Cum să procedezi când copilul nu doarme din cauza lunii pline

Cum să procedezi când copilul nu doarme din cauza lunii pline

Andreea Guica - Redactor

Ai observat vreodată că îți e greu să adormi, sau că al tău copil e mai activ decât de obicei, atunci când e lună plină? Una dintre teoriile cu privire la acest lucru este că strămoșii noștri vânau în timpul lunii pline, pentru că era mai luminat afară. Există și ipotezele științifice, cum ar fi că luna plină influențează câmpul electromagnetic al planetei noastre, iar asta ne face mai sensibili în perioada respectivă. Oricare ar fi motivul, nu este doar în capul tău. Unii oameni chiar sunt afectați de ciclurile lunii. Noi îți arătăm cum să procedezi atunci când copilul tău refuză să se culce sau să stea liniștit în timpul lunii pline. 

Există mai multe studii care arată că luna plină afectează somnul. De pildă, o cercetare realizată în Elveția a avut un eșantion de 33 de participanți, care au fost evaluați în timpul fazelor lunii.

Rezultatele arată că în timpul lunii pline, participanții au adormit mai greu cu 5 minute, au dormit mai puțin cu 20 de minute în total, iar ciclul somnului adânc a fost mai mic cu 30% decât în mod normal.

9 semne că ai un copil ce suferă de insomnie

În afară de un somn mai puțin calitativ, mai sunt și alte semne care ar putea să arate efectele pe care luna plină le are asupra copilului (sau chiar asupra noastră). Acestea sunt:

  • Stări emoționale schimbătoare;
  • Poftă de mâncare exagerată;
  • Dureri de burtă; 
  • Stare de confuzie (ceață mintală - brain fog).

fazele lunii

Cum procedezi când cel mic e agitat din cauza lunii pline

Cum spuneam, unele persoane sunt mai sensibile decât altele, dar dacă observi că al tău copil face parte din prima categorie, trebuie să știi că nu ai decât un singur lucru de făcut: să îți păstrezi calmul.

Dacă și tu te agiți, copilul va rămâne la fel sau va deveni chiar și mai agitat. 

Încearcă să creezi o atmosferă plăcută, liniștitoare. De pildă, stinge lumina și aprinde o lampă de veghe, aprinde o lumânare sau folosește aromaterapie cu uleiuri esențiale, care au rol calmant. 

De asemenea, ajută dacă în timpul zilei îl încurajezi pe cel mic să fie activ. Cu cât își va consuma mai multă energie în timpul nopții, cu atât va dormi mai bine noaptea, chiar și pe lună plină.

Ai observat și tu schimbări la tine, sau la copilul tău în această fază a lunii? Dacă da, sperăm că acest articol ți-a fost de ajutor. 

Lipsa de somn a copiilor poate duce la probleme grave de sănătate

 

Surse foto: pexels 

Surse articol: mybabysheartbeatbear.com

Articolul urmator
Cum să procedezi dacă ai un copil mic care te lovește?
Cum să procedezi dacă ai un copil mic care te lovește?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Zodiile pline de secrete. Sunt pline de „surprize”
    Zodiile pline de secrete. Sunt pline de „surprize”

    Nativii care sunt plini de surprize pentru cei din jur, cei care știu să își păzească vulnerabilitățile și să își țină viața personală sub lacăt. Care sunt cei mai...

    Normal că simți că te scoate din minți copilul, din când în când. Important este CUM depășești acest moment de furie
    Normal că simți că te scoate din minți copilul, din când în când. Important este CUM depășești acest moment de furie

    Cum depășești momentele în care copilul te scoate din minți? Are el nevoie de un părinte mereu calm, sau trebuie să vadă și reacțiile normale ale adultului în situații...

    „Surpriza” de care a avut parte o femeie când a aflat că partenerul ei de 26 de ani încă doarme în pat cu mama lui
    „Surpriza” de care a avut parte o femeie când a aflat că partenerul ei de 26 de ani încă doarme în pat cu mama lui

    O femeie de peste hotare a avut parte de o veste total neașteptată de la iubitul ei. A aflat că acesta încă doarme în pat cu mama lui. Bărbatul are 26 de ani.

    Copilul meu doarme în pat cu noi și este cea mai bună soluție ca să dormim cu toții bine
    Copilul meu doarme în pat cu noi și este cea mai bună soluție ca să dormim cu toții bine

    Dacă anumiți părinți resping din start ideea de a-și obișnui copiii să doarmă în același pat cu ei, alții sunt dispuși să facă acest lucru în primii ai de viață ai...

    Au trecut șapte ani de când doi bebeluși au murit la Maternitatea Cuza Vodă din Iași din cauza infecțiilor nosocomiale și ancheta încă nu este încheiată
    Au trecut șapte ani de când doi bebeluși au murit la Maternitatea Cuza Vodă din Iași din cauza infecțiilor nosocomiale și ancheta încă nu este încheiată

    Șapte ani și familiile bebelușilor care au pierit din cauza unor infecții nosocomiale la Maternitatea Cuza Vodă din Iași nu au primit niciun răspuns! Dosarul este încă pe...

    Numai în România: o mamă a sunat la 112 pentru că nu putea ajunge la grădiniță să își ia copilul din cauza traficului
    Numai în România: o mamă a sunat la 112 pentru că nu putea ajunge la grădiniță să își ia copilul din cauza traficului

    O mamă din Baia Mare a sunat la 112 după ce și-a dat seama că a întârziat să își ia copilul de la grădiniţă, din cauza traficului rutier. Femeia, care a povestit...

    Alicia Silverstone recunoaște că încă doarme în pat cu fiul ei de 11 ani
    Alicia Silverstone recunoaște că încă doarme în pat cu fiul ei de 11 ani

    Alicia Silverstone este una dintre cele mai îndrăgite și populare actrițe ale anilor '90. Ea și-a făcut debutul cinematografic în anul 1993, în filmul „The...

    Copilul meu perfect sănătos a murit din cauza gripei și de atunci eu și restul familiei ne vaccinăm anual
    Copilul meu perfect sănătos a murit din cauza gripei și de atunci eu și restul familiei ne vaccinăm anual

    Leon a fost unul dintre cei peste 186 de copii care au murit în urma epidemiei de gripă din 2017. Avea doar 4 ani, iar mama lui îl descrie ca fiind un „suflet...

    © 2024 Qbebe