Vârsta la care femeile concep și nasc primul copil crește de la an la an. Acesta nu poate fi decât un lucru îmbucurător, pentru că instinctul matern nu ține cont de buletin. Nu doar tinerele de 20 sau 30 de ani au șansa de a deveni mame, ci și femeile trecute de 45 de ani.
Vârsta nu mai este un impediment pentru a avea un copil. În România, Adriana Iliescu ne-a demonstrat tuturor în anul 2005 că la vârsta de 67 de ani a putut rămâne însărcinată și a adus pe lume o fetiță sănătoasă de care se bucură și acum, după 18 ani.
În străinătate, asemenea cazuri sunt din ce în ce mai dese în ultimii ani. Cameron Diaz a născut primul copil la 47 de ani. Kourtney Kardashian este însărcinată cu cel de-al patrulea copil la 44 de ani, așadar vârsta nu mai reprezintă decât un simplu număr, nu un criteriu pentru a avea sau nu un copil.
În urma unui raport al Centrului pentru Control și Prevenție a Bolilor din anul 2023, putem observa rezultate uimitoare. Este primul an în care tot mai multe femei care au depășit vârsta de 45 de ani rămân însărcinate. Din anul 2021 până în 2022, numărul de nașteri ale femeilor încadrate în această categorie de vârstă a crescut cu 12%, prima schimbare radicală în ultimul deceniu.
Și nu facem referire numai la femeile de peste 45 de ani. Timp de patru decenii, rata natalității în rândul femeilor cu vârste cuprinse între 40 și 44 de ani a crescut semnificativ. Excepție a făcut trendul descendent din timpul pandemiei. Apoi, în anul 2021, rata nașterilor a crescut cu încă 4%. La polul opus, rata nașterilor la femeile cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani a scăzut cu 43% din anul 2007.
Normele societății au cunoscut schimbări radicale în ultimii ani. Femeile au mai ușor acces la medicina reproductivă și la inseminarea artificială grație progreselor făcute în domeniu. De aceea, tot mai multe doamne decid să rămână însărcinate atunci când se simt pregătite.
Faptul că întârzie cu câțiva ani aducerea pe lume a unui copil, înseamnă că femeile nu sunt complet pregătite pentru a deveni mame. Metafora populară cu acel ceas care ticăie nu mai este valabilă și nu le mai poate produce femeilor anxietate.
Trendul ascendent al sarcinilor la vârste de peste 45 de ani aduce și schimbări în privința normelor societății și rolului femeii. Reprezentantele sexului frumos își pot prioritiza acum cariera, educația sau progresele personale înainte de a-și întemeia o familie.
“Femeile capătă mai multă putere atunci când beneficiază de libertatea de a-și îndeplini scopurile și aspirațiile personale și profesionale înainte de a deveni mame“, susține Jill Koziol, cofondator Motherly. “Într-o epocă în care femeile sunt mai informate ca niciodată, cariera, ascensiunea personală și educația nu ar trebui să interfereze cu decizia de a deveni mame“.
Medicina reproductivă și felul în care aceasta evoluat reprezintă un pilon important ce susține decizia reprezentantelor sexului slab de a amâna momentul sarcinii. Tratamentele de fertilitate sunt din ce în ce mai accesibile din punct de vedere financiar, iar termeni precum fertilizare in vitro, donare de ovule sau înghețarea ovulelor sănătoase sunt din ce în ce mai utilizați.
Fertilizarea in vitro este o operațiune sigură și cu o rată de succes mult mai ridicată
Grație progreselor făcute în domeniu, tratamentele de fertilitate precum inseminarea intrauterină și fertilizarea in vitro sunt mult mai accesibile. Un studiu foarte important ne arată că 19% din mamele respondente au rămas însărcinate cu ajutorul tratamentelor de fertilitate.
Conform doctorului Zev Williams, expert în infertilitate la Centrul de fertilitate al Universității din Columbia: “Fertilizarea in vitro este unul din cele mai mari triumfuri ale medicinei moderne. În doar 45 de ani, ratele de succes ale tratamentelor au crescut de la de 1% până la peste 80%. De la conceperea copilului după mai multe tratamente, s-a ajuns la conceperea mai multor copii după un singur tratament. Tratamentele de fertilitate sunt sigure și de succes“.
Donarea de ovule și înghețarea acestora sunt opțiuni mult mai accesibile
Femeile care vor să devină mame mai târziu pot lua în calcul înghețarea ovulelor sănătoase și chiar donarea de ovule. Practic, încă din tinerețe, viitoarele mămici sunt încurajate să își înghețe ovulele sănătoase și se concentreze pe carieră, pe scopurile personale, pe educație sau să aștepte până când găsesc partenerul potrivit pentru a le folosi.
Cu cât ovulele sunt înghețate de la o vârstă mai tânără, cu atât șansele de a obține o sarcină mai repede sunt mai mari. În mod asemănător, donația de ovule reprezintă o altă metodă prin care femeile care au depășit vârsta de 45 de ani rămân însărcinate.
Acordați o atenție deosebită sănătății
Deși tehnologia medicală a avansat foarte mult, perioada de graviditate la vârste înaintate vine și cu anumite riscuri. Femeile care nasc la 45, 46, 47 de ani sau chiar mai mult se confruntă cu numeroase provocări. În primul rând, după 40 de ani, este mult mai dificil să concepi un copil, iar posibilitatea de a rămâne însărcinată natural este de 5% sau mai puțin, iar procentul scade de la lună la lună.
Care sunt riscurile de a avea un copil la 40 de ani
Crește și riscul complicațiilor din timpul sarcinii precum preclampsie și diabetul gestațional, iar medicii ne informează și asupra unui risc crescut al anormalităților cromozomiale la fetus.
Rezultatele unui studiu recent care a vizat mai mult de 50000 de femei însărcinate în categoria 35 de ani plus, atrag atenția asupra unei monitorizări suplimentare a sarcinii după o anumită vârstă. De aceea, dacă ajungeți la medicul ginecolog și pe dosarul dumneavoastră de sarcină este notată vârsta maternă avansată, nu trebuie să priviți acest lucru ca fiind jignitor. Priviți partea bună: veți beneficia de mult mai multă îngrijire și atenție acordată sarcinii.
Fie că nasc la 20 sau la 45 de ani, doamnele și domnișoarele au nevoie de tot sprijinul pe care îl pot primi. Indiferent că sunt la prima sarcină sau la a patra, că nasc natural sau prin cezariană, sprijinul din partea familiei, cadrelor medicale și societății este foarte important. Empatizăm cu dorința femeilor de a deveni mame atunci când se simt cu adevărat pregătite, nu atunci când le impune regulile societății. Progresele medicale în domeniul fertilității vin în sprijinul lor.
Surse foto: istockphoto.com
Surse articol: mother.ly