Drepturile copilului in Romania si la nivel european

Care sunt drepturile copilului pe care trebuie să le cunoști

În România, puterea executivă și cea legislativă au făcut pași importanți în elaborarea și adoptarea unei legislații moderne pentru apărarea drepturilor copilului. Cu toate acestea, încălcări ale acestor drepturi au loc în continuare: există copii care nu beneficiază de un trai decent sau care nu au acces la educație ori servicii medicale, ori sunt în continuare discriminați.
Sistemul legislativ pentru drepturile copilului în România este reglementat de Convenția asupra Drepturilor Copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989 și este completată de Legea 272/2004, care prevede următoarele drepturi pentru copii:

1. Dreptul de a avea un nume și o naționalitate. Dacă un copil este părăsit în spital, unitatea medicală are obligația de a raporta cazul autorităților locale și poliției, în scopul înregistrării nașterii.
2. Toți copiii sunt egali. Acest lucru este valabile indiferent de rasă, culoare, sex, religie, limbă, naționalitate, poziție socială, dizabilități din naștere sau de orice alt fel.
3. Dreptul la îngrijire medicală. Află totul despre asigurarea socială de sănătate.
4. Dreptul la educație. Statul român garantează accesul obligatoriu și gratuit la educație pentru toți copiii, fără discriminare.
5. Dreptul la îngrijire specială pentru copiii cu dizabilități.
6. Dreptul copiilor la protecție specială. Copiii au dreptul de a fi protejați și de a primi asistență din partea autorităților locale.
7. Dreptul de a fi protejat de orice formă de violență, abuz sau neglijență. Persoanele care lucrează cu copiii au obligația de a raporta serviciilor publice orice caz suspect de abuz sau neglijență. Legea interzice orice fel de pedeapsă fizică, acasă sau într-o instituție care ar trebui să se ocupe de protejarea sau educația copilului.
8. Dreptul la asistență pentru copiii aflați în conflict cu legea. Până la vârsta de 14 ani, copiii nu răspund în fața legii. După vârsta de 14 ani dacă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de copilul care nu răspunde penal, prezintă un grad ridicat de pericol social, comisia pentru protecția copilului poate decide plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidențial specializat de supraveghere a copiilor care au comis infracțiuni.
9. Dreptul copilului de a fi protejat împotriva exploatării economice. Drepturile copilului specifică faptul că un copil trebuie să fie protejat împotriva exploatării și nu poate fi constrâns la o muncă ce comportă un posibil risc sau care îi poate compromite educația, sănătatea sau dezvoltarea sa fizică, mentală ori spirituală. Vârsta minimă de angajare este 15 ani. Autoritățile publice trebuie să se asigure că nici un copil nu este angajat sub vârsta legală, în locuri periculoase sau împotriva voinței lui.
10. Copilul are dreptul la libertate de gândire, de conștiință și religie. Religia copilului care a împlinit 14 ani nu poate fi schimbată fără consimțământul acestuia. Copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să-și aleagă singur religia.
11. Copilul are dreptul să depună singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale fundamentale.

Carențele legii românești

Cu toate eforturile depuse la nivel legislativ, România nu dispune nici în prezent de o instituție independentă pentru drepturile copilului, precum în majoritatea țărilor europene unde funcționează instituția Avocatul Copilului.
În România, asistența socială, ce include serviciile și prestațiile sociale, este oferită în special de către autoritățile publice locale. În privința copiilor aflați în situații de risc, responsabilitatea de a preveni separarea de părinți, monitorizarea, identificarea și evaluarea acestor situații a fost acordată municipiilor, orașelor și comunelor. Doar în cazul în care se constată necesitatea intervenției specializate, cazurile sunt transmise nivelului județean (DGASPC).
De asemenea, există o serie de probleme nereglementate în legea pentru drepturile copilului în legătură cu drepturile copiilor ai căror părinți sunt în divorț:

• Discriminarea în instanță a taților cu privire la încredințarea minorului. Deși legea le dă acestora teoretic șanse egale de a primi încredințarea minorului, în 90% din cazuri copiii sunt dați în grija mamelor. Cazurile de încredințare a minorilor către tată sunt în general acelea când mama nu e de găsit, are probleme psihice, cu alcoolul sau drogurile, este plecată din țară sau este decedată. Află mai multe despre drepturile taților
• Lipsa cursurilor de specializare pentru magistrații implicați în cauzele cu minori
• Lipsa unei metodologii de lucru care să stea la baza evaluării fenomenului alienării părintești sau a sindromului Stockholm ce afectează mulți copii în urma divorțului
• Lipsa unei metodologii de audiere a minorului în instanță
• Lipsa normelor de aplicare a legii 272/2004
• Jurisprudența învechită ce acceptă violența în scop educativ exercitată de către părinți asupra copiilor

Astfel, între prioritățile imediat următoare ar trebui să se regăsească și o legislație cu privire la copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate, copiii în conflict cu legea (elaborarea unui sistem de justiție juvenilă, asigurarea unui sistem de asistență post-penală pentru copiii care au săvărșit o infracțiune și, mai ales, pentru copiii care au ispășit o pedeapsă sau măsură privativă de libertate), precum și tutela (reglementări cu privire la bunurile copilului).

