Tabel mărimi încălțăminte copii
Ca să te asiguri că vei putea stabili cu acuratețe numărul la încălțăminte pe care îl poartă copilul tău, înainte de a consulta un tabel de mărimi pentru încălțăminte de copii, este necesar să-i măsori corect piciorul, când este desculț. În acest scop, ai posibilitatea să procedezi în următoarele moduri:
Măsurarea tălpii piciorului prin calcularea distanței dintre două puncte
Dacă vei recurge la această modalitate de măsurare ca să îți fie apoi mai simplu să lucrezi cu un tabel de mărimi pentru încălțăminte de copii, vei lucra în felul următor:
- Vei fixa o coală de hârtie pe o suprafață perfect orizontală, fără covor
- Îl vei pune pe copil să stea cu ambele tălpi pe bucata de hârtie și, pentru o stabilitate cât mai bună, se poate rezema de un perete
- Vei lua un creion și, după ce vei fi sigură că tălpile sale sunt cât mai puțin arcuite, vei însemna aceste două puncte: cel din spatele călcâiului și cel unde se termină cel mai lung deget
- Vei lua un centimetru și vei măsura distanța dintre cele două puncte, măsurând ambele picioare
- Vei compara distanțele obținute pentru ambele picioare și o vei alege pe cea mai mare
- Pentru ca micuțul tău să se simtă bine în noile sale încălțări, înainte să te ghidezi după un tabel de mărimi pentru încălțăminte de copii, adaugă câte 1-1,25 cm la dimensiunile obținute de tine prin măsurare
Trasarea conturului tălpii copilului
Este o metodă de măsurare ușor de pus în practică, procedând așa:
- Copilul va sta cu picioarele goale pe o coală de hârtie
- Îi vei contura cu atenție conturul ambelor tălpi
- După ce ai desenat, copilul nu va mai rămâne pe bucata de hârtie, iar tu te vei apuca să decupezi contururile obținute
- Le vei măsura, vei adăuga apoi 1 cm la dimensiunea cea mai mare și după aceea te vei putea ghida după un tabel de mărimi pentru copii la încălțămintea pe care intenționezi să o cumperi
Vei avea șanse mai mari să alegi măsura corespunzătoare încă de dinainte să ai în față un ghid de mărimi pentru încălțăminte de copii dacă vei urma și sfaturile de mai jos:
- Cel mai bine este ca piciorul copilului să fie măsurat când acesta stă în poziție verticală și nu când este culcat (întrucât, sub presiunea greutății corpului, picioarele se alungesc cu aprox. 1 cm)
- Va conta, pentru confortul deplin al copilului, să iei în calcul și lățimea piciorului său- Din acest punct de vedere, ar trebui să nu uiți nici de acest demers: vei înconjura cea mai lată parte a piciorului său cu o panglică, însemnând punctul în care se termină aceasta. Vei măsura distanța dintre punctul în care se termină și cel însemnat de tine și vei obține lățimea piciorului
- Dacă știi sigur că pentru perechea de încălțăminte aleasă copilul va avea mereu nevoie de șosete, îi poți măsura lungimea tălpilor când are ciorapi
- Este preferabil să nu măsori picioarele copilului dimineața și nici să mergeți să cumpărați încălțări în primele ore din zi pentru că pe timpul zilei acestea se mai umflă și așa vei putea să obții dimensiunile reale, pe care să le poți compara apoi cu cele dintr-un tabel de mărimi pentru încălțămintea de copii
- Când vei verifica dacă se va simți bine în noua pereche de încălțăminte, cel mai bine este să-ți privești copilul când acesta se află în mișcare- Spre exemplu, poți să-i ceri să alerge puțin, să execute mișcări de dans ori sărituri ca să vezi dacă se simte în largul lui
Măsurarea piciorului copilului trebuie să se realizeze periodic pentru a-i cumpăra încălțămintea în care să se simtă bine, în condițiile în care piciorul va urma și el un tipar de creștere, după cum urmează:
