Abundența nu susține imunitatea, excesele alimentare pot determina chiar dezechilibre imunitare. O alimentație ce cuprinde dulciuri, pateuri, conserve nu va susține niciodată imunitatea noastră și a copiilor noștri, ci rezolvă situația de criză de moment.
Ce propun specialiștii în domeniu? Să acționăm din rațiune, nu din instinct, și să avem în vedere câțiva pași esențiali, în perioadele din an când gripa și virozele sunt transmise cu ușurință:
„Cred că în acest moment suntem mult prea acaparați de gândul de a avea necesarul de alimente în casă și o dovedim prin cozile de la farmacii, supermarketuri sau magazinele de la colțul blocului, și uităm, de fapt, de pașii corecți pentru sănătatea noastră. Spălarea și dezinfectarea mâinilor sunt esențiale. Apoi, hidratarea corespunzătoare, cu apă sau ceai neîndulcit și evitarea băuturilor carbogazoase sau îndulcite. Dulciuri? Conserve? Paste? Nu e suficient să ne hrănim, e important și cu ce! Acest tip de alimente nu va susține niciodată imunitatea noastră, așa că suntem datori să-i oferim organismului nostru echilibru prin consumul zilnic de alimente bogate în vitamine și minerale”, precizează Alina Epure, terapeut nutriționist, cu experiență de 14 ani în biochimie și nutriție medicală.
„Nu degeaba insistăm noi, ca nutriționiști, pe consumul de fructeși legume. E vital pentru o viață echilibrată. Așa cum sunt și oleaginoasele (nuci, migdale, fistic, alune de pădure, caju), semințele (cânepă, susan, in, dovleac), peștele de captură, lactatele fermentate (iaurt, kefir, sana, brânză) sau leguminoasele (linte, mazăre, fasole). În plus, recomand limitarea consumului de ouă și de carne la două porții pe săptămână”, a continuat Alina Epure.
Nici suplimentele naturale nu sunt de neglijat. De mare ajutor în stimularea și susținerea imunității, ele contribuie semnificativ la calitatea vieții noastre, pentru orice categorie de vârstă.
În topul suplimentelor naturale intră Omega 3, vitamina C și zincul:
„Recomand Omega 3 cu un conținut ridicat de DHA care hrănește creierul stimulând în mod natural imunitatea, vitamina C, pentru că e un antioxidant puternic și luptă împotriva bacteriilor, accelerând vindecarea, și zincul, de mare folos în a reduce inflamațiile instalate la nivelul mucoasei nazale”, a precizat Alina Epure.
Alina Epure este terapeut nutriționist, cu experiență de 14 ani în biochimie și nutriție medicală și e fondatoarea Nutribalance, concept unic în Româniaprin care își propune să îi ajute pe oameni să ducă o viață echilibrată (fizică, emoțională, intelectuală) pentru a fi în cea mai bună formă a lor. Brandul a lansat și primul produs propriu, Nutribalance Omega 3 Oil, cu formula unică de asociere a acizilor grași esențiali Omega-3 și Omega-9 cu vitaminele D și E, ce oferă produsului proprietăți deosebite, fiind numărul 1 în lume ca și capacitate de absorbție.