„Punând întrebările potrivite, părintele pune fundația unei relații bune dintre el și antrenor. În felul acesta, toată lumea va fi mulțumită. Părinții vor știi la ce să se aștepte, iar antrenorul își asumă responsabilitatea pentru a-l ajuta pe copil să ajungă la potențialul său maxim”, dezvăluie Haley Perlus, psiholog sportiv, pentru Huffpost.
Notăm cele 6 întrebări mai jos, sugerate de specialist.
1. Care este planul tău în cazul în care apare o urgență?
„Siguranța e cea mai importantă, așa că o primă discuție pe care trebuie să o ai cu antrenorul este despre asigurarea siguranței pe tot parcursul practicării sportului”, explică medicul Drew Duerson, pentru aceeași sursă.
„De exemplu, dacă vorbim de înot, trebuie să știi dacă există salvamari sau alți oameni pregătiți să acționeze în cazul unei situații urgente”, a mai spus un alt medic.
Asigură-te că primești un contract în care se specifică foarte clar că siguranța copilului tău va fi prioritatea numărul 1, mai adaugă specialistul.
2. Care este orarul și cum procedezi în legătură cu pauzele?
„Pauzele sunt importante, mai ales în timpul verii. Copiii trebuie să bea multă apă și să se odihnească la umbră.
De asemenea, dacă pe copilul tău îl doare ceva sau dacă programul e unul prea lung și nu poate să îi facă față, trebuie să i se dea voie să se odihnească, atât cât are nevoie”, a mai spus specialistul.
3. Cât de mult se ține cont de nivelul la care e copilul?
Fiecare copil are ritmul său de dezvoltare, de învățare. Unii sunt la un nivel mai înalt, în timp ce alții trebuie să mai exerseze. De aceea, este important să se țină cont de nivelul la care e copilul tău.
„Copiii care mai au de învățat, ar beneficia de mai multe ore de antrenament, față de cei care sunt deja, destul de pricepuți”, a menționat specialistul.
4. Ce fel de mediu vrei să creezi pentru copii?
„Toți copiii trebuie să se simtă bine în mediul în care se află. Cu toții trebuie să fie integrați în grup, iar antrenorul trebuie să-i încurajeze să se simtă bine unii cu ceilalți. Cum face asta și mai important, cum reacționează atunci când se iscă conflicte între copii?”, încurajează Caroline Leaf, autor și specialist în lucrul cu copiii.
5. Care sunt valorile tale?
„Trebuie să te asiguri că antrenorul care petrece în fiecare zi timp cu copilul tău, are valori și principii comune cu ale tale și cu ale familiei tale. Totodată, este important ca acesta să fie pregătit pentru a gestiona diferite probleme ale celor mici, de pildă, atunci când se simte anxios”, a mai spus psihologul.
6. Ce se așteaptă din partea părinților?
Ultima, dar nu cea din urmă, este întrebarea legată de voi, părinții. Unii antrenori cer ajutorul părinților, sau îi roagă să rămână în timpul antrenamentelor, ca să aplice noțiunile învățate și acasă. Depinde de fiecare, trebuie doar să întrebi ca să fiți pe aceeași lungime de undă.
Copilul tău practică vreun sport de echipă?
Surse foto: istockphoto
Surse articol: huffpost.com