Școlile primare pot câștiga premii de +5.000 de euro prin participarea la „Competiția Școlilor Creative”, o inițiativă Novakid România

Școlile primare pot câștiga premii de +5.000 de euro prin participarea la „Competiția Școlilor Creative”, o inițiativă Novakid România

Andreea Constantin

Activitățile extrașcolare și competițiile educative sunt mai mult decât simple ocazii pentru distracție, reprezentând contexte valoroase în care copiii descoperă cum să colaboreze, să comunice și să se autodepășească. Participarea la astfel de experiențe dezvoltă încrederea în sine și antrenează ieșirea din zona de confort. Mai mult decât atât, aduce și o lecție foarte importantă: dincolo de rezultate, entuziasmul, implicarea și plăcerea de a face parte dintr-o echipă sunt cel mai mare câștig.

În acest context, Novakid România, platforma online de limba engleză pentru copiii cu vârste între 4-12 ani, lansează „Competiția Școlilor Creative”, dedicată unităților de învățământ public din România, de ciclu primar - clasele I-IV.  

Învățarea activă prin joc, la baza campaniei

Novakid a valorificat întotdeauna metodele interactive de predare, folosind jocurile și poveștile pentru a transforma studiul în plăcere. Prin acest concurs, își propune să încurajeze școlile publice din România, în special clasele primare, să adopte o abordare creativă și distractivă în învățarea limbii engleze. 

Platforma vrea să întărească angajamentul său de partener educațional implicat, dedicat responsabilității sociale. Acest concurs vizează îmbunătățirea relației dintre cadrele didactice și elevi, oferind școlilor nu doar o provocare inedită, ci și ocazia de a promova învățarea interactivă, apreciată atât de părinți, cât și de copii.

Premiul cel mare, în valoare de +5.000 de euro

Pe data de 15 iunie 2025, în urma unei analize ce va ține cont de mai mulți factori - cum ar fi creativitatea, relevanța, numărul de reacții și distribuiri pe rețelele sociale, precum și evaluările realizate de echipa Novakid România - se va desemna câștigătorul marelui premiu, care constă în amenajarea unei săli de clasă cu echipamente, mobilier și alte accesorii, în cuantumul a 5.000 de euro, pentru a crea un mediu de studiu distractiv și imersiv. De asemenea, elevii învingători vor primi cursuri complementare de engleză pe o durată de 3 luni, care vor include săptămânal o lecție individuală și o sesiune în cadrul grupurilor internaționale de practică World Kids Academy. 

Cadrele didactice implicate vor avea deopotrivă multiple avantaje. Profesorul clasei câștigătoare va fi promovat în materialele media ale Novakid, dar și pe conturile oficiale de Facebook și Instagram ale Novakid România. Mai mult decât atât, fiecare dascăl înscris va primi câte un certificat de participare, dar și un Activity Book gratuit, în semn de mulțumire pentru deschiderea către inițiativele care sprijină dezvoltarea juniorilor.

Înscrierea, un video ori un proiect digital original

Participarea la această competiție nu doar că oferă șansa de a câștiga premii valoroase, dar poate inspira și motiva alți profesori să descopere impactul pozitiv al integrării creativității în predarea limbilor străine. Pentru a se înscrie în competiție, cadrele didactice trebuie să realizeze, împreună cu elevii, un video sau un proiect digital de 1-5 minute, care presupune folosirea limbii engleze într-o activitate deosebită. Creativitatea nu are limite! Poate fi vorba despre o melodie, un salut original, o mini-piesă de teatru, o scurtă poveste recitată sau orice proiect foto.

Odată realizat, materialul poate fi trimis prin 2 variante echipei Novakid. Prima opțiune este încărcarea pe pagina dedicată proiectului, iar a doua este trimiterea via e-mail la adresa romania@novakidschool.com. E important de știut că reprezintă un avantaj publicarea materialului și pe pagina de Facebook a școlii, etichetând în descriere @NovakidRomânia. Astfel, unitatea de învățământ își va evidenția implicarea, încurajând părinții și profesorii să interacționeze prin aprecieri, comentarii sau distribuiri. 

Câștigătorul competiției, anunțat pe 15 iunie

Datele celui mai recent studiu Novakid, derulat în România și în trei alte țări europene în luna februarie 2025, au arătat că 66% dintre părinții români și-ar dori ca instituțiile de învățământ să sprijine mai mult creativitatea celor mici, iar 65% dintre aceștia ar dori ca accentul să fie pus pe abilitățile de comunicare. De asemenea, promovarea activităților extrașcolare a fost considerată de 37% dintre respondenți ca fiind o activitate care ar ajuta la îmbunătățirea mediului educațional.

