„Poate nu vreți să auziți asta, dar atunci când spuneți că nu aveți timp să faceți mișcare, asta nu e decât o scuză. Haideți să nu mai căutăm scuze și să ne ocupăm de noi”, transmite Emma, potrivit Cafemom.
Chiar și 10 minute de exerciții fizice fac o diferență înbstarea noastră de bine, dar și în ceea ce privește sănătatea noastră fizică.
„Dacă poți să stai 30 de minute pe telefon, eu zic că poți să îți rupi 10 minute din zi ca să faci mișcare”, a mai spus Emma.
Dacă vă întrebați cum a reușit mămica celor 7 copii să devină o persoană activă, ea povestește că într-o zi, s-a uitat cu atenție în oglindă și nu s-a mai recunoscut. Nu i-a mai plăcut ce vede și în acel moment a decis să facă o schimbare.
„Nu mai aveam deloc timp pentru mine, sau cel puțin așa credeam. Mă simțeam letargică și nemotivată. Nu mă mai îmbrăcam frumos, nu mă mai aranjam. Eram doar mamă și atât.
Ulterior, mi-am dat seama că trebui să depun un efort mai mare ca să am grijă de mine și ca să-mi formez o rutină nouă”, a mai spus.
Când oamenii o întreabă cum găsește timp să facă sport, ea răspunde „pur și simplu îmi fac timp”. Nimic mai simplu, nu-i așa? Știm că sună mai simplu în teorie decât în practică, însă nimic nu e imposibil cu doza potrivită de motivație.
Până la urmă, sănătatea noastră ar trebui să fie cea mai puternică motivație
Dacă aveai nevoie de o doză de inspirație sau de curaj să faci o schimbare, sperăm că spusele Emmei eu ajuns la tine așa cum ai nevoie.
Tu cât de des faci exerciții fizice? Ai vrea să faci mai multe? Dacă da, ce te oprește?
Surse foto: instagram.com/sevenlittlelewiskid
Surse articol: cafemom.com