Violența domestică și cum funcționează ordinul de protecție

În momentul în care respectul și afecțiunea dispar dintr-un cuplu, partenerii se despart sau căminul conjugal se transformă într-un câmp de luptă pentru putere, pentru dominarea celuilalt.

În intimitate, fiecare îşi arătă adevărata faţă a personalităţii, ferit fiind de ochii critici ai celor din jur. Sunt situații în care bărbatul, posesor al forței fizice superioare și, în același timp incapabil de comunicare și empatizare, comandă și pedepsește pe cei care nu se conformează dictaturii sale.
Cum se poate împleti dragostea cu ura, respectul cu dispreţul şi umilirea, protejarea cu violenţa, moralitatea cu infracţionalitatea, toate în cadrul aceleiași familii? Numai o victimă poate ști... fiindcă în spatele ușilor închise, dramele se petrec, deseori, în tăcere.

Și tocmai această tăcere le condamnă pe victime la abuzuri repetate deoarece lipsa intervenției autorităților permite agresorului să-și perpetueze comportamentul violent și să dispună de cei din jur așa cum dorește.

În apărarea lor, persoanele agresate ar trebui să reclame faptele la poliție, să ceară ajutor familiei, prietenilor, vecinilor care pot deveni, ulterior, martori - în cazul introducerii unei cereri pentru solicitarea ordinului de protecție sau, în situația intentării divorțului.

Pentru soluționarea conflictelor familiale, poliţia poate acţiona în urma depunerii unei sesizări scrise la sediul unităţii de poliţie de pe raza de domiciliu a victimei, în urma unui apel telefonic la ofiţerul de serviciu al secţiei/unităţii de poliţie locale, a unei solicitări la 112 (care poate fi făcută de oricine are cunoştinţă de astfel de evenimente negative), a unei sesizări verbale făcută direct la agentul de poliţie care patrulează pe stradă sau, poliția se poate sesiza din oficiu.

De asemenea, victima trebuie să ştie că poate sesiza cu plângere prealabilă procurorul. Dreptul de a depune o astfel de plângere are caracter personal şi aparţine părţii vătămate, dar poate fi depusă şi de un mandatar, caz în care procura trebuie întocmită special pentru acest scop şi trebuie să rămână anexată la plângere pe parcursul procedurilor. 

Acţiunea penală, în cazul infracţiunilor sancţionabile la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, rămâne însă guvernată de principiul disponibilităţii: partea vătămată poate decide retragerea plângerii sau împăcarea cu făptuitorul, situaţie care stinge acţiunea penală începută în prealabil, chiar dacă aceasta a fost pornită din oficiu. 

Pentru celelalte categorii de infracţiuni (pentru care legea nu solicită introducerea unei plângeri penale prealabile deoarece se consideră că sunt de o gravitate mare), organele de anchetă penală pot fi sesizate și prin denunţ sau pot acţiona din oficiu, când deţin informaţii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. Este vorba de violențele de o intensitate mare, pentru a căror vindecare sunt necesare îngrijiri medicale de peste 90 de zile, sau în urma cărora se produce avort ori este pusă în primejdie viața victimei.

Indiferent de modul de sesizare cu privire la vreuna dintre infracţiunile de violenţă în familie, articolul 4 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, prevede anumite obligaţii în sarcina judecătorilor, procurorilor, ofiţerilor şi agenţilor de poliţie, indiferent care este organul judiciar la care victima s-a prezentat mai întâi. Conform dispoziţiilor legii, procurorii, ofiţerii şi agenţii de poliţie au obligaţia de a încunoştinţa victimele infracţiunilor cu privire la:
- serviciile şi organizaţiile care asigură consiliere psihologică sau orice alte forme de asistenţă a victimei, în funcţie de necesităţile acesteia;
- organul de urmărire penală la care pot face plângere;
- dreptul la asistenţă juridică şi instituţia unde se pot adresa pentru exercitarea acestui drept, condiţiile şi procedura pentru acordarea asistenţei juridice gratuite;
- drepturile procesuale ale persoanei vătămate şi ale părţii civile.
În cazul violenței fizice, victima trebuie să meargă la o unitate de medicină legală, să scoată un certificat medico-legal de constatare a leziunilor. Prețul este de 38 de lei și poate fi suportat de către DGASPC-uri sau de către diverse organizații nonguvernamentale.
În situația în care persoana agresată se simte în pericol și dorește să plece din domiciliul comun imediat după ce a avut loc infracțiunea, înainte de a obține un ordin de protecție, DGASPC-urile și organizațiile nonguvernamentale, la nivel național, au adăposturi pentru mamă și copil, și îi pot oferi o cazare temporară.
O evidență cu aceste contacte se găsește la secțiile de poliție unde victimele solicită ajutor și protecție.