- În primii 2 ani de viață- Piciorul va crește, în medie, cu aprox. 2 cm pe an, de aceea ar trebui măsurat cam la fiecare 2 luni
- Între 3 și 5 ani- Va crește, în medie, cu aprox. 1,5 cm pe an (ar trebui măsurat la fiecare 3 luni)
- Între 6 și 11 ani- Dimensiunile piciorului se schimbă cu aprox. 1cm pe an (ar trebui măsurat la fiecare 4-6 luni)
Raportându-te la evoluția mărimilor, urmărește aceste repere:
- Când copiii au între 12 și 16 luni, se realizează o creștere cu o jumătate de mărime la fiecare 2 luni
- Între 16 și 24 luni- Este vizibilă o creștere de jumătate de mărime la fiecare 3 luni
- Între 24 și 36 luni- Picioarele copilului cresc cu o jumătate de mărime la fiecare 4 luni
- După ce se ajunge la vârsta de 3 ani, ritmul de creștere nu mai este la fel de intens- Creșterea piciorului este cu o jumătate de mărime la fiecare 4-6 luni
Sfatul medicilor ortopezi este, când vei alege încălțămintea pentru copil, să te îngrijești și de aceste aspecte:
- Fie că este vorba despre ghetuțe, fie că este vorba despre pantofi sau despre sandale, orientează-te mai ales spre piele (îi permite piciorului să respire, este flexibilă și nu provoacă alergii)
- Talpa va fi rezistentă, antiderapantă (ar trebui să aibă grosimea de aprox. 1 cm) și să nu fie prea rigidă
- Partea ce va susține călcâiul va fi cât mai stabilă
- Și partea din față a încălțămintei este foarte importantă- Este preferabil să aibă o deschidere cât mai amplă astfel încât piciorul copilului să intre fără dificultate
- Pentru a se diminua riscul ca un copil să se împiedice, vârfurile de la încălțămintea pe care o va purta ar trebui să fie ușor ridicate și rotunjite
Alt detaliu pe care trebuie să-l ții întotdeauna minte este: fiecare producător are propriul sistem de mărimi, de aceea un ghid de mărimi de copii la încălțăminte nu este standard, ci are un caracter orientativ. Îți vei face o idee mai clară asupra acestui aspect dacă te vei uita și la tabelul de mărimi pentru încălțăminte de copii de mai jos:
Mărime | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 |
Talpă | 10.8 | 11.6 | 12.3 | 13 | 13.4 | 14.4 | 14.9 | 15.6 | 16.2 |
cm | 10.2 | 10.9 | 11.6 | 12.3 | 13 | 13.7 | 14.4 | 14.9 | 15.6 |
Mărime | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 |
Talpă | 16.8 | 17.5 | 18.2 | 18.8 | 19.3 | 20 | 20.6 | 21.2 | 21.8 |
cm | 16.2 | 16.8 | 17.5 | 18.2 | 18.8 | 19.3 | 20 | 20.6 | 21.2 |
Mărime | 35 | 36 |
Talpă | 22.6 | 23.2 |
cm | 21.8 | 22.6 |
Tabel mărimi încălțăminte copii în funcție de vârstă
Înainte ca bebelușul să învețe să meargă, tot ce are nevoie este să fie încălțat cu șoșete călduroase, cu botoșei și să fie lăsat desculț. Purtarea de încălțăminte până la vârsta de 1 an va îngrădi posibilitatea ca piciorușul să se întindă, să respire așa cum trebuie și nu îi va permite copilului dezvoltarea senzorială optimă prin atingerea diverselor suprafețe.
După ce bebelușul a învățat să meargă, în primul an de mers, sunt indicate aceste tipuri de încălțări:
- Cele sub formă de ghetuță (utile pentru că susțin bine glezna)
- Este de preferat sistemul de închidere bazat pe arici sau pe șiret (întrucât se poate adapta mai bine formei piciorului decât sistemele cu cataramă sau fermoar)
- Modelele cu deschidere mare sunt cele mai adecvate deoarece se pot încălța mai ușor
Reține că piciorușele unui bebeluș sunt moi, grăsuțe și flexibile și poate fi necesar să cumperi încălțăminte nouă chiar și la 2 luni, în condițiile în care pot crește chiar cu mai mult de o jumătate de mărime în acest interval. Ca să-i susții mișcarea naturală va trebui să optezi, pentru primul an de mers, pentru încălțăminte ușoară și cât mai flexibilă, fără să uiți, după ce vei măsura tălpițele, să adaugi 1-1,5 cm.
