Când bunicii devin părinți. Cum se dezvoltă copiii care cresc fără implicarea părinților

În societatea modernă actuală nu mai este o surpriză pentru nimeni că bunicii țin rolul părinților. Mulți copii sunt crescuți de generația mai în vârstă. Atât în mediul urban, cât și în mediul rural, părinții aleg să își lase copiii la bunici din diverse motive, dar în principal pentru că au joburi foarte solicitante, nu găsesc un loc la cămin sau la creșă, iar lista poate continua.

Să nu mai vorbim de părinții care pleacă în străinătate și se întorc o dată la câteva luni, timp în care bunicii țin loc de mamă și tată. Ce se întâmplă, însă, cu acești micuți crescuți de bunicii lor? Cum se dezvoltă ei din punct de vedere emoțional și comportamental? Care sunt implicațiile prezenței exclusive a bunicilor în viața părinților?

Ce spun studiile despre copiii crescuți de bunici?

Copiii aflați în grija bunicilor care au venituri mici au șanse mai mari să aibă probleme la școală, conform cercetărilor în domeniu în ultimii ani. Totodată, specialiștii au descoperit că micuții care sunt în custodia bunicilor sunt expuși unui risc mai mare de a dezvolta probleme psihologice, de sănătate, comportamentale și academice decât copiii crescuți de părinți.

Bunicile caucaziene au raportat mai multe dificultăți cu nepoții pe care îi au în custodie în ceea ce privește problemele de conduită și comportamentul în societate. Numai în Statele Unite ale Americii, 6% din copii cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani sunt crescuți exclusiv de bunicii lor.

Dintre aceștia, o cincime trăiesc la limita sărăciei și o treime dintre ei sunt crescuți de bunici care nu au nici diplome școlare, deci nu au studii. Mai există și un mic procent de o pătrime din părinții din copiii care sunt crescuți de bunici care au dizabilități.

În România însă, statisticile arată că doar în 2015, 82000 de copii erau crescuți de către bunici sau tutorilor legali. Potrivit studiilo, regiunea de nord-est a țării are cei mai mulți copii cu părinți plecați la muncă în străinătate. Iar studiile realizate de Salvați România Copiii arată că unul din trei copii avea mama plecată în perioada 2021-2022.

Cum se dezvoltă copiii crescuți de bunici?

Revenind la impactul pe care îl are decizia părinților ca micuții lor să fie crescuți de către bunici, acesta este semnificativ. Bunăstarea copiilor este influențată de factori biologici, de mediu, iar viața lor școlară și comportamentul în societate sunt influențate de această decizie.

Pe de altă parte, starea de bine a copiilor este influențată de vârsta, sexul bunicilor, etnia, locația în care trăiesc, dar și nivelul de educație al bătrânilor și statutul lor socio-economic. Trebuie cunoscute și motivele pentru care copiii sunt crescuți de bunici de ambii sau doar de un bunic, dacă nepotul este un copil cu nevoi speciale sau bunicul are o dizabilitate.

Cercetările arată că bunăstarea copiilor care trăiesc în gospodăriile administrate de bunici este mai bună decât acelora care trăiesc în casele de copii sau în plasament. În mod similar, copiii care locuiesc în gospodăriile bunicilor după ce au fost plasați acolo de serviciile sociale se descurcă mult mai bine atât la școală cât și în societate, decât cei dat în plasament.

Desigur că efectul efectele acestui stil de viață depinde mai mulți factori precum de timpul în care au fost separați de părinți, resursele și posibilitățile bunicilor de a-i crește, iar lista poate continua.

Copiii care cresc și cu bunicii sunt mult mai fericiți

Depresie, anxietate, rezultate școlare slabe – cum îi influențează pe copii separarea de părinții lor?

În timp ce mulți copii care sunt crescuți de bunici se descurcă foarte bine, alții sunt expuși riscului de a dezvolta mai multe probleme psihologice decât cei care trăiesc în familiile tradiționale cu doi părinți.

