Ce sunt d-dimerii și ce înseamnă dacă valoarea lor este crescută

Ce sunt d-dimerii

Înainte să afli la ce să te aștepți când d-dimerii sunt crescuți, trebuie să știi ce rol au aceștia. Astfel, d-dimerii reprezintă un fragment de proteină pe care organismul o produce în momentul în care se dizolvă un cheag de sânge. În general, d-dimerii nu sunt detectabili sau au un nivel foarte scăzut când corpul nu trebuie să descompună cheaguri de sânge mai consistente. 

Dacă un vas de sânge sau un țesut este lezat și sângerează, organismul intervine prin hemostază pentru a crea un cheag și pentru a se diminua cât mai mult pierderile de sânge. În cadrul procesului de hemostază, este produsă și o proteină, fibrina. Aceasta, alături de celulele plachete, contribuie la formarea cheagurilor de sânge până când leziunea se vindecă. După vindecare, întrucât corpul nu mai are nevoie de acele cheaguri, intervine enzima plasmină, care le descompune în fragmente mici în vederea eliminării. Aceste fragmente se numesc produși de degradare ai fibrinei. Printre acești produși se regăsesc și d-dimerii. 

Valorile normale ale d-dimerilor

Medicii recomandă efectuarea unui test d-dimer pentru a verifica dacă nu cumva în corp există un cheag de sânge. Ceea ce îi determină să solicite un asemenea test, care constă în prelevarea de sânge venos, este prezența unor simptome precum:

• Dacă este vorba despre un cheag de sânge situat la nivelul pieptului: greutate în piept, scurtarea respirației, greață, amețeli;
• Dacă este un cheag de sânge la nivelul creierului: slăbiciune în brațe și în picioare, dificultăți de vorbire, dureri severe de cap, amețeli, tulburări de vedere;
• Dacă un cheag de sânge este situat la nivelul plămânilor: durere ascuțită în piept, ritm cardiac accelerat, transpirații abundente, febră, tuse cu sânge;
• Dacă un cheag de sânge este prezent în abdomen: durere abdominală severă, greață, vărsături, diaree;
• Dacă un cheag de sânge este la nivelul membrelor: inflamarea bruscă a membrului respectiv, sensibilitate crescută, senzație de căldură.

În același timp, se solicită testul d-dimer și dacă intervin factori de risc pentru a dezvolta cheaguri de sânge, ca de exemplu:

• Obezitatea;
• Sarcina;
• Anumite intervenții chirurgicale;
• Administarea contraceptivelor orale;
• Hipertensiunea arterială;
• Un istoric familial în ceea ce privește cheagurile de sânge;
• Perioadele prelungite de imobilizare;
• Anumite boli inflamatorii;
• Diabetul;
• Fumatul;
• Un nivel ridicat al colesterolului. 

Totodată, testul d-dimer se recomandă și dacă urmezi un tratament cu medicamente anticoagulante pentru oricare dintre aceste afecțiuni:

• Tromboza venoasă: implică formarea cheagurilor pe vasele de sânge;
• Coagularea intravasculară diseminată: se formează cheaguri la nivelul vaselor de sânge mici și al unor organe.

Conform unui document publicat în iulie 2022 pentru „National Library of Medicine”, un nivel normal al d-dimerilor înseamnă o valoare mai mică de 0,50 mg/L. Dacă testul d-dimer indică o asemenea valoare, nu ai probleme de sănătate care afectează procesele de coagulare. În schimb, dacă d-dimerii sunt crescuți, peste 0,50 mg/L, fie ai un cheag de sânge, fie ai o infecție severă, un anumit tip de cancer, o boală cardiacă sau de ficat. În plus, nu este exclus ca, uneori, să se înregistreze valori ridicate ale d-dimerilor după o intervenție chirurgicală recentă. 

