Proiectul ACTIV are o durată de doi ani și deja a fost implementat în 5 școli din Republica Moldova și 15 școli din România, în județele Dolj, Olt, Gorj, Bacău și București. Intervalul derulării proiectului este iunie 2021 - iunie 2023.
La activități au participat 200 de elevi între 11 și 15 ani și 350 de cadre didactice, dar și părinți. Pe lângă activitățile de consștientizare a problemelor violenței de gen, aceștia au decorat pereții școlilor cu mesaje anti-violență. Astfel, cuvintele și întrebările lor precum „Ce anume ne face speciali” au ajuns la mulți alți colegi, precizează scoala9.ro.
„Se râde de băieții care plâng. De exemplu, noi am avut un caz, un băiat de la noi, mama lui a murit și deseori când erau subiecte despre mama, el plângea și băieții râdeau că plânge și nu îi înțelegeau situația. Mai mult interveneau fetele și le spuneau la băieți să se oprească”, a povestit una dintre elevele participante la proiect, precizează aceeași sursă citată mai sus.
Unul dintre exercițiile la care au luat parte elevii și care îi ajută să fie mai empatici se numește „Poșta prieteniei”. Într-o căsuță puteau să lase pictograme triste, iar din alta să ia unele vesele, să-și lase practic în urmă apăsările.
Un alt exercițiu le propune elevilor să intre în pielea unor personaje. De pildă: un băiat dintr-o comunitate tradițională de romi, băiatul cel mare dintr-o familie numeroasă fără posibilități, fata de la oraș dintr-un cartier bogat.
Se așază toți în același punct, iar dacă sunt de acord cu diverse afirmații citite de profesor, fac un pas în față. Dacă nu, rămân pe loc.
„În momentul în care te uiți în spate, e ca o lovitură de empatie. Au rămas în spate sau au ajuns în față bazat pe lucruri pe care nu au cum să le controleze: dacă există sau nu bani în casă, faptul că ești băiat sau fată, dacă ai mulți frați sau nu”, declară Anca Vlădescu, coordonarea proiectului.
Cum spuneam, nu doar elevii sunt implicați în proiectul ACTIV, ci și părinții.
„Mi-am dat seama că trebuie să implic părinții. În fiecare zi am invitat un părinte să stea în spatele clasei. În primele zile, copiii au fost cuminți, pentru că nu erau obișnuiți cu genul acesta de asistență în spate. După aceea, s-au obișnuit și au început să se comporte normal și părinții au întâmpinat aceleași probleme pe care le întâmpinam eu la clasă.
Astfel, unii părinți au înțeles că ar fi mai bine pentru toată lumea ca ei să fie mai atenți la nevoile și problemele copiilor lor”, a spus Elena Costache, unul din cadrele didactice participante.
Cred că suntem cu toții de acord că avem nevoie de mai multe proiecte de genul acesta. Felicitări tuturor celor implicați și sperăm ca rezultatele să se vadă pe termen lung.
Surse foto: www.istockphoto.com
Surse articol: tdh.ro scoala9.ro