Copiii cresc bine și fără mame perfecte, care există doar pe Internet. Vă puneți sănătatea în pericol alergând după ideea de perfecțiune

Uneori aspirația mamelor către perfecțiune poate genera haos în familie, dar și în viața personală. De asemenea, încercarea de a atinge perfecțiunea poate avea repercursiuni asupra sănătății părinților și viitorului copiilor, la maturitate.

Iată povestea unei mame care a învățat că perfecțiunea nu există și copiii cresc foarte bine și fără o mamă perfectă, suprasolicitată, epuizată fizic și psihic. Shauna Niequest își amintește de cea mai grea perioadă din viața ei și de schimbarea radicală pe care a trebuit să o facă, în calitate de mamă.

„Obișnuiam să practic o rutină care mă relaxa și pe care eu o numeam „falsă odihnă”: purtam pijamale în timp ce făceam treabă”

Încercând în permanență să fie o mamă perfectă pentru copiii ei, niciodată nu reușea să facă lucrurile perfect, să pună totul în ordine. Totul a culminat cu momentul în care cei doi fii și soțul s-au îmbolnăvit aproape în același timp. Iar atunci Shauna nu a putut simți altceva decât furie! Da, furie pentru boala membrilor familiei la care ține atât de mult.

„Nu mai doream să mai șterg încă o dată un năsuc, să mai împăturesc un alt set de pijamale, să mai măsor o altă doză de antiinflamator. Voiam doar să plec. Cu trei băieți bolnavi, dependenți de mine, simțeam că totul este deja prea mult. Toată viața am fost o femeie responsabilă, am elaborat strategii, am avut sarcini, am făcut tot ceea ce mi a stat în putință ca băieții lor mei și soțului meu bineînțeles să le fie bine.

Dacă vreți să fiu sinceră, sunt o mamă perfecționistă ale cărei dulapuri sunt mereu aranjate, strugurii sunt perfecți spălați și aranjați în bol, iar activitățile sunt planificate în detaliu dinainte. Obișnuiam să practic o rutină care mă relaxa și pe care eu o numeam „falsă odihnă”: purtam pijamale în timp ce făceam treabă.

În timp ce copiii se uită la desene animate și se ghemuiesc sub pături mâncând vafe, soțul meu citește sau doarme, eu încerc să mă odihnesc. Dar nu mă odihnesc niciodată, bifez o listă nesfârșită uneori scrisă, alteori mentală de lucruri, alteori schimb cearceafurile, spăl rufele, șterg blaturile. Unii ar putea spune că această este rolul unei mame casnice, doar că eu mă simt obosită și epuizată de toate responsabilitățile pe care le am.

Pare ridicol că o mamă ajunsă la maturitate încă învață să se odihnească. A fi adult înseamnă să știi să-ți satisfaci propriile nevoi, inclusiv odihna. Din punctul meu de vedere, bărbații nu se luptă cu probleme de acest gen pentru că au fost crescuți și învățați să mănânce când le este foame, să doarmă când sunt obosiți, să alerge când au energie să plece când sunt gata să plece.

Dar chiar cele mai puternice femei pe care le cunosc se luptă să-și satisfacă cu adevărat propriile nevoi”, mărturisește ea.

Vrei sa fii mama perfecta? Iata ce NU trebuie sa faci

„Ne învârtim prin casă, ne îngrijim de lucruri fără să ne permitem vreodată să simțim durere sau epuizare”

Mama își amintește de o discuție recentă pe care a avut-o cu o prietenă de-a ei, care este la fel de flexibilă, dar și puternică ca ea, amândouă temându-se să nu fie judecată greșit de cei din jur.

Ambele au ajuns la concluzia că este nevoie să muncească mai puțin, să se agite mai puțin, să se simtă mai fericite și mai puține epuizate. Să nu-și mai facă griji pentru dulapul care nu este organizat la linie, pentru blaturile care nu sunt perfect curățate, ci să încerce să-și acorde timp.

„Adesea ne simțim prinse într-un cerc vicios, într-o activitate care acționează ca o substanță interzis. Ne învârtim prin casă, împăturim haine, închidem și deschidem dulapuri, spălăm, călcăm, măturăm, ne îngrijim de lucruri fără să ne permitem vreodată să simțim durere sau epuizare.

Ceea ce ne aduce la propriu în mijlocul unei probleme: „Oare sunt iubită? Oare mă vede cineva? Oare contez pentru cineva? Sunt în siguranță?”, mărturisește mama.

Am fost obsedată de perfecțiune toată viața mea. Îmi învăț copiii să accepte imperfecțiunea

Aceasta susține că a învățat cu mult timp în urmă că, dacă se grăbește suficient de repede, problemele nu o vor ajunge niciodată din urmă. De-a lungul anilor, a încercat să călătorească, să danseze, să depășească golul din inima ei în diferite moduri.

Iar acum acest gol este depășit alergând prin camera de zi, strângând jucării, curățând, strângând rufe. Cert este că poți să te simți mai liberă făcând alte activități, antrenându-te, uitându-te la televizor, făcând cumpărături, voluntariat, curățenie.

Oricare din aceste lucruri te poate împiedica să simți durerea pentru un timp, dar nu la nesfârșit. Trebuie să te conectezi la lucrurile care chiar contează, la oamenii pe care îi iubești, să nu te izolezi și să te dedici creșterii copiilor exclusiv, ci și stării tale de bine.

Așa este doamnelor, mamelor? Vă regăsiți în povestea femeii? Eu da! Alergăm în fiecare zi, ne învârtim în cerc, încercăm să fim mame perfecte, să ne creștem copiii ca la carte, să nu ratăm nicio etapă a copilăriei lor, cu ce preț? Liniștea și relaxarea noastră unde sunt? Unde le-am pierdut?