În condițiile în care testul nu indică unde este localizat cheagul de sânge sau boala care afectează coagularea sângelui, medicul solicită și efectuarea altor investigații, cum ar fi:

• Ecografia Doppler: utilizează undele de frecvență înaltă pentru a se vedea fluxul sanguin, dar și structura venelor;
• Venografia: cu ajutorul ei se poate observa anatomia venelor și dacă există cheaguri la nivelul acestora. Pentru realizarea venografiei se folosește colorant special, introdus în vene și se efectuează o radiografie;
• Angiografia pulmonară: se vede cum sângele irigă diferite zone din plămâni pentru a se putea verifica dacă nu sunt zone în care circulația sângelui este blocată;
• Tomografia: este recomandată în special cea cu substanță de contrast, capabilă să dezvăluie o imagine detaliată a vaselor de sânge de la nivelul unor organe precum plămânii de exemplu;
• Scintigrafia pulmonară de perfuzie: se folosește pentru a se verifica modul în care circulă sângele în plămâni, dacă toate zonele sunt irigate corespunzător.

D-dimeri crescuți: cauze și tratament

Există numeroase motive pentru care d-dimerii pot fi crescuți. Iată care sunt afecțiunile care influențează negativ nivelul acestora. 

Fibrilația atrială 

Se referă la un ritm anormal al inimii (aritmie), însoțit și de manifestări precum dureri în piept, dificultăți în respirație, amețeli, stări de oboseală. Printre cauzele responsabile de fibrilația atrială se numără:

• Boala coronariană cronică:
• Hipertensiunea arterială;
• Infarctul miocardic;
• Malformațiile cardiace congenitale;
• Tiroida hiperactivă;
• Bolile de plămâni;
• Infecțiile virale;
• Apneea în somn: când respirația se oprește și se reia în mod repetat.

În caz de fibrilație atrială, tratamentul poate consta în:

• Medicamente anti-aritmice: administrate pe cale orală sau intravenos;
• Cardioversia electrică: cu ajutorul unor padele puse pe piept, se realizează un șoc electric de durată foarte scurtă;
• Ablația fibrilației atriale: se apelează la ea când metodele de tratament enumerate anterior nu dau rezultate. Ablația fibrilației atriale se referă la o metodă minim invazivă prin care celulele cardiace responsabile de un impuls electric anormal sunt distruse. 

Disecția de aortă

Aorta transportă sângele cu oxigen înspre toate țesuturile. O disecție de aortă înseamnă ruptura stratului din interiorul aortei și poate fi mortală dacă nu se intervine imediat. Simptomele ce o însoțesc sunt:

• Dificultăți în respirație;
• Dificultăți la înghițire;
• Dureri abdominale puternice;
• Ritm cardiac slab sau palpitații;
• Amețeli;
• Leșin;
• Transpirație;
• Grețuri și vărsături. 

Pentru o disecție de aortă se poate interveni astfel:

• Tratament intervențional: sunt introduse tuburi subțiri și flexibile pe vasele de sânge până când se ajunge la zona afectată din aortă;
• Tratament chirurgical: implică repararea aortei;
• Diverse medicamente: în special dacă este vorba și despre alte afecțiuni cardiovasculare asociate.

Anevrismul de aortă

Se referă la dilatarea unui segment al aortei, existând pericolul de ruptură. În situația în care anevrismul nu este major, medicul recomandă monitorizarea unor factori de risc, spre exemplu diabetul zaharat, nivelul de colesterol etc. Se administrează și medicamente beta-blocante, cu efect vasodilatator. 

Dacă există riscul de ruptură a aortei și de complicații severe, se recomandă realizarea unei intervenții chirurgicale sau a unei intervenții de protezare a zonei afectate de dilatare: tratament endovascular.  

Coagularea intravasculară diseminată

Manifestările după care poți recunoaște această afecțiune sunt:

• Dureri abdominale și musculare severe;
• Sângerarea gingiilor;
• Greață și/sau vărsături;
• Urinezi mai rar ca de obicei;
• Convulsii. 