Îți va fi mai simplu să te orientezi spre încălțămintea cea mai adecvată pentru un copil aflat în primii doi ani de viață, până să te uiți peste un tabel de mărimi pentru încălțăminte de bebeluși, dacă vei urmări și un ghid de mărimi pentru încălțăminte pentru bebeluși. La fel ca pentru copiii mai măricei, nu trebuie să neglijezi sub nicio formă lungimea tălpilor, precum se vede și în acest exemplu:
- Lungimea tălpii unui bebeluș de până la 3 luni este de aprox. 10-10,5 cm- Mărimea este 17
- Lungimea tălpii unui bebeluș de 3-6 luni este de aprox. 10,5-11 cm- Mărimea este 18
- Lungimea tălpii unui bebeluș de 6-9 luni este de aprox. 11-11,5 cm- Mărimea este 19
- Lungimea tălpii unui bebeluș de 9-12 luni este de aprox. 11,5-12 cm- Mărimea este 20
- Lungimea tălpii unui bebeluș de 12-15 luni este de aprox. 12,2-12,7 cm- Mărimea este 20,5
- Lungimea tălpii unui copil între 15-18 luni este de aprox. 12,7-13,1 cm- Mărimea este 21
- Lungimea tălpii unui copil de 18-21 luni este de aprox. 13,1-13,6 cm- Mărimea este 21,5
- Lungimea tălpii pentru 21-24 luni este de aprox. 13,6-14,1 cm- Mărimea este 22
- Lungimea tălpii pentru 24-30 luni este de cca. 14,1-14,7 cm- Mărimea este 23
Repere similare vei avea și consultând următorul tabel care include mărimile pentru bebeluși la încălțăminte, inclusiv în funcție de cele din Marea Britanie:
Cm | 11,1 | 11,7 | 12,3 | 12,9 | 13,5 | 14,1 | 14,7 | 15,3 | 16 |
EU | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
UK | 2/2.5 | 3 | 3.5/4 | 4.5 | 5.5 | 6 | 7 | 7.5 | 8.5 |
După vârsta de 2 ani, pe măsură ce piticul tău devine tot mai activ, picioarele sale vor transpira mai tare și va avea nevoie de încălțăminte care să-i permită pielii să respire cât mai bine.
Odată ce se apropie mersul la școală, ai posibilitatea să cumperi o gamă mai variată de încălțăminte, cum ar fi pantofi sport, sandale, ghete pentru cățărat etc..Va conta enorm lejeritatea, faptul că optezi pentru materiale de calitate (precum pielea, pânza sau alte materiale textile ce lasă pielea să respire), iar pentru partea superioară a pantofilor străduiește-te, pe cât posibil, să ocolești plasticul și cauciucul. De asemenea, odată ce se va mări, copilul și-ar dori și să poarte încălțăminte cu un anumit design și din acest motiv o să vă puteți consulta când veți merge la cumpărături.
Pregătește-te mai bine pentru următoarele achiziții raportându-ne și la un tabel cu mărimi de încălțăminte la copii precum sunt următoarele, concepute pe grupe de vârstă:
Tabel mărimi încălțăminte copii 2-4 ani
US | EU | UK | cm |
7.5 | 24 | 6.5 | 14.3 |
8 | 24 | 7 | 14.6 |
8.5 | 25 | 7.5 | 15.2 |
9 | 25 | 8 | 15.6 |
9.5 | 26 | 8.5 | 15.9 |
10 | 27 | 9 | 16.5 |
10.5 | 27 | 9.5 | 16.8 |
11 | 28 | 10 | 17.1 |
11.5 | 29 | 10.5 | 17.8 |
12 | 30 | 11 | 18.1 |
Tabel mărimi încălțăminte copii 4-8 ani
US | EU | UK | cm |
12.5 | 30 | 11.5 | 18.4 |
13 | 31 | 12 | 19.1 |
13.5 | 31 | 12.5 | 19.4 |
1 | 32 | 13 | 19.7 |
1.5 | 33 | 13.5 | 20.3 |
2 | 33 | 1 | 20.6 |
2.5 | 34 | 1.5 | 21 |
3 | 34 | 2 | 21.6 |
Tabel mărimi încălțăminte copii 8-12 ani
US | EU | UK | cm |
3.5 | 34.5 | 2.5 | 21.5 |
4 | 35 | 3 | 22 |
4.5 | 36 | 3.5 | 22.5 |
5 | 36.5 | 4 | 23 |
5.5 | 37 | 4.5 | 23.5 |
6 | 38 | 5 | 24 |
6.5 | 38.5 | 5.5 | 24.5 |