Măsurile de siguranţă care se pot lua în cazul violenţei în familie - ORDINUL DE PROTECŢIE

Cererea pentru obținerea ordinului de protecție este scutită de taxe și poate fi completată și depusă chiar de victimă la judecătoria arondată domiciliului, fără ajutor de la un avocat. În cazul în care are nevoie de asistență juridică, ea poate solicita un avocat din oficiu și i se va oferi.

Este foarte important de știut că prin ordinul de protecție poate fi evacuat agresorul din casă chiar dacă locuința este doar a lui.

Potrivit prevederilor art. 23 din Legea nr. 217/2003 republicată pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:

a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;
c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;
h) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.

Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune şi suportarea de către agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membrii de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa comună.

Pe lângă oricare dintre măsurile enumerate mai sus, instanţa poate dispune şi obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

Ordinul de protecţie este executoriu - el se comunică de îndată (în maxim 5 ore) structurilor Poliţiei Române în a căror rază teritorială se află locuinţa victimei şi a agresorului.

Pentru îndepărtarea de contextul abuziv, în perioada de valabilitate a ordinului de protecție (de maxim 6 luni de zile), victima trebuie să înceapă și procesul de divorț (dacă este cazul) sau de stabilire a custodiei minorilor.
Depășirea traumei suferite este deseori un lucru dificil și de aceea i se recomandă persoanei abuzate cel puțin 10 ședințe de consiliere psihologică care pot fi oferite gratuit de DGASPC-uri sau ONG care activează în domeniu.

De reținut că ordinul de protecție nu se emite doar pentru fapte care aduc atingere integrității corporale. El se emite și pentru infracțiuni ca hărțuirea, în acest caz, la cererea de solicitare a ordinului de protecție, atașându-se declarații ale martorilor, mesaje de tip SMS primite sau copii ale dialogului pe facebook, print screen, o descriere detaliată a faptelor care aduc atingere siguranței victimei și a persoanelor din jurul acesteia.

Violența intrafamilială nu se rezolvă de la sine, nu poate fi gestionată de victimă fără ajutor din exterior și niciodată nu se sfârșește prin schimbarea comportamentului agresorului, dacă acesta nu este constrâns.

Toți specialiștii sunt de acord că ieșirea dintr-o relație violentă nu este ușoară. Agresorul fie nu recunoaște cât de grav este comportamentul lui, fie promite că se va schimba dacă este iertat și sprijinit de familie. De cele mai multe, recurge la șantaj emoțional și învinovățește pe alții pentru situația în care a ajuns familia. 

Indiferent de ce strategie de control aplică abuzatorul, victima trebuie să știe că are dreptul la o viață demnă, că există instituții și organizații neguvernamentale care o pot ajuta să rezolve criza, că are la dispoziție resurse, adăposturi, centre de formare pentru specializarea într-o profesie, servicii juridice și de îngrijire a copiilor. 

Fără reclamarea infracțiunilor și solicitarea intervenției instituțiilor specializate, agresorii își pot perpetua comportamentul negativ, iar consecințele faptelor lor se pot agrava.

Citește și: Violenta in familie: un semnal de alarma!