Tratamentul urmărește, pe de o parte, tratarea afecțiunii care favorizează coagularea intravasculară diseminată. Pe de altă parte, tratamentul vizează îmbunătățirea circulației sanguine dacă ai cheaguri de sânge și poate consta în:

• Administrarea de medicamente anticoagulante;
• Administrarea de fluide;
• Administrarea de vasopresoare: pentru creșterea nivelului tensiunii arteriale scăzute;
• Transfuzii de plasmă: pentru diminuarea sângerării și pentru înlocuirea factorilor de coagulare;
• Transfuzii de celule plachete: celulele implicate în procesele de coagulare. 

Embolismul pulmonar

Se produce dacă un cheag situat într-o anumită zonă a corpului ajunge, prin fluxul sanguin, la nivelul vaselor de sânge din plămâni. Manifestările care însoțesc embolismul pulmonar sunt:

• Scurtarea bruscă sau accelerarea respirației;
• Durere în spate;
• Durere în piept când te miști sau tușești;
• Tuse;
• Stări de slăbiciune, leșin;
• Transpirație abundentă. 

Un embolism pulmonar reprezintă una dintre cele mai cunoscute cauze responsabile pentru d-dimerii crescuți și este o urgență medicală. În aceste condiții, dacă te confrunți cu simptomele menționate, solicită urgent ajutor medical. Odată ce ajungi la spital, se administrează medicamente anticoagulante pe cale injectabilă. Tratamentul durează cel puțin 5 zile. Ulterior, medicul recomandă administrarea de anticoagulante pe cale orală pentru cel puțin 3 luni. 

Infarctul miocardic

La fel ca embolismul pulmonar, infarctul miocardic este tot o urgență medicală. De cele mai multe ori, se ajunge la infarct din pricina unui cheag de sânge ce blochează o arteră a inimii. Printre simptomele ce trebuie să te pună în gardă se găsesc:

• Lipsa bruscă de aer;
• Durerile bruște, la nivelul toracelui, care iradiază la nivelul brațelor, al spatelui și al mandibulei;
• Slăbiciune și amețeli;
• Paloare;
• Transpirații reci. 

Tratamentul de urgență pentru un infarct miocardic implică una dintre aceste proceduri:

• Angioplastia coronariană: prin artera de la mână sau de la picior se introduce o teacă subțire, prin care înaintează un cateter, un stent și/sau un balon. Cu ajutorul razelor X, medicul vede care este zona cu artera îngustată. Se ajunge la această zonă cu cateterul, iar ulterior se realizează dilatarea arterei cu stentul și cu balonul. Stentul rămâne la nivelul arterei cu probleme pentru a preveni ca aceasta să se îngusteze iar;
• By-pass-ul coronarian: se atașează o porțiune recoltată din altă arteră sau venă ca să se redirecționeze sângele pentru a ocoli zona cu artera îngustată. 

După aceea se prescrie un tratament medicamentos care, de obicei, trebuie urmat pe parcursul întregii vieți. 

Tromboza arterială

Survine dacă un cheag de sânge se dezvoltă la nivelul unei artere. Tromboza arterială este periculoasă întrucât poate să blocheze fluxul sanguin spre organe vitale precum inima sau creierul. 

Există două tipuri de tratament pentru acest tip de tromboză:

• Cu medicamente: pentru dizolvarea cheagurilor de sânge și restabilirea fluxului sanguin normal către inimă și creier;
• Intervenția chirurgicală: se urmărește fie deblocarea arterei afectate, fie redirecționarea fluxului sanguin prin alt vas de sânge. 

Tromboza venoasă 

În general, tromboza venoasă afectează picioarele. Principalul tratament constă în administrarea de anticoagulante, care previn atât formarea unor cheaguri de sânge noi, cât și lărgirea celor deja existente. 

Insuficiența renală

Această afecțiune se referă la alterarea funcției rinichilor din cauza reducerii fluxului sanguin determinată, de cele mai multe ori, de o afecțiune a arterei renale. Pacienții cu insuficiență renală ușoară sau moderată pot primi medicamente, iar starea lor este monitorizată periodic prin măsurarea tensiunii arteriale și prin efectuarea unor analize care arată cum funcționează rinichii. În schimb, pentru formele severe de insuficiență renală se recomandă dializa. 

