Am adoptat o fetiță și am ales să fiu mamă singură la 30 de ani. Vreau să-mi învăț fiica să fie mereu pe cont propriu

După ce a divorțat, s-a gândit să adopte

Kayla Lupean a stat de vorbă cu „Insider” și a povestit că, după divorț, și-a dat seama că nu era deloc ușor să-și găsească un partener pe care să-l considere potrivit pentru a fi tatăl copilului ei. De aceea, a luat în calcul ideea de a adopta, așa cum reiese și din confesiunea pentru sursa citată:

„În jurul vârstei de 20 de ani, am trecut printr-un mare șoc în urma divorțului. După ce am ieșit din acea căsnicie, am fost foarte recunoscătoare pentru că nu am avut un copil cu persoana respectivă. Ulterior am mers la mai multe întâlniri, însă nu am găsit pe nimeni cu care să îmi imaginez că aș putea crește un copil. De aceea, am început să mă gândesc tot mai mult la adopție. 

Mama mea este asistentă-șefă la o clinică de obstetrică-ginecologie. Într-o zi am întrebat-o dacă întâlnise viitori părinți care să solicite un plan de adopție. Ea i-a adresat această întrebare medicului cu care lucra, iar acesta îi spusese că în 25 de ani nu întâlnise niciodată o asemenea situație. Însă a doua zi a venit un cuplu care intenționa să-și dea copilul spre adopție.

Au urmat numeroase evenimente care nu puteau fi simple coincidențe. Nu solicitasem serviciile unei agenții de adopții ca să mă ghideze. În următoarele opt săptămâni, am căutat pe internet diferite informații despre adopții, de la a primi vizita unui expert acasă până la angajarea unui avocat și drepturile mamei biologice, având speranța că mă aflam pe drumul cel bun. Am căutat și informații despre cum puteam achiziționa rapid produse pentru îngrijirea unui bebeluș.

Am făcut toate acestea știind că încă nu era vorba despre nimic concret. Părinții viitoarei mele fiice adoptive puteau să se răzgândească oricând. În acea perioadă, trăiam de fapt o realitate dublă: pe de o parte, puteam continua să-mi trăiesc viața ca orice tânăr la 30 de ani. Pe de altă parte, puteam să devin mamă singură pentru un nou-născut.” 

Situația a fost complicată la început

Kayla a dezvăluit, pentru sursa citată anterior, că nu i-a fost ușor să treacă prin procedurile din cadrul procesului de adopție, că a avut momente în care s-a simțit copleșită:

„Eram la spital când fiica mea a venit pe lume. Dar personalul spitalului nu intenționa să mă ia în seamă, fiind mamă adoptivă. La un moment dat, m-am dus cu fetița mea într-o cameră și mi s-a spus să nu ating nimic de acolo, nici măcar coșul de gunoi. Am simțit că am început „cu stângul” viața alături de copilul meu.

Am ajuns apoi în fața judecătorilor. Judecătorul i-a întrebat pe părinții biologici ai fetiței mele de zeci de ori dacă erau siguri că voiau să renunțe la drepturile lor. Am fost devastată în intervalul în care am fost martoră la toate acestea și când m-am gândit că primeam un dar extraordinar de pe urma pierderii lor. Nu eram deloc pregătită pentru ceea ce urma să simt în momentul în care puteam să-mi iau fiica, iar părinții ei nu rămâneau cu nimic.”

Faptul că a devenit mamă a convins-o că este capabilă să-și organizeze viața așa cum își dorește

La cinci ani de la adopția fiicei sale, Kayla a realizat că poate fi independentă și și-a construit propria afacere. În momentul de față, este foarte fericită alături de fetița ei, după cum se poate sesiza și din ultima parte a confesiunii sale pentru „Insider”:

„Suntem crescuți cu ideea că viața trebuie să fie într-un anumit fel. Însă divorțul m-a determinat să regândesc totul. Faptul că am devenit mamă mi-a arătat că pot face lucrurile așa cum vreau. 

După ce fiica mea a ajuns la mine, mi-am abandonat slujba pe care o aveam într-o companie de imobiliare pentru a mă ocupa de afacerea mea cu fotografii de nuntă. Ne-am descurcat datorită acestei afaceri până când a venit pandemia, iar nunțile au fost amânate. Atunci am luat o decizie riscantă, investindu-mi toate economiile pentru a pune bazele „Play Maysie”, care oferă căsuțe de păpuși portabile. 

Ca urmare a experienței mele cu adopția, am avut ocazia să învăț multe lucruri despre ce înseamnă un copil în plasament. Cercetând dosarul de adopție, am văzut o listă cu numeroase situații și traume din cauza cărora un copil poate fi pus în plasament. A fost incredibil să văd cât de multe lucruri rele i se pot întâmpla unui copil, multe dintre ele fiind pur și simplu de neimaginat. 

Acum fiica mea are 5 ani, iar jocul este centrul universului ei. Știu că așa ceva te ajută să devii încrezător și să te simți apreciat. De cele mai multe ori, copiii care ajung în plasament nu au nimic. Din acest motiv, am hotărât să colaborez cu diferite agenții implicate în plasamentul copiilor și să le donez acestora căsuțe de păpuși.

Mi-a luat 30 de ani să îmi dau seama că viața poate arăta așa cum îți dorești să fie. Vreau ca fiica mea să înțeleagă asta de la o vârstă fragedă. Îmi doresc să-și trăiască viața din plin. Chiar dacă suntem numai doi noi două, familia noastră este completă, iar înainte nu îmi imaginam că poate fi astfel. Și pot spune că viața noastră împreună este mai frumoasă decât mi-aș fi putut închipui vreodată.”