„Competiția Școlilor Creative”, inițiativa Novakid, își propune să sprijine dezvoltarea creativității și colaborarea între profesori și elevi, având ca scop îmbunătățirea procesului educațional și crearea unui mediu de studiu mai interactiv. Platforma EdTech încurajează toate cadrele didactice să ia parte la această provocare și le invită să trimită materialele realizate până la data de 31 mai!

Despre Novakid

Novakid este o școală de engleză online pentru copii, fondată în 2017 în Silicon Valley (SUA), de Max Azarov și Dmitry Malin. Astăzi, platforma are peste 3.100 de profesori calificați, care oferă unui număr de peste 80.000 de elevi acces la educație de calitate prin intermediul unei platforme interactive, concepută pentru juniorii cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani.

Programul educațional Novakid - Engleza ca limbă secundară (ESL) respectă Cadrul European Comun de Referință (CEFR) și a fost dezvoltat în raport cu interesele și vârstele specifice ale copiilor. Folosind gamification, realitatea virtuală și inteligența artificială, Novakid a conceput un mediu de învățare dinamic și interactiv, care îi ajută pe micuții din întreaga lume să devină fluenți în limba engleză.
Metoda unică de evaluare a progresului Novakid (peste 1500 de parametri, testare A/B și alte componente ale unei abordări bazate pe date) asigură rezultate excelente și permite profesorilor să adapteze programul la nevoile și interesele individuale ale copiilor.

Articolul urmator
Cum mi-am convins copilul să se spele pe dinți în fiecare zi. Am folosit psihologia inversă!
Cum mi-am convins copilul să se spele pe dinți în fiecare zi. Am folosit psihologia inversă!

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Câștiga 1.200 lei ca profesoară în România, iar în Danemarca primul ei salariu a fost de 2000 de euro, ca femeie de serviciu
    Câștiga 1.200 lei ca profesoară în România, iar în Danemarca primul ei salariu a fost de 2000 de euro, ca femeie de serviciu

    Pentru a încerca să le asigure o viață mai bună celor dragi, din ce în ce mai mulți români au plecat să lucreze în străinătate în ultimii ani. Printre...

    Iubirea și grija față de animale va fi predată în școlile din Ilfov: inițiativa aparține celor de la Animal Society
    Iubirea și grija față de animale va fi predată în școlile din Ilfov: inițiativa aparține celor de la Animal Society

    O nouă materie își face simțită prezența timid în școlile din țară. Ora de relaxare, ora cu animale este un opțional menit să îi învețe pe copii cum să...

    Regulament Concurs Novakid
    Regulament Concurs Novakid

    În perioada 19.12.2024 - 15.01.2025, Qbebe.ro organizează un concurs în parteneriat cu Novakid.

    Violența în școlile din România. Elevii sunt înjunghiați în pauze, agresorii se întorc la ore
    Violența în școlile din România. Elevii sunt înjunghiați în pauze, agresorii se întorc la ore

    Din păcate, pare că incidentele de violență în România nu se opresc. Un elev de 13 ani a fost înjunghiat de către colegul său în comuna Movileni, județul...

    Este posibilă comasarea claselor primare într-o singură clasă? Ce spun autoritățile
    Este posibilă comasarea claselor primare într-o singură clasă? Ce spun autoritățile

    Din anul școlar 2024-2025 va fi posibilă comasarea claselor primare într-o singură clasă, acolo unde efectivul minim de elevi nu este îndeplinit. Practic, se revine la...

    O familie din Cluj a primit daune de 10.000 de euro după ce fetița lor s-a accidentat la grădiniță. „Există lege de pe vremea lui Cuza, din 1865, dar nimeni nu știe în România."
    O familie din Cluj a primit daune de 10.000 de euro după ce fetița lor s-a accidentat la grădiniță. „Există lege de pe vremea lui Cuza, din 1865, dar nimeni nu știe în România."

    În urma unui accident destul de grav la grădiniță, care s-a soldat cu 45 de zile de îngrijiri medicale, familia unei copile din Cluj a primit despăgubiri de 10.000 de lei....

    Mai puțini elevi în clasele primare pentru anul școlar 2024-2025, propune Ministerul Educației
    Mai puțini elevi în clasele primare pentru anul școlar 2024-2025, propune Ministerul Educației

    Ministerul Educației propune o medie de 18 elevi la clasă, însă numărul poate varia, cu condiția să se încadreze între 10 și 26 de copii; nu mai mult, nu mai puțin....

    Copiii din România pot beneficia de consiliere psihologică și psihoterapie în mod gratuit!
    Copiii din România pot beneficia de consiliere psihologică și psihoterapie în mod gratuit!

    Vești bune pentru copiii din România. Din 25 noiembrie 2022, aceștia pot beneficia de consiliere și terapie gratuită. Este o premieră mult așteptată și mai mult decât...

    © 2025 Qbebe