Insuficiența hepatică 

Înseamnă că ficatul nu își mai poate îndeplini normal funcțiile. Tratamentul pentru insuficiența hepatică este complex și trebuie să se adreseze în primul rând cauzei care stă la baza acesteia. Spre exemplu, se administrează medicamente antivirale, derivați ai acizilor biliari, corticosteroizi etc. Pentru susținerea ficatului se recomandă: 

• Albumină: substanță care este produsă de ficat, asigurând distribuția fluidelor și transportul unor substanțe (vitamine, hormoni etc.) în corp; 
• Vitamina K;
• Terapie nutrițională etc. 

Preeclampsia

Este o afecțiune care apare în jurul săptămânii 20 de sarcină și constă în creșterea nivelului tensiunii arteriale și al proteinelor din urină. Tratamentul preeclampsiei depinde atât de severitatea bolii, cât și de stadiul sarcinii. De pildă, în cazul în care sarcina este aproape de termen, la 37 de săptămâni, se recomandă efectuarea unei cezariene. Dacă este prea devreme să se recurgă la cezariană, iar preeclampsia este severă, trebuie să stai în spital pentru a fi monitorizată permanent. În același timp, sunt indicate medicamente cum ar fi:

• Cele care scad nivelul tensiunii arteriale;
• Cele care previn convulsiile;
• Corticosteroizi: pentru a se asigura dezvoltarea plămânilor fătului până la naștere. 

Când preeclampsia nu este severă, medicul te îndeamnă să-ți verifici zilnic nivelul tensiunii arteriale și să vii periodic la control. 

O infecție severă (sepsis)

Sepsisul intervine când răspunsul corpului la o infecție duce la distrugerea propriilor țesuturi sau organe. Printre cauzele care duc la declanșarea sepsisului se numără:

• Infecțiile pielii;
• Arsurile grave;
• Meningita;
• Infecțiile asociate cu prezența unui cateter;
• Infecțiile sângelui;
• Infecțiile vezicii urinare;
• Infecțiile abdominale;
• Pneumonia etc. 

Semnele care indică prezența sepsisului sunt:

• Febră;
• Dureri musculare puternice;
• Tremor puternic: mișcare necontrolată, ritmică, a unui membru sau a unei părți a corpului; 
• Vorbire neclară;
• Stări de confuzie;
• Dificultăți mari în respirație;
• Nu mai poți urina;
• Pielea este palidă, cu pete mici, roșii sau buzele și limba devin albăstrii. 

Tratamentul pentru sepsis poate include:

• Administrarea de antibiotice;
• Administrarea intravenoasă de fluide;
• Administrarea de vasopresoare;
• Doze mici de corticosteroizi;
• Medicamente care modifică răspunsul sistemului imunitar;
• Sedative;
• Intervenții chirurgicale pentru eliminarea sursei infecției. 

Alte cauze care conduc la d-dimeri crescuți sunt:

• Tumorile;
• Inflamațiile;
• Traumele. 

Complicațiile d-dimerilor crescuți

Cea mai cunoscută complicație a nivelului ridicat al d-dimerilor este tromboembolismul venos. Această afecțiune complexă include atât tromboza venoasă profundă, cât și embolismul pulmonar. Potrivit unui studiu apărut anul trecut în „Thrombosis Research”, persoanele care prezintă d-dimeri crescuți sunt mai expuse riscului recurenței tromboembolismului venos. 

În ceea ce privește tromboza venoasă profundă, trebuie să știi că ea se formează la nivelul vaselor profunde, când un cheag de sânge blochează total sau parțial fluxul sanguin. De cele mai multe ori afectează unul sau ambele membre inferioare/superioare. Simptomele după care poți recunoaște tromboza venoasă profundă sunt:

• Inflamarea bruscă a membrului afectat;
• Durere și/sau sensibilitate la nivelul membrului afectat, însoțite de senzația de căldură;
• Înroșirea sau decolorarea pielii;
• Sesizezi că în apropiere de suprafața pielii sunt vene mai mari decât cele obișnuite. 

Cea mai serioasă complicație a trombozei venoase profunde este când o parte dintr-un cheag de sânge se desprinde și ajunge la plămâni, provocând embolismul pulmonar. Dacă acel cheag nu este mare, cu ajutorul tratamentului adecvat, embolismul dispare. Însă când cheagul este de dimensiuni mari, embolismul poate fi fatal. 

De asemenea, la aproape jumătate dintre persoanele cu tromboză venoasă profundă intervine următoarea complicație pe termen lung: sindromul posttrombotic. Manifestările care însoțesc acest sindrom pot fi:

• Senzație de greutate la nivelul membrelor inferioare;
• Crampe musculare;
• Dureri;
• Amorțeli, furnicături;
• Inflamație;
• Modificarea culorii pielii membrului afectat: de exemplu, pielea este maronie sau albăstrie;
• Vene varicoase: vene albăstrii, inflamate și uneori răsucite, care se văd ușor pe sub piele;
• Ulcerul venos: leziuni persistente, ce prezintă risc de infecție. 

Tratamentele pentru sindromul posttrombotic implică, în funcție de severitate:

• Administrarea de medicamente antiagregante plachetare: previn formarea cheagurilor de sânge;
• Purtarea ciorapilor compresivi sau a bandajelor compresive: se recomandă în perioadele în care stai mult în picioare sau în timpul călătoriilor lungi cu avionul pentru îmbunătățirea funcționării valvelor venoase. Acestea din urmă asigură curgerea normală a sângelui;
• Administrarea de antibiotice în cazul infectării ulcerelor;
• Scleroterapia: se injectează o substanță iritantă în venele bolnave, astfel încât acestea să nu se mai umple cu sânge și să fie absorbite de organism;
• Ablația: un cateter este introdus într-o venă varicoasă, iar electrozii de la capătul acestuia distrug vena. Ulterior, aceasta este absorbită de organism;
• Stripping-ul venos: se îndepărtează cea mai importantă venă superficială de la nivelul piciorului;
• By-pass-ul: se deviază circulația venoasă cu ajutorul unei vene artificiale sau a uneia recoltate dintr-o anumită zonă a corpului. 

Nu în ultimul rând, altă complicație care ține de un nivel crescut al d-dimerilor este și accidentul vascular cerebral ischemic. Acesta apare dacă un cheag de sânge blochează fluxul sanguin către creier. Când țesuturile cerebrale nu mai primesc sânge cu oxigen, celulele ce intră în structura lor mor. Simptomele care îți arată că este vorba despre un accident vascular cerebral ischemic sunt:

• O durere de cap severă, instalată brusc;
• Paralizia unuia sau mai multor părți ale corpului;
• Furnicături pe o parte a corpului;
• Tulburări de vedere;
• Probleme de vorbire;
• Dificultatea de a merge;
• Probleme de coordonare și/sau de echilibru.  

Complicațiile unui accident vascular cerebral ischemic sunt variate, de la paralizie temporară/permanentă până la declin cognitiv, dificultăți de înghițire și modificări de comportament. Pentru a se diminua cât mai mult riscul de producere a acestor complicații, este esențial ca tratamentele pentru dizolvarea cheagurilor de sânge să fie administrate cât mai rapid de la apariția simptomelor enumerate anterior. 

Nu uita că un rezultat fals pozitiv al testului d-dimer, care arată că d-dimerii sunt crescuți, poate interveni în cazul în care suferi de artrită reumatoidă. Aceasta este o boală autoimună, care se declanșează dacă sistemul imunitar atacă țesuturile sănătoase ale articulațiilor. În condițiile în care, în stadiile incipiente, artrita reumatoidă este însoțită de manifestări care pot fi întâlnite și în cazul altor boli, încearcă să te prezinți cât mai rapid la medic dacă te confrunți cu următoarele simptome:

• Stări de oboseală persistente: întrucât organismul consumă mai multă energie pentru a lupta cu inflamația;
• Dureri și/sau sensibilitate în anumite zone ale corpului;
• Slăbiciune bruscă în anumite regiuni ale corpului;
• Diminuarea apetitului;
• Starea generală alterată.