Tot ce trebuie să știi despre enurezis

Informații despre enurezis

Enurezisul sau udarea patului involuntară din timpul nopții reprezintă varianta cea mai des întâlnită și poartă denumirea de enurezis nocturn (se întâlnește mai des la băieți). Atunci când apare pe perioada zilei este desemnat enurezis diurn (se întâlnește mai des la fete decât la băieți și apare mai rar după vârsta de 9 ani); sunt rare cazurile în care apare o combinare a celor două. Enurezisul diurn poate apărea din cauza faptului că este experimentată o anxietate socială sau o preocupare cu o anume acitvitate care amână momentul urinării până când devine prea târziu.

De asemenea, există și o clasificare care presupune o formă primară - copilul nu a cumulat 6 luni de pierdere continuă de urină după împlinirea vârstei de 5 ani, precum și forma secundară - copilul deprinde controlul asupra vezicii urinare, însă problema reapare după vârsta de 5-6 ani, fiind asociat cu evenimente de viață stresante.

Din punct de vedere statistic, 7% dintre băieți și 3% dintre fetele de 5 ani au enurezis, însă până la împlinirea vârstei de 10 ani, procentul scade la numai 3-5%, respectiv până la 1% la vârsta de 15 ani. Doar 1 din 100 de copii care au enurezis prezintă problema și la maturitate. De reținut însă faptul că majoritatea specialiștilor nu pun un diagnostic în acest sens decât după vârsta de 5 ani.

Simptome pentru enurezis

Principalele simptome ale enurezisului presupun: udarea repetată a patului, pierderea de urină în haine, pierderea de urină cel puțin de două ori pe săptămână pentru o perioadă de aproximativ 3 luni. În cazul în care copilul tău se confruntă cu pierdere involuntară de urină, află că nu este vorba despre o proastă deprindere cu olița/toaleta, ci de un aspect normal din dezvoltarea sa fiziologică. Trebuie să fie consultat de un medic dacă continuă să aibă enurezis după vârsta de 7 ani (unii specialiști susțin vârsta de 5 ani), dacă observi o pauză timp de câteva luni și apoi reîncepe, dacă udarea patului este însoțită de urinare dureroasă, senzație neobișnuită de sete, urină de culoare roz sau roșie, scaune dure sau sforăit.

Cauze pentru enurezis

Enurezisul primar are drept cauză o insuficientă maturizare a părții sistemului nervos care controlează funcționarea vezicii urinare sau o deficiență a hormonului antidiuretic ADH. Există o serie de factori care pot fi implicați în apariția enurezisului. În mod involuntar, adică lipsită de intenție, pierderea de urină poate apărea din cauza unei vezici urinare de dimensiune mică, a unei infecții persistente de tract urinar, a stresului, a întârzierilor în dezvoltare care interferează cu antrenamentul la oliță (cum ar fi sindromul Down, tulburări neurologice precum spina bifida sau paralizie cerebrală). Indiferent dacă este voluntar sau lipsit de intenție, enurezisul poate fi asociat și cu o serie de tulburări mentale, inclusiv tulburări de comportament sau emoționale, precum anxietate (cauzate de separarea de mamă sau de fenomenul de bullying). Trebuie luate în considerare și alimentele care au efect diuretic, precum băuturile ce conțin cofeină și teofilină (energizantele), ceaiul, cafeaua, cola și ciocolata.

Se pare că există și o componentă ereditară în apariția enurezisului, respectiv fiind prezent în familii (tendința pentru enurezis poate fi moștenită - transmisă de la părinte la copil, în special din partea tatălui). În plus, dacă se forțează introducerea antrenamentului la oliță la o vârstă la care copilul era prea mic, este posibil ca acest lucru să reprezinte un factor în dezvoltarea afecțiunii. Nu în ultimul rând, copiii cu enurezis sunt adesea descriși drept având un somn profund și a nu se trezi când simt nevoia să își golească vezica urinară la momentul potrivit.

Citește și: 18 motive care explică de ce copilul tău face pipi în pat 

Diagnostic pentru enurezis

În primul rând, medicul va analiza istoricul medical și va efectua o examinare fizică pentru a exclude orice afecțiune medicală ce ar putea determina pierderea de urină, respectiv incontinență în termeni medicali. Pot fi efectuate și teste de laborator, precum sumar de urină și urocultură, analiza sângelui (pentru a evalua nivelul de glicemie, nivelurile hormonale și funcționarea rinichilor). Afecțiunile care pot conduce la incontinență includ: diabet, o infecție, un defect funcțional sau structural ce cauzează un blocaj la nivelul tractului urinar. De asemenea, enurezisul poate fi asociat și cu administrarea unor medicamente, precum cele care includ confuzia sau modificările în comportament printre reacții adverse. Dacă nu este identificat un motiv fizic pentru enurezis, medicul va realiza un diagnostic în baza simptomelor și a manifestărilor curente.

Tratament pentru enurezis

Cazurile ușoare de enurezis nu necesită tratament, deoarece după cum am menționat majoritatea copiilor depășesc singuri problema odată cu creșterea. Este dificil însă de cunoscut momentul când se impune o intervenție, nefiind posibilă anticiparea evoluției viitoare a copilului. Pot fi luați în considerare factori precum respectul de sine al copilului pentru inițierea rapidă a tratamentului. Este considerată extrem de utilă terapia comportamentală (eficientă în mai mult de 75% dintre cazuri) ce poate include: alarme (un sistem de alarmă care anunță când patul se udă pentru a ajuta copilul să răspundă la senzațiile transmise de vezică de pe timpul nopții), antrenamentul vezicii urinare (presupune folosirea unui program regulat de vizite la toaletă urmărind mărirea intervalelor de timp dintre urinări), recompense (menite să crească dorința de implicare a copilului în a dobândi un control cât mai mare asupra vezicii urinare), medicamente (nu sunt în general folosite decât dacă enurezisul are un impact semnificativ asupra vieții, precum și în cazul copiilor mai mari de 6 ani)- multe dintre ele sunt menite să scadă cantitatea de urină/să crească capacitatea vezicii urinare.

Din păcate nu este posibilă prevenirea enurezisului, mai ales când are drept cauză probleme legate de anatomia copilului, însă pot fi de ajutor consultațiile medicale regulate. Ca sfaturi de reținut, este bine ca aportul de lichide pentru un copil de 5 ani să nu depășească 1400 ml pe zi și să îl încurajezi să își golească vezica înainte de culcare. Sub nicio formă copilul nu trebuie pedepsit când se confruntă cu incontinență.

Citește și: 4 moduri in care il ajuti pe copilul tau sa nu mai faca pipi in pat 

Citește și:

www.psychologytoday.com; www.webmd.com; http://patient.info