadrul difteriei. Cea mai frecventă este nevrita toxică și poate duce până deces. Mai pot apărea pareze, paralizii-ale mușchilor faringieni, laringieni și respiratori, de văl palatin, paralizia mușchilor oculari, diafragmului sau ale membrelor, encefalita, sindrom Guillain-Barre" adaugă Dr. Mădălina Merișescu.

Prevenire

Cea mai bună modalitate de prevenție este vaccinarea, cunoscută drept DtP care face parte din schema obligatorie (include și tetatonusul și pertusis). În cazul adulților care nu au primit accest vaccin, pot primi o doză, în orice moment, care poate fi repetată în decurs de 10 ani. Pot apărea ușoare efecte adverse la vaccin, precum febră ușoară, agitație, stare de slăbiciune sau sensibilitate la locul injecției. Rareori apare o reacție alergică (iritație care apare în câteva minute de la injectare). Copiii care suferă de epilepsie sau afecțiuni ale sistemului nervos nu ar trebui să facă vaccinul.

"Vaccinarea este singura metodă de prevenție a difteriei. În prezent se efectuează vaccinul hexavalent copiilor începând cu vârsta de 2 luni, până la 1 an, copiii primind prin schema națională de vaccinare 3 doze de vaccin (2, 4, 11 luni) ce conține anatoxina difterică, cu rapel la 6 și 14 ani.
Un booster DTp efectuat adulților cu vârste între 19-69 de ani este necesar pentru menținerea incidenței scăzute actuale a difteriei în țările dezvoltate.
Rolul vaccinării este definitoriu. Având în vedere că este o boală potențial mortală, în cazul apariției unei epidemii, vaccinarea este extrem de importantă", concluzionează Dr. Merișescu. 

Surse:www.cdc.gov,www.mayoclinic.org,www.nhs.uk