În urma acestei cercetări, APC a constatat o practică potențial periculoasă pentru sănătatea consumatorilor, și anume vânzarea antibioticelor și a algocalminului fără rețetă. Astfel, personalul de specialitate din mai multe farmacii, unele independente, altele făcând parte din lanțuri de mare amploare, au eliberat fără rețetă, între 10 și 20 de comprimate de oxacilină, amoxicilină și algocalmin.
Membrii Asociației Pro Consumatori au vizitat în cadrul acțiunii de „mystery shopping" următoarele farmacii: Catena, Sensiblu, Richter, Belladona, Punkt, HelpNet, Polisano, Cleofarm, Lavira Transport, Dona, Extra Farm ACD, Farma Business Class și General Next Pharm.
Următoarele farmacii au eliberat fără rețetă antibiotice si algocalmin, astfel:
- Catena - 10 capsule oxacilină;
- Polisano - 10 capsule oxacilină;
- Dona - 20 comprimate algocalmin;
- Cleofarm - 10 capsule oxacilină;
- Lavira Transport/Catena - 20 comprimate algocalmin și 10 capsule amoxicilină;
- Sensiblu - 10 capsule oxacilină;
- Extra Farm ACD -20 comprimate algocalmin;
- Extra Farm - 10 capsule amoxicilină;
- BellaDona - 10 capsule amoxicilină;
- Richter - 10 capsule amoxicilină și 20 comprimate algocalmin.
„Oamenii se îmbolnăvesc pentru că au o perspectivă eronată asupra vieții. Trăim la întâmplare, privim sănătatea doar din perspectiva bolii și așteptăm parcă să vină cineva să ne dea sau să ne aducă sănătate. Ne mișcăm doar când apare durerea și atunci în niciun caz nu apelăm la medic, fugim ori la vecina de la 2 și-i copiem rețeta, ori căutăm pe internet ce au făcut alții care au aceleași ''dureri''.
Alegem aproape întotdeauna calea ușoară, adică o bulină de la farmaciile răsărite precum ciupercile după ploaie în calea noastră. Ne opunem oricăror metode care ne scot din confortul obiceiurilor apucate de ani de zile. Nu contează că sunt sănătoase sau nu, sunt obiceiurile noastre și ținem cu dinții de ele", a spus Dr. Florin Ioan Bălănică, consultant personal de nutriție și sănătate și fondator „Școala Pentru Sănătate și Longevitate".
"Există o practică în România mai răspândită decât în alte țări: tendința de a lua "trei pe zi" toata viața. Acest obicei face să apară așa numita inducție patogenezică adică niște manifestări simptomatice care derutează precizarea diagnosticului cu toate consecințele ulterioare. Căci există o axiomă veche în școala antică de medicină chineză care spune că "nimic nu este mai periculos decât a lua o substanță farmacologic activă timp îndelungat în mod regulat".
Dacă este absolut necesar un tratament cronic atunci moleculele trebuie schimbate cu altele identice ca efect dar diferite ca structură", a completat Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, membru fondator Clinica Nera - Centru de Recuperare Oncologică.
"Automedicația este un fenomen îngrijorător, 3 din 4 români se tratează fără a consulta medicul de familie, iar 1 din 7 părinți își tratează singuri copiii. Totodată, datorită stimulentelor financiare oferite de reprezentanții de vânzări ai producătorilor de medicamente din ce în ce mai mulți medici devin agenți de vânzări, fapt care duce la scăderea calității actului medical și la creșterea consumului de medicamente.
Alfabetizarea pacienților cu privire la drepturile lor este esențială, iar sănătatea nu trebuie să depindă de puterea de cumpărare a acestora. Informarea consumatorilor cu privire la medicamente trebuie realizată prin intermediul prospectului, iar consumatorii trebuie obișnuiți prin campanii de informare și educare, să citească prospectul și să acorde atenție reacțiilor adverse ale medicamentelor!
Consumatorii trebuie ajutați sa dobândească capacitatea de a obține, procesa și înțelege informații de bază cu privire la sănătate și la serviciile de sănătate, dar și capacitatea de a lua decizii adecvate cu privire la propria sănătate. Reclama la medicamente trebuie permisă numai în farmacii, instituții medicale, în publicații de specialitate și la conferințele științifice de profil. Medicamentele nu sunt bomboane!
Solicităm farmaciilor să țină seama de responsabilitatea pe care o au într-o piață în care consumatorii nu au foarte multe informații și să nu încurajeze consumul iresponsabil de medicamente" a precizat Președintele Asociașiei Pro Consumatori, conf. univ. dr. Costel Stanciu.