Prima menstruație a fetițelor este un moment de mare sărbătoare. Când fetița devine preadolescentă, are prima sângerare, primii hormoni încep să-și facă apariția, multe lucruri se schimbă în dinamica familiei. Dar niciodată dragostea părinților pentru copil.
Știați că putem anticipa momentul în care fetițele urmează să aibă prima menstruație? Există fetițe mai precoce, la care primul ciclu menstrual apare la vârsta de 8-9 ani, dar și fetițe care folosesc primul absorbant după vârsta de 14 ani.
Fiecare corp este diferit, fiecare persoană este diferită, așa că, dacă totul este în regulă din punct de vedere medical, nu aveți de ce să vă speriați. Așadar, cum putem preconiza faptul că micuța urmează să devină o tânără în toată puterea cuvântului?
Cum știți că primele semne ale preadolescenței își fac apariția? Să fie primele coșulețe care apar pe față, primul iz de miros corporal pe care îl simțiți sau altceva?
Nu vrei să te ia prin surprindere prima menstruație a fetiței? Uite ce trebuie să știi!
Din mărturiile altor părinți, se pare că prima menstruație vine pe neașteptate, din neant, într-o zi în care fetița poartă haine deschise la culoare și devine ținta glumelor tuturor prietenilor. Realitatea este că această perioadă poate fi anticipată, chiar cu câteva luni înainte, iar mama o poate pregăti pe micuța ei, cumpărându-i absorbante, învățând-o să le folosească și oferindu-i lecții de igienă intimă.
Conform specialiștilor, prima menstruație poate să apară oricând între vârsta de 8-16 ani. Dar de regulă vârsta la care apare prima menstruație este de 12 ani. Așadar, încă de la împlinirea vârstei de 8 ani, mama ar trebui să vorbească cu fetița ei, să îi explice ce se întâmplă în acea perioadă, la ce să se aștepte, să o învețe să folosească un absorbant în mod corect, pentru ca micuța să nu se sperie de schimbările ce apar în viața ei.
Așadar, care este vârsta ideală pentru ca părintele să poarte o discuție deschisă copilul despre menstruație? Primele discuții despre menstruație pot începe la vârsta de opt nouă ani, pregătind fetița pentru ceea ce urmează, pentru perioada lunară prin care va trece până la vârsta maturității.
Perioada de menstruatie: etape, informatii, sfaturi
Primele semne ale apariției menstruației la fetițe
Dezvoltarea sânișorilor fetițelor este unul din primele semne că menstruația urmează să facă apariția cât de curând. Primele coșulețe pe frunte, pe bărbie, primul odor de transpirație resimțit de către părinți sunt alte semne ce preced prima menstruație și care pot semnifica faptul că primul ciclu menstrual este aproape. Conform specialiștilor, părul pubian începe să apară cu doi ani înainte de prima menstruație.
Totodată, sânii întăriți, care dor la atingere, acneea, dezvoltarea sânilor, a șoldurilor, sunt doar câteva dintre semnele venirii menstruației.
Pe măsură ce menstruația se apropie, fetițele se pot plânge de crampe și dureri de burtică, schimbări emoționale, insomnie sau, dimpotrivă, oboseală cronică, constipație, diaree sau balonare.
Cum vorbim cu fetițele despre igiena din timpul menstruației la școală
Fetei mele i-a venit menstruația! Ce trebuie să fac mai departe?
Apariția primei menstruații coincide cu asigurarea de obiecte igienă necesare pentru a depăși mai ușor această perioadă. Fetele trebuie să învețe să le folosească și bineînțeles, să discute despre igienă, despre cât de des este bine să facă duș în această perioadă, să schimbe lenjeria sau absorbante.
Perioada menstruală trebuie să fie normalizată, pentru că nu este un motiv de rușine nici măcar dacă se pătează hainele la școală.
Cum ajuți fetițele care se dezvoltă mai târziu?
Sunt și cazuri în care menstruația întârzie și poate să apară la vârsta de 14, 15, chiar 16 ani. De aceea, rolul părinților este de a nu speria și copilul și de a nu se speria ei înșiși. Dacă analizele sunt în parametri, atunci este absolut normal ca menstruația să apară și după vârsta de 14 ani.
Dacă există reale motive de îngrijorare, atunci un control medical este recomandat pentru liniștea întregii familii.
Totul despre prima menstruatie la fete
Menstruația poate să apară și să dispară brusc
Nu este neobișnuit faptul că prima menstruație poate să dispară la fel de repede precum apare. La început, ciclul menstrual este neregulat, urmând să se regleze în timp. Menstruația poate să apară la 20 până la 45 de zile de la ultima sângerare.
La aproximativ trei ani după apariția primei menstruații, ciclul se reglează la majoritatea fetelor. Părinții trebuie să țină cont de faptul că dieta, stresul emoțional și activitatea fizică, au un impact semnificativ asupra duratei și frecvenței ciclului menstrual.
Prima menstruație este un moment cu adevărat emoționant. Atât pentru copil, cât și pentru părinte. Dar cu multă înțelegere din partea ambelor părți, cu multe explicații și blândețe, perioada menstruației poate să devină absolut normală în viața copiilor care se pregătesc să facă primii pași către maturitate.
Surse foto: istockphoto.com
Surse articol: scarymommy.com, mayoclinic.org