În cazul în care ai dori să îi cumperi copilului tău o pereche de papuci, ia în considerare și indicații precum:
- Să aibă talpă care să nu alunece, care să fie moale și flexibilă
- Să fie confecționați din materiale care să nu încingă piciorul
- La fel ca pentru pantofi, dimensiunea tălpii papucilor ar trebui să fie cu 1-1,5 cm mai mare decât lungimea tălpii copilului
- Papucii de vară ar trebui să fie din fibre cât mai naturale
- Pe timp de iarnă, papucii ar trebui să fie călduroși
Având la îndemână un tabel de mărimi de papuci pentru copii vei putea să îi cumperi pe cei în care copilul tău se va simți în largul său, întrucât i se vor potrivi bine:
USA | cm | UK | EU |
6.5 | 13 | 5.5 | 23 |
7 | 14 | 6 | 23 |
7.5 | 14 | 6.5 | 24 |
8 | 15 | 7 | 25 |
8.5 | 15 | 7.5 | 26 |
9 | 16 | 8 | 26 |
9.5 | 16 | 8.5 | 27 |
10 | 17 | 9 | 27 |
10,5 | 17 | 10 | 28 |
11 | 17 | 10 | 28 |
11.5 | 18 | 10.5 | 29 |
12 | 18 | 11 | 30 |
12.5 | 18 | 11.5 | 30 |
13 | 19 | 12 | 31 |
13.5 | 19 | 12.5 | 31 |
1 | 20 | 13 | 32 |
1.5 | 20 | 14 | 32 |
2 | 21 | 1 | 33 |
2.5 | 21 | 1.5 | 33 |
3 | 22 | 2 | 34 |
3.5 | 22 | 2.5 | 35 |
4 | 22 | 3 | 36 |
Sursă: kmart.com
Tabel mărimi încălțăminte copii USA
Spre deosebire de mărimile de încălțăminte din Europa, cele din SUA se stabilesc, în general, prin următorul calcul: ((Lungimea celei mai mare dintre tălpi (cm)/2,54)X3)-23. Cifra 2,54 reprezintă unitatea de măsură numită inch.
O caracteristică esențială a măsurilor din SUA este că ele includ și jumătăți de număr (5 reprezintă jumătatea de număr), după cum se poate observa dintr-un tabel de mărimi pentru încălțăminte copii:
cm | USA |
10.2 | 2.5 |
10.5 | 3 |
10.8 | 3.5 |
11.4 | 4 |
11.7 | 4.5 |
12 | 5 |
12.7 | 5.5 |
13 | 6 |
13.3 | 6.5 |
14 | 7 |
14.3 | 7.5 |
15 | 8 |
15.2 | 8.5 |
15.5 | 9 |
15.9 | 9.5 |
16.5 | 10 |
16.8 | 10.5 |
17.5 | 11 |
17.8 | 11.5 |
18 | 12 |
18.4 | 12.5 |
19.1 | 13 |
19.4 | 13.5 |
20 | 1 |
20.3 | 1.5 |
20.5 | 2 |
21 | 2.5 |
21.5 | 3 |
21.9 | 3.5 |
22.4 | 4 |
22.9 | 4.5 |
23 | 5 |
23.5 | 5.5 |
24 | 6 |
24.4 | 6.5 |
25 | 7 |
Sursă: shooz4kids.com
Tabel mărimi încălțăminte copii Nike
O regulă de care nu trebuie să uiți niciodată, când alegi încălțăminte pentru copilul tău, este ca aceasta să i se potrivească bine și în lățime. Medicii ortopezi subliniază următorul fapt: când copiii sunt mai mici, lățimea piciorului tinde să fie mai mare, dar lucrurile se schimbă pe măsură ce piciorul crește în lungime. Încălțămintea cu care se acomodează un picior mai lat nu ar trebui să fie prea strâmtă, să creeze presiune asupra arcului piciorului.
Nu va fi dificil să vezi dacă încălțămintea copilului este suficient de lată pentru el dacă te vei raporta la „limba” încălțărilor respective. Astfel, „limba” și marginile zonei unde sunt localizate șireturile sau ariciul ar trebui să fie paralele. În cazul în care există prea mult spațiu între ele, înseamnă că încălțămintea este prea strâmtă. Dacă se suprapun prea mult, înseamnă că este prea largă.
Când vrei să cumperi încălțăminte sport, te poți raporta și la tabelul de mărimi pentru încălțăminte pentru copii de la unul dintre marii producători de încălțăminte de acest tip. Literele Y (de la „youth”) și C (de la „child”) înseamnă că încălțămintea este special pentru copii.
