Problemele de Sănătate ale copiilor pot fi ușor depistate cu un strop de atenție din partea adulților. Dacă sunt viglenți, vor depista din timp anumite semne și su siguranță părinții își vor da seama ce îi supără pe copii.
Iar în cazul afecțiunilor oculare, simptomele sunt mai ușor de depistat decât în cazul altor afecțiuni. Părinții trebuie să știe că este foarte important să meargă cu cei mici la controale regulate la oftalmolog, cel puțin până când sunt destul de mari încât să spună ce îi deranjează.
Copiii care își petrec foarte mult timp pe tabletă sau pe telefon, ori școlarii care citesc foarte mult sunt mult mai predispuși afecțiunilor oculare. Dacă există în familie persoane care poartă ochelari, cu atât mai mult este necesar să mergeți la un control cu cel mic.
Specialiștii subliniază importanța controlor la medicul de familie, la dentist și la oftalmolog pentru starea de bine a celor mici. Miopia este o afecțiune cu care se confruntă din ce în ce mai mulți pacienți în ultimii ani.
Naomi Barber un important specialist în optometrie la Specsavers declară: „adesea copiii nu își dau seama că vederea lor este încețoșată până când aproape că nu mai văd deloc. Un examen ocular este foarte important pentru a lămuri aceste aspecte”.
Cum știi că micuțul suferă de miopie?
Copiilor mici le este foarte greu să spună ce îi deranjează din punct de vedere al felului în care percep vizual lumea înconjurătoare. Cu toate acestea, părinții își pot da seama dacă micuții lor suferă de miopie dacă se vaită mereu de dureri de cap, dacă susțin că îi dor ochii, se simt obosiți și se freacă foarte des la ochi.
Un alt simptom al miopiei este mijirea ochilor atunci când copilul încearcă să vadă mai bine ceva sau dificultatea de a se concentra la școală.
Cum afectează vederea slabă rezultatele la învățătură?
„Vederea slabă este legată în mod direct de performanțele foarte scăzute ale copiilor la învățătură”, declară Barber.
„80% din ceea ce se prezintă la școală este sub formă vizuală și de la o distanță considerabilă, de cele mai multe ori. În cazul în care copilul suferă de miopie, atunci cu siguranță va avea multe lacune în învățare, ceea ce îl poate afecta în experiența lui educațională”, continuă specialista.
Miopia poate afecta elevii în diferite moduri. Aceștia nu văd corect la tablă, nu văd imaginile pe proiector, iar notele scade la an la an. Frustrările acumulate din cauza acestui fapt duc și la probleme emoționale și de comportament.
Copiii diagnosticați cu miopie au un risc ridicat de a dezvolta și alte probleme de vedere precum glaucom, cataractă, detașarea retinei sau chiar degenerarea maculară. Dacă nu este diagnosticată și tratată la timp, miopia poate duce chiar la pierderea vederii.
10 întrebări ciudate pe care pacienții le adresează medicului oftalmolog
Ce trebuie să știe părinții despre miopie?
Miopia este o afecțiune care îngrijorează cadrele medicale la nivel global. Momentan, această afectează 30% din populația lumii, dar se așteaptă ca peste 50% din oameni să sufere de miopie până în anul 2050.
Aceasta se transmite genetic, dar sunt și alți factori care contribuie la dezvoltarea acestei afecțiuni precum petrecerea timpului pe calculator sau telefon ori citind, decât în natură.
„Există și vești bune în ceea ce privește miopia. Această afecțiune poate fi prevenită și tratată în mai multe moduri. Vorbim despre ochelari sau lentile de contact, ori chiar picături care se pun în ochii pacienților”, declară Barber.
Aceasta subliniază importanța tratamentului prescris de un optometrist care va schimba complet viața pacientului și îl va determina să facă progrese vizibile în vindecarea afecțiunii de care suferă.
Ce trebuie sa stii despre miopie
Când ar trebui să mergem cu copilul la oftalmolog?
Specialiștii în domeniul susțin că încă din primii ani de viață părinții ar trebui să facă o vizită cu cei mici la medicul oftalmolog. Miopia se poate depista în primele 12 luni de viață, nu este nevoie ca părinții să aștepte anii de școală ai celor mici.
În general, vizitele la medicul oftalmolog sunt extrem de plăcute, copiii nu se simt speriați iar în cazul în care este nevoie, specialiștii vor recomanda ecografii 3D ale ochilor sau tomografii pentru a privi în detaliu problema.
Grație acestor programări la medicul oftalmolog, se pot detecta inclusiv boli precum glaucom, diabet și unele forme de cancer.
Pe principiul este mai bine să prevenim decât să tratăm, ar trebui să luăm în calcul recomandările specialiștilor și să programăm copiii anual la medicul oftalmolog.
Surse foto: istockphoto.com
Surse articol: todaysparent.com