Din ce în ce mai multe mame declară pe TikTok și Instagram că ai lor copilași văd fantome. De pildă, o mămică din Statele Unite, pe nume Mara Doemland, care are doi copii, a declarat că ambii au început să vadă spirite, sau fantome, la vârsta de 18 luni.
Femeia a postat chiar și câteva filmulețe pe TikTok, care o arată pe fiul său cel mic cum se uită într-un colț și spune „E o fantomă acolo” (sursa Parents.com).
Potrivit sursei citate, mămica declară că cel mic vede spirite prin casă de câteva ori pe săptămână și de fiecare dată pare să îi fie foarte frică.
Mara a încercat diferite metode de a îl ajuta pe fiul său să nu se mai teamă de presupusele fantome. În ultimul timp, de fiecare dată când cel mic se sperie de fantome, mămica se preface că se luptă cu acestea și le alungă, ca să-l lase în pace. Această strategie îl calmează pe moment, însă tot nu rezolvă cauza problemei.
Filmulețele femeii au scos la iveală faptul că și alți părinți se confruntă cu aceeași problemă legată de copiii lor - aceștia se uită într-un colț al casei și par convinși că văd fantome.
Chiar pot vedea copiii fantome? Ce spune psihologul
Ce se întâmplă, deci, cu acești copii? Chiar pot vedea fantome, sau de vină este doar imaginația lor foarte bogată, specifică vârstei?
Se pare că Jacqueline Woolley, psiholog și profesor universitar, care lucrează cu copii, are câteva răspunsuri.
Potrivit psihologului, aproximativ 50% dintre copiii mici au, la un moment dat, un „prieten” imaginar. Câteodată acesta poate apărea sub forma unei fantome.
De asemenea, nu uitați că cei mici preiau foarte mult din ideile și comportamentul părinților. Așa că dacă un copil este crescut într-o casă în care există discuții despre supranatural (un subiect, care, probabil că ne fascinează pe toți într-o oarecare măsură), există șanse mai mari ca acesta să înceapă să-și imagineze fantome.
Se pare că tendința copiilor de a vedea fantome prin casă este și mai mare în perioada Halloween-ului, când numeroase familii vorbesc despre această sărbătoare și chiar își decorează și casa cu obiecte înfricoșătoare, specifice.
Ce poți să faci dacă cel mic spune că vede fantome
Jacqueline dă și câteva sfaturi părinților care se confruntă cu temerile copiilor legate de fantome.
În primul rând, abordarea părintelui va fi diferită în funcție de credințele sale - dacă acesta crede în supranatural, posibil să îi dea o explicație complet diferită copilului față de un părinte care nu crede în spirite sau fantome.
În al doilea rând, deși mulți părinți vor fi tentați să le spună copiilor că nu există fantome, acest lucru s-ar putea să nu fie suficient și nici să îi ajute să se simtă în siguranță, mai ales dacă trăiesc o frică intensă.
În schimb, psihologul recomandă o soluție mai blândă și totodată mai eficientă: să îl ajutați pe copil să capete control asupra fricii sale.
Spre exemplu, puneți-l să descrie în detaliu înfățișarea fantomei și apoi să decidă cum o poate schimba astfel încât să nu îi mai fie așa frică de ea. Dacă o descrie ca având dinți mari și ascuțiți, încurajați-l să-și imagineze că dinții au căzut; sau dacă e mare și neagră, își poate imagina că devine mai mică și își schimbă și culoarea.
Copiii au o imaginație foarte vie și în același timp foarte maleabilă, deci cu puțin ajutor din partea părintelui, va reuși să-și folosească imaginația în favoarea lui.
Surse foto: www.istockphoto.com
Surse articol: https://www.parents.com