EUR | USA | UK | cm |
15 | OC | 0 | 8.3 |
16 | 1C | 0.5 | 9.1 |
16.5 | 1.5C | 1 | 9.5 |
17 | 2C | 1.5 | 10 |
18 | 2.5C | 2 | 10.4 |
18.5 | 3C | 2.5 | 10.8 |
19 | 3.5C | 3 | 11.2 |
19.5 | 4C | 3.5 | 11.6 |
20 | 4.5C | 4 | 12 |
21 | 5C | 4.5 | 12.5 |
21.5 | 5.5C | 5 | 13 |
22 | 6C | 5.5 | 13.5 |
22.5 | 6.5C | 6 | 13.8 |
23.5 | 7C | 6.5 | 14.2 |
24 | 7.5C | 7 | 14.6 |
25 | 8 C | 7.5 | 15 |
25.5 | 8.5C | 8 | 15.5 |
26 | 9C | 8.5 | 15.9 |
26.5 | 9.5C | 9 | 16.3 |
27 | 10C | 9.5 | 16.7 |
27.5 | 10.5C | 10 | 17.2 |
28 | 11C | 10.5 | 17.6 |
28.5 | 11.5C | 11 | 18 |
29.5 | 12C | 11.5 | 18.4 |
30 | 12.5C | 12 | 18.8 |
31 | 13C | 12.5 | 19.3 |
31.5 | 13.5C | 13 | 19.7 |
32 | 1Y | 13.5 | 20 |
33 | 1.5Y | 1 | 20.5 |
33.5 | 2Y | 1.5 | 21 |
34 | 2.5Y | 2 | 21.5 |
35 | 3Y | 2.5 | 22 |
35.5 | 3.5Y | 3 | 22.5 |
36 | 4Y | 3.5 | 23 |
36.5 | 4.5Y | 4 | 23.5 |
37.5 | 5Y | 4.5 | 23.5 |
38 | 5.5Y | 5 | 24 |
Sursă: footshop.ro
Tabel mărimi încălțăminte copii Deichmann
Pentru ca un copil să se simtă mereu confortabil, încălțămintea pe care o poartă nu ar trebui să fie nici prea mică, dar nici prea mare. Semnele după care poți să-ți dai seama că este prea mică sunt:
- Degetele sunt înghesuite în partea din față
- Copilul este mai puțin activ ca de obicei, nu vrea să facă mișcare
- Apar bășicile
- Un copil mai măricel îți va spune că îl dor picioarele după ce a trecut o vreme de când s-a încălțat
În schimb, dacă încălțămintea este prea mare, vei sesiza că:
- Mersul copilului nu este cel obișnuit
- Copilul târăște picioarele
- Călcâiul iese din pantof în timpul mersului
- Survin bășicile
Pentru a alege cât mai bine, poți să te orientezi atât în funcție de mărimile din sistemul european, cât și în funcție de cele din sistemul din UK. Aruncă o privire și în tabelele de mărimi pentru încălțăminte de copii de mai jos:
EUR |
18 |
19 |
19.5 |
20 |
21 |
21.5 |
22 |
23 |
24 |
25 |
26 |
27 |
28 |
29 |
29.5 |
30 |
31 |
31.5 |
32 |
33 |
33.5 |
34 |
34.5 |
35 |
35.5 |
36 2/3 |
36 |
36.5 |
37 1/3 |
37 |
37.5 |
38 2/3 |
38 |
38.5 |
39 1/3 |
39 |
40 2/3 |
40 |
41 1/3 |
41 |
42 |
UK |
1 |
10 |
11 |
11.5 |
12 |
12.5 |
13 |
1.5 |
2 |
2.5 |
3 |
3.5 |
4 |
5 |
5.5 |
6 |
6.5 |
7 |
8 |
8.5 |
9 |
Sursă: deichmann.com/RO/
Tabel mărimi încălțăminte copii Adidas
Specialiștii recomandă, pentru acest brand, în scopul unei alegeri cât mai adecvate a mărimii la încălțăminte, să se recurgă la măsurarea piciorului copilului în acest mod: prin măsurarea distanței dintre spatele călcâiului și cel mai lung dintre degete. Ulterior, se va compara dimensiunea obținută, în cm, cu cele menționate într-un tabel de mărimi la încălțămintea pentru copii. Litera „k”, după mărime, înseamnă că încălțămintea este special pentru copii (prescurtarea de la „kids”).