Uneori, din cauza experiențelor negative cu părinții, copiii crescuți de bunici dezvoltă probleme fizice, academice, emoționale, comportamentale și pot se pot lupta de-a lungul vieții cu depresie, anxietatea, hiperactivitatea sau neatenția. Unii pot avea chiar probleme de învățare, performanță școlară scăzută și pot manifesta agresivitate.

Micuții neglijați sau abandonați de părinți pot experimenta sentimente de pierdere, furie, respingere, vinovăție sau atașament. Nu este un lucru anormal nici ca micuții crescuți de bunici să fie hiperactivi sau depresivi, să aibă tantrumuri mai dese, să simtă nevoia de izolare socială sau să aibă schimbări comportamentale.

Totodată, un procent de 13% din copiii cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani crescuți de bunici au dezvoltat probleme comportamentale grave, în timp ce 26% au fost exmatriculați din școală. Pe de altă parte, copiii crescuți de părinți sunt percepuți de către cadrele didactice în mod diferit de cei care sunt crescuți de bunici.

Astfel, elevii proveniți din familii tradiționale sunt în „mai buni și mai puțin susceptibili de a rămâne repetenți”, în comparație cu nepoții care vin la școală de mână cu bunicii. Nu în ultimul rând, s-a descoperit o mai mare înclinație a băieților de a dezvolta probleme comportamentale, fiind crescuți de bunici, decât în rândul fetelor.

Mai există și aspectul sănătății custodelui copilului. Așadar, dacă vorbim despre un bunic infirm sau care se mișcă greu, despre un bunic bolnav, acesta va face cu greu față nevoilor copilului, îl va duce la școală cu mai mare dificultate, nu va putea participa activ la ședințele cu părinții și nu reprezintă cea mai bună variantă de substituire a părinților.

8 studii care te vor convinge că a crește copilul lângă bunici este cel mai bun lucru pe care îl poți face

„Îmi cresc nepoții singur și asta a devenit o normalitate”…

Să aflăm și povestea unui bunic pe nume Gary care își crește singur nepoții și care mărturisește că adesea este judecat de ceilalți. Dar pentru el a devenit o normalitate...

„Au trecut 30 de ani de când mergeam de mână cu proprii mei în parcuri, magazine alimentare sau centre comerciale. Acum sunt un bunic cu doi copii mici și oriunde merg, în fiecare zi, mă întâlnesc cu bunici și cu nepoți de mână în restaurante, pe trotuare, la locuri de joacă.

Văd bunici peste tot, oameni în vârstă care își cresc nepoții și au suficient de multă răbdare să le răspundă la toate întrebările pe care le pun în mod repetitiv. Nici nu se compară cu copilăria mea în anii '50-'60 când o vizită la bunica sau bunicul era un adevărat răsfăț, iar o excursie în vacanță la casa bunicilor de la țară era ca și cum ai fi ajuns în paradis.

Pe mine bunicul și bunica nu m-au pus să fac lucruri pe care nu mi le doream, nu mi au dat să mănânc broccoli, nu m-au pus să spăl vase și nu m-au disciplinat. În schimb, mi-au cumpărat bomboane, mi-au dat jucării și bani, fiind pensionari și fără griji.

Dar acum, noi bunicii suntem părinți cu normă întreagă, care ne creștem copiii întocmai ca o mamă și un tată. Îi creștem pentru că părinții lor biologici, copiii noștri, nu pot sau nu vor din diferite motive. Îi creștem în timp ce alinăm o rană adâncă în inimile noastre, pentru că nu acesta este tabloul pe care ne-am fi dorit să îl vedem…

Dar facem față cu brio provocărilor de zi cu zi. Îi spălăm, îi îmbrăcăm, îi încălțăm, îi ducem la școală, le facem pachețelul, ne ducem la fotbal, muzică, dans. Socializăm cu ceilalți bunici în parcuri, facem practic tot ceea ce face un părinte…”, mărturisește bunicul.

De la an la an, acest fenomen ia tot mai mult amploare. Copiii crescuți de bunici reprezintă o realitate a zilelor noastre care, deși nu pare, poate avea implicații emoționale în viața micuților.