Un sondaj efectuat în 2008 la nivel european a relevat faptul că 85% din copiii și tinerii români cunosc drepturile copilului. Totuși, marea lor majoritate au declarat că aceste drepturi fie nu sunt respectate, fie sunt incomplet protejate în țara lor. De asemenea, se pare că problemele ce afectează viața copiilor și a tinerilor în general și care necesită rezolvare urgentă ar fi: violența, exploatarea sexuală a copiilor, probleme legate de consumul de droguri și etnobotanice, discriminarea și rasismul, sărăcia și excluderea socială.

Drepturile copilului la nivel european

În prezent există o varietate de modalități de organizare în vederea implementării Convenției ONU privind Drepturile Copilului. La nivel global, multe țări au creat Comisii sau Comitete Inter-ministeriale. În Europa, se pare că majoritatea țărilor au optat pentru ca un minister sau departament să își asume responsabilitatea coordonării implementării Convenției pentru Drepturile Copilului.
În Spania, de exemplu, Oficiul pentru Afaceri Sociale, Familii și Persoane cu Dizabilități din cadrul Ministerului Muncii și Afaceri Sociale asigură monitorizarea și coordonarea programelor pentru drepturile copilului.
În Franța, Observatorul Național al Copilului în Dificultate (ONED) a fost creat pentru a interveni în situațiile de abuz împotriva copilului.

În România nu există niciun mecanism de coordonare. În prezent, fiecare minister răspunde de asigurarea respectării dreptului aferent (de ex., Ministerul Sănătății pentru dreptul la sănătate, Ministerul Educației pentru dreptul la educație etc.), însă monitorizarea se reduce la statistici privind domeniul și nu dreptul copilului. În Lituania, Legea privind protecția Drepturilor Copilului, adoptată în 1996, stabilește drepturile copilului, libertățile fundamentale și obligațiile acestora, ținând cont de prevederile legislației naționale și de situația copiilor în familie și în societate. Legea reglementează condițiile de bază în ceea ce privește controlul comportamentului copilului și responsabilitățile asociate, stabilește responsabilitățile părinților, dar și a altor persoane fizice și juridice privind încălcări ale drepturilor copilului și, de asemenea, prevede sistemul instituțiilor pentru protecția acestor drepturi.
În Lituania, Biroul Avocatului Poporului colaborează îndeaproape cu copiii prin intermediul unui website, care oferă copilului sau reprezentantului lui legal posibilitatea să adreseze întrebări direct Avocatului și să obțină răspunsuri și consultări în timp real, fără a fi nevoie de o procedură de trimitere a unei cereri.

La nivel european există peste 40 de instituții pentru promovarea și apărarea drepturilor copiilor. În prezent, în România, Avocatul Copilului este reprezentat de unul dintre adjuncții Avocatului Poporului și are atribuții în domeniul apărării drepturilor copilului. Însă, există anumite limitări, în sensul că nu sunt realizate statistici reale, numărul anchetelor este foarte redus, instituția nu este recunoscută de către copii și nu respectă principiile de la Paris.

Prin urmare, este necesar ca Avocatul Copilului să fie o instituție independentă. În țările în care există Comisarul pentru Drepturile Copilului, acesta are competența și responsabilitatea de a reprezenta copiii și interesele acestora la toate nivelurile, începând de la campanii publice de creștere a gradului de conștientizare și de schimbare a atitudinii cu privire la situația copiilor în societate, recomandări și propuneri tuturor organismelor competente și până la reprezentarea copiilor în fața instanțelor judecătorești.

Telefonul copilului

Telefonul copilului, 116 111, este un număr unic la nivel european, iar în România poate fi apelat gratuit, de luni pana duminica, între orele 08:00 și 00:00. Este important ca, în cazul în care cunoști cazuri de copii ale căror drepturi au fost încălcate să anunți organele specializate despre abuzul care are loc. Nu rămâne indiferent!