Tabel mărimi încălțăminte copii 0-3 ani
Lungimea de la călcâi la degetul mare |
8.1 cm | 9 cm | 9.8 cm | 10.6 cm | 11.5 cm | 12.3 cm | 12.8 cm |
UK | 0 k | 1 k | 2 k | 3 k | 4 k | 5 k | 5.5 k |
US | 1 k | 2 k | 3 k | 4 k | 5 k | 5.5 k | 6 k |
EU | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
cm | 13.2 | 13.6 | 14 | 14.5 | 14.9 | 15.3 | 15.7 | 16.1 |
UK | 6 k | 6.5 k | 7 k | 7.5 k | 8 k | 8.5 k | 9 k | 9.5 k |
US | 6.5 k | 7 k | 7.5 k | 8 k | 8.5 k | 9 k | 9.5 k | 10 k |
EU | 23 | 23.5 | 24 | 25 | 25.5 | 26 | 26.5 | 27 |
Tabel mărimi încălțăminte copii 4-7 ani
cm | 18.3 | 18.7 | 19.1 | 19.5 | 20 | 20.4 | 20.8 | 21.2 |
UK | 12 k | 12.5 k | 13 k | 13.5 k | 1 | 1.5 | 2 | 2.5 |
US | 12.5 k | 13 k | 13.5 k | 1 | 1.5 | 2 | 2.5 | 3 |
EU | 30.5 | 31 | 31.5 | 32 | 33 | 33.5 | 34 | 35 |
Tabel mărimi încălțăminte copii și adolescenți (8-16 ani)
cm | 22.1 | 22.5 | 22.9 | 23.3 | 23.8 | 24.2 | 24.6 | 25 |
UK | 3.5 | 4 | 4.5 | 5 | 5.5 | 6 | 6.5 | 7 |
US | 4 | 4.5 | 5 | 5.5 | 6 | 6.5 | 7 | 7.5 |
EU | 36 | 36 2/3 | 37 1/3 | 38 | 38 2/3 | 39 1/3 | 40 | 40 2/3 |
Sursă: adidas.com
Tabel mărimi încălțăminte copii UK
Înainte să începi să cauți încălțăminte pentru copilul tău trebuie să știi că, în sistemul de măsuri din Marea Britanie, contează și jumătățile de număr (reprezentate de cifra 5 de după mărime). Iată un tabel orientativ de mărimi de încălțăminte de copii, în funcție de sistemul din UK:
Mărime UK | Mărime EU | Lungimea interioară (cm) |
2 | 18 | 10.5 |
3 | 19 | 11.5 |
4 | 20 | 12.5 |
5 | 21 | 13 |
6 | 22 | 14 |
7 | 23 | 15 |
8 | 24 | 15.5 |
10 | 26 | 17 |
10 | 27 | 18 |
10.5 | 28 | 18.5 |
11 | 28.5 | 19 |
12 | 30 | 20 |
12.5 | 31 | 20.5 |
13.5 | 32 | 21 |
1 | 33 | 21.5 |
2 | 34 | 22.5 |
2.5 | 35 | 23 |
Sursă: bondarel.ro
Indiferent de tipul de încălțăminte pe care dorești să o cumperi pentru copilul tău, consultarea unui tabel de mărimi pentru încălțăminte de copii te va ajuta să găsești mărimea cea mai potrivită. Ține minte întotdeauna că purtarea de încălțăminte inadecvată poate conduce nu doar la leziuni minore la nivelul picioarelor (cum ar fi bășici, piele roasă etc.) ci, pe termen lung, îi poate deforma mersul și îi poate provoca dureri și deformări (precum monturi, degete în ciocan etc.). Nu în ultimul rând, dacă se va simți confortabil în ceea ce încalță, va avea mai multă libertate de mișcare și va putea trăi din plin bucuria jocurilor active ale copilăriei.
Surse: adelaidefootandankle.com, adidas.com, apexfoot.com, bambinii.ro, babyshoes.co.uk, bondarel.ro, blog.epantofi.ro, deichmann.com, ecco-shoes.ro, en.giesswein.com, footshop.ro, footcaremd.org, health.clevelandclinic. org, kmart.com, la-pediatru.ro, mediclass.ro, minikids.ro, schooldays.ie, striderite.com, toolittlefeet.sg, vgeneration.ro, 4kidsromania.ro
Sursă poză principală: istockphoto.com
Surse foto: istockphoto.com, youtube.com