Cat e normal sa intarzie ciclul?

Cat e normal sa intarzie ciclul?

Andrada Popa

Multe femei tind să intre în panică atunci când le întârzie menstruația, crezând că au rămas însărcinate. Sarcina nu este, însă, singurul motiv pentru care nu iți vine menstruația la timp. Stresul, tulburările de alimentație sau anumite probleme hormonale sunt doar câțiva factori care pot afecta negativ ciclul menstrual.

De ce iți întârzie menstruația? Cât poate întârzia ciclul menstrual? Ce trebuie să faci când iți întârzie menstruația? Afla răspunsurile la toate aceste întrebări și nu numai!

femeie care tine in mana un calendar menstrual

Cât e normal să întârzie ciclul menstrual?

Un ciclu „obișnuit” înseamnă unul care durează intre 25 și 35 de zile - începând cu prima zi de sângerare. Multe femei nu consideră normal daca sângerearea nu apare în aceeași zi a lunii, de fiecare dată, însă știința și propriul organism le contrazic. De aceea ar trebui să păstrezi un calendar în care să notezi în fiecare luna ziua când apare sângerarea.

Ca menstruația să fie considerata întârziată, ar trebui să nu vina cam o săptămână. Așadar, înainte să te îngrijorezi și să te întrebi „De ce nu îmi mai vine ciclul? Aș putea fi însărcinată?”, asigură-te că au trecut 7 zile de la data la care ar fi trebuit să iți vină menstruația înainte să iți faci un test de sarcină. Altfel, rezultatul ar fi neconcludent, ceea ce înseamnă că te-ai putea trezi cu un test de sarcină fals pozitiv sau fals negativ.

Absenţa ciclului menstrual mai poartă numele de amenoree, care este de doua feluri:

  • primară – situaţie în care până la vârsta de 16 ani nu a existat niciun ciclu menstrual;
  • secundară – când nu există cicluri menstruale timp de 3 – 6 luni, după ce au existat cicluri normale. În astfel de cazuri, menstruația nu vine din cauza unor dereglări hormonale.

Motive pentru care iți întârzie menstruația

Exista mai mulți factori care pot determina tulburări ale ciclului menstrual. Specialiștii susțin că, de cele mai multe ori, întârzierea menstruației poate fi cauzata de:

  • sarcină. Daca ai avut contact sexual neprotejat și a trecut deja mai bine de o săptămână de la data la care ar fi trebuit să iți vină menstruația, este posibil să fii însărcinată. Sarcina este una dintre cele mai frecvente cauze ale amenoreei;
  • anticoncepționale. Daca ai întrerupt brusc tratamentul cu anticoncepționale, este posibil să te confrunți cu o absență a menstruației următoarele 3-6 luni;
  • unele medicamente. Antidepresivele, antipsihoticele, medicamentele folosite în chimioterapie şi corticosteroizii orali pot influenta ciclul menstrual;
  • tulburări hormonale. Una dintre cele mai frecvente probleme hormonale care poate provoca amenoreea sau un ciclu menstrual neregulat este sindromul ovarului polichistic. Este o afecțiune foarte răspândita în rândul femeilor de vârstă fertilă, iar netratată, această problemă hormonală poate provoca infertilitate;

Printre alte dezechilibre hormonale se numără insuficiența ovariană prematură, boala inflamatorie pelvină și afecțiuni tiroidiene.

  • pierderea excesivă în greutate. Atunci când pierzi foarte multe kilograme într-un timp relativ scurt și prin diete drastice sau o alimentație dezechilibrată, se dau peste cap multe funcţii hormonale în organism care cauzează absenţa menstruaţiei;
  • menopauza prematură, care apare înainte de împlinirea vârstei de 40 de ani;
  • tulburări de alimentaţie. Anorexia sau bulimia pot provoca probleme la nivel hormonal care pot să deregleze ciclul menstrual;
  • efort fizic intens sau sport de perfoamanţă;
  • perioade de stres prelungit;
  • fibroame uterine, care sunt niste tumori benigne ce nu permit uterului să funcționeze în mod normal.

Cât poate întârzia ciclul menstrual din cauza stresului?

Potrivit healthline.com, stresul este unul dintre cei mai frecvenți factori responsabili pentru întârzierea sau chiar absența menstruației. Asta pentru că stresul poate să influenţeze activitatea hipotalamusului care controlează hormonii implicaţi în reglarea menstruaţiei. Rezultatul? Menstruaţia absentă.

imagine in care apar un calendar, un ceas desteptator, un absorbant zilnic, doua tampoane interne, o cupa menstruala si 3 pastile

Citește și: 10 semne si simptome care iti confirma sarcina

Ce să faci când iți întârzie menstruația din cauza stresului? Încearcă să reduci pe cât posibil stările de agitație și adopta o dietă cât mai sănătoasă și mai variată. Sportul ajuta în situațiile de stres, așa că fă zilnic mișcare, de preferat, în aer liber. Nu trebuie să alergi, este suficientă și o plimbare de 20-30 de minute pe zi.

De asemenea, asigură-te că dormi suficient și că somnul tău este unui odihnitor.

Ce să faci când iți întârzie menstruația?

Daca ai un ciclu menstrual regulat, sunt câteva lucruri pe care le poți face atunci când iți întârzie menstruația. Daca iți întârzie 2 sau 3 zile, stresul ar putea fi una din cauzele lipsei menstruației, așