O mamă a adoptat un băiețel cu autism, care nu vorbea, la vârsta de nouă ani. Acum cântă împreună la cor

Povestea dintre CJ și mama sa adoptivă, Dee Marks, a început în 2011, atunci când femeia intenționa să adopte o fetiță. Mai avea acasă o fată pe care o adoptase cu câțiva ani în urmă și își dorea să îi ofere o soră. Cu toate că își dorea o fetiță, serviciile sociale au întrebat-o dacă nu ar vrea să adopte un băiețel „neadoptabil”.

„Mi s-a rupt inima. Eu lucrez cu copiii cu nevoi speciale și nu cred că există vreun copil pe lumea asta care să fie neadoptabil. Așa am cerut mai multe informații despre el. Mi-au spus că are 8 ani și jumătate, păr roșcat și ochi albaștri”, își amintește Dee (sursa Insider).

CJ a venit la Dee și la fiica ei acasă de două ori, până să ajungă să fie adoptat. Însă pe atunci, era un copil cu totul diferit. 

„Nu scotea nici un cuvânt și nu știa să folosească toaleta. Se vedea că este traumatizat și ținea oamenii la distanță. Era ca și când ar fi spus „Dacă nu te apropii de mine, nu mă poți răni”. La momentul acela, mergea la o școală pentru copiii cu nevoi speciale. Stătea în ultima bancă și nu participa la ore. Nu știa să scrie sau să citească, nu știa să arunce sau să prindă mingea…nu știa să facă multe lucruri, pentru că nu avusese ocazia să învețe. 

După ce l-am adoptat, l-am dus la logopedie, la terapie ocupațională și la kinetoterapie și a început să înflorească. Dar cu timpul.

La început, nu își dorea să fie îmbrățișat, dar totuși mă lăsa să stau lângă el. Stăteam pur și simplu lângă el și îi spuneam că îl iubesc și mă bucuram că mă acceptă lângă el”, povestește.

Dee l-a adoptat pe CJ în ziua în care acesta a împlinit 9 ani, însă primul an a fost greu pentru toată lumea.

„A durat cam un an să se adapteze și să se obișnuiască cu noua lui casă. Noaptea nu puteam să dorm pentru că îmi era teamă că va fugi sau că se va speria… În fiecare seară, înainte de culcare îl înveleam și îi spuneam că sunt lângă el și că îl iubesc, dar apoi mergeam în camera mea și plângeam, pentru că nu știam dacă fac ceea ce trebuie, dacă îl ajut așa cum are nevoie”.

În fiecare zi, însă, cu pași mici…CJ s-a obișnuit cu familia lui și totodată, a învățat o mulțime de lucruri. Dar poate cel mai important e că a învățat cum să se lase iubit.

În clasa a 7-a, la 14 ani, CJ a început să cocheteze cu muzica. Dee l-a înscris la orele de muzică și de atunci, demonstrează în fiecare zi cât de talentat este și cît de mult îi place să cânte.

„Este cel mai mare talent al lui, în mod cert. Cântăm amândoi în corul bisericii și e o activitate care ne place la nebunie. În plus, îl ajută pe CJ să socializeze cu tot felul de oameni, ceea ce e minunat”, încheie Dee.

Lui CJ îi mai place să gătească și să facă sport. A trecut de la a nu știi cum să țină o minge în mână, la a fi bun la sport, iar acesta este doar un mic exemplul al evoluției lui.

Cu siguranță terapia l-a ajutat, dar cel mai mult l-a ajutat că cineva i-a dat o șansă de a avea o viață normală. Gestul mamei sale este unul dintre cele mai frumoase pe care le-a făcut cineva. Sperăm să vă inspire și pe voi, cum s-a întâmplat în cazul nostru.