A fost diagnosticată cu autism la maturitate
Shannon Dingle este mamă, activist, scriitor freelancer și autor de carte. Într-o confesiune pentru „Insider”, a vorbit despre viața ei până la momentul în care a fost diagnosticată cu autism, la aproape 40 de ani:
„...Sunt autistă. Da, sunt sigură de asta, întrucât terapeutul meu, psihiatrul și alte persoane competente nu s-au pripit în a da un asemenea diagnostic.
Am trăit fără să fiu diagnosticată cu autism, fără să știu că am ADHD și confruntându-mă cu o tulburare de stres posttraumatic. Astfel, în anul 2016 am aflat că sufăr de tulburare de stres posttraumatic, având o asemenea problemă încă din copilărie, dar fără să primesc un diagnostic până când nu am ajuns la vârsta de 34 de ani. În urmă cu mai puțin de 1 an, am fost diagnosticată cu ADHD. Recent, în contextul în care cel mai mare dintre copiii mei a fost diagnosticat cu autism, am primit și eu același diagnostic. Să aflu că sufăr de această afecțiune la aproape de 40 de ani a însemnat mult- și încă mai înseamnă. Mai mult decât atât, acum totul are sens.
Întotdeauna m-am considerat imperfectă, defectă. Prezența sindromului de stres posttraumatic îmi dovedea parțial asta, dar nu era suficient. Diagnosticarea ADHD-ului m-a ajutat să mai adaug piese în „puzzle-ul” meu. Acum, faptul că am șansa ca experiențele mele de viață să se reflecte prin lentilele autismului, este ca și cum pentru prima dată pot lua în sfârșit o pauză.
De fapt, nu sunt deloc o persoană defectă. Am eșuat în a fi neurotipică întrucât nu am fost niciodată așa și nici nu voi fi. Această schimbare în gândire îmi oferă posibilitatea de a da mai mult sens vieții mele așa cum sunt de fapt, nu o persoană distrusă, imperfectă, căreia îi lipsește ceva.
Pe tot parcursul vieții, am privit oamenii prin oglindă. Prima persoană cu care am procedat astfel a fost sora mea mai mare. Au urmat Hannah, cea mai bună prietenă a mea și familia ei. Apoi au urmat copiii din școala primară, pe care îi aveam drept modele.
Poți să-i studiezi pe toți oamenii din cărți uitându-te insistent la ei, însă eu nu am încercat să procedez așa când i-am privit pe ceilalți copii. Personajele din cărți nu se sinchisesc dacă faci asta. Însă colegii de școală da.”
A avut parte de susținerea soțului ei
În prezent, Shannon este văduvă, dar își amintește cât de mult a contat faptul că l-a avut mulți ani alături pe soțul ei. Pentru sursa citată, nu s-a ferit să dezvăluie următoarele:
„L-am întâlnit pe Lee când aveam 18 ani și, deși nu era un salvator, a devenit „filtrul” de care aveam nevoie. El a asigurat legătura mea cu lumea din jur. În momentele în care nu reușeam să utilizez același limbaj social ca persoanele din preajma mea, el „traducea” practic lumea pentru mine. Când soțul meu a încetat din viață, nu l-am pierdut doar pe el. Am pierdut și mecanismul de susținere care mă ajuta să înțeleg lumea.
La cinci luni de la moartea sa, a venit pandemia. Atunci a urmat și o prăbușire la nivel mental. Nu aveam pe cine să mai privesc întrucât familia mea se izolase.
În cadrul interacțiunilor mele- în special în cele marcate de conflict- am întâlnit „portocale” și „mere” care nu „vorbeau” același limbaj cu „afinele”. Lee nu mai era lângă mine ca să îmi traducă. Nu știam cum să mă descurc în perioadele în care școlile s-au închis ori când a fost nevoie să iau legătura cu specialiști în perioada în care am avut casa inundată.”
A explicat cum s-a schimbat viața ei după ce a fost diagnosticată cu autism
În cadrul aceleiași confesiuni, Shannon a adus în prim-plan faptul că, după ce a fost diagnosticată cu autism, a început să înțeleagă de ce toată viața s-a comportat într-un anumit fel. În final, a ajuns să se accepte așa cum este:
„Abia acum am înțeles că folosim limbaje diferite. În sfârșit, mi-am dat seama că, uneori, am nevoie de cineva care să îmi „traducă” anumite limbaje. Până la urmă, am ajuns să am un nume și o explicație legate de faptul că nu am reușit niciodată să fiu neurotipică.
Sunt aici, sunt autistă. Nu sunt defectă, nici imperfectă, nu însemn mai puțin decât ceilalți și sunt sigură de asta.”
Surse foto: facebook.com/byshannondingle/photos
Surse articol: insider.com, scientificamerican.com