Un studiu apărut săptămâna aceasta în cadrul „Jurnalului Asociației Medicale Americane”a reușit să demonstreze că un consum ridicat de produse bogate în gluten în primii ani de viață va crește riscul ca un copil să se confrunte cu boala celiacă. Aceasta afectează intestinul subțire și interferează cu capacitatea de absorbție a nutrienților.
În vederea obținerii de rezultate pentru studiul menționat, cercetătorii au apelat la mai mult de 6600 de copii (din SUA, Germania, Suedia și Finlanda), născuți în perioada 2004-2010. Toți aveau o genă care îi predispunea spre apariția bolii celiace și a diabetului de tip 1.
Autorii studiului au înregistrat, la fiecare câteva luni, nivelul de gluten consumat de fiecare copil până la vârsta de 5 ani pentru a-l compara ulterior cu acela consumat de copiii care nu aveau predispoziția genetică menționată.
Pe parcursul desfășurării studiului, aproximativ 20% dintre copii au dezvoltat tulburarea autoimună responsabilă cu declanșarea bolii celiace, iar 447 dintre ei (cam 7%) au dezvoltat boala celiacă propriu-zisă. Rata de apariție a acestei boli a fost mai ridicată în intervalul de vârstă 2-3 ani.
O altă concluzie a coordonatorilor studiului a fost că predispoziția spre boala celiacă este cu atât mai mare cu cât consumul de produse cu gluten este mai ridicat și se face în mod constant.
În prezent, s-a estimat că în lumea întreagă 1 din 100 de persoane sunt afectate de boala celiacă, alte 2 milioane de persoane suferind de ea, dar fără să știe.
O altă tendință vizibilă în ultimele decenii este adoptarea unei diete bazate pe produse fără gluten.
Nutriționiștii atrag atenția asupra următorului aspect: adesea, produsele de acest gen au înlocuit glutenul cu ingrediente precum tapioca și făina de orez, care sunt mai bogate în calorii, în zahăr și în grăsimi decât glutenul propriu-zis.
O altă atenționare venită din partea specialiștilor este și aceasta: produsele fără gluten pot fi foarte bogate în fibre, fier și alte vitamine, ceea ce poate conduce la tulburări digestive inclusiv la persoanele care nu au intoleranță la gluten.
Sfatul specialiștilor este ca părinții să fie atenți la aportul de gluten al copiilor, cu atât mai mult în primii ani de viață, până acum nefiind cunoscută „limita sigură” a unui consum de gluten pentru aceștia.
Surse:
www.edition.cnn.com,www.jamanetwork.com, www.pressfrom.info
Surse poze:
www.pixabay.com