La nivelul creierului bărbaților care devin tați sunt vizibile anumite modificări- concluziile unui studiu
Cercetători din cadrul „Institutului de Sănătate Carlos al III-lea” (Spania), alături de Magdalena Martinez-Garcia, de la Institutul de Cercetare în Sănătate „Gregorio Marañón” (Madrid), au colaborat cu oameni de știință din California (SUA). Împreună, au realizat un studiu care a dezvăluit modificările ce survin la nivelul creierului bărbaților care devin tați. Studiul, publicat în luna septembrie în „Cerebral Cortex”, a demonstrat că, după nașterea primului lor copil, tații pierd, în medie, cam 1-2% din volumul cortexului cerebral: scoarța cerebrală, stratul aflat la suprafața creierului, format din substanța cenușie.
Pentru a se putea formula o asemenea concluzie, în studiu au fost implicați atât 40 de bărbați care urmau să devină tați pentru prima oară (din Spania și din SUA), cât și 17 bărbați spanioli incluși într-un grup de control, care nu aveau copii. Cei care se pregăteau să fie tați au trecut printr-un examen RMN înainte de nașterea copiilor, dar și la câteva luni după aceea. Și cei care nu aveau copii au fost supuși examenului RMN.
Oamenii de știință din cadrul celor două laboratoare de cercetare (din Spania și SUA) au comparat rezultatele de la examenele RMN pentru a analiza volumul, densitatea și proprietățile structurale ale creierului bărbaților implicați în studiu. După analizarea imaginilor RMN, au sesizat următoarele:
- Micșorările de la nivelul cortexului au fost asociate în special cu o zonă ce se activează în momentul în care nu ne concentrăm asupra evenimentelor din mediul exterior: este vorba despre partea creierului ce este activă când visăm cu ochii deschiși, când ne amintim, când ne gândim la viitor, la intențiile celor din jur etc. În cazul taților, această zonă din creier se poate asocia, de pildă, cu interpretarea comportamentelor unui nou-născut;
- Nici în cazul taților din Spania, nici în cazul celor din California, nu s-au sesizat modificări în privința regiunii creierului asociată cu recompensa și cu motivația;
- Atât la tații din Spania, cât și la cei din California, s-au sesizat modificări și la nivelul sistemului vizual: care îi ajută să-și recunoască micuții și să le răspundă;
- La bărbații fără copii nu s-au observat modificări în structura scoarței cerebrale.
În baza rezultatelor studiului menționat, s-a insistat asupra ideii că tranziția unui bărbat spre viața de tată vine însoțită și de transformări în neuroplasticitatea creierului. Neuroplasticitatea reprezintă capacitatea creierului uman de a se adapta.
Micșorările cortexului cerebral al taților nu au consecințe negative, ci dimpotrivă
Chiar dacă, în general, o micșorare a anumitor regiuni ale creierului este asociată cu atrofia cerebrală, cu degenerarea ce provoacă, de exemplu, demența, oamenii de știință precizează că lucrurile stau cu totul altfel în cazul bărbaților ce devin părinți. Astfel, o reducere a volumului unei anumite zone a creierului este legată de o îmbunătățire a funcționării acestuia. Practic, în cazul taților, este vorba despre îmbunătățirea funcționării acelor zone din creier care sunt relevante pentru îngrijirea copiilor.
Surse foto:
- istockphoto.com;
- youtube.com
Surse articol: academic.oup.com, economist.com, psychologytoday.com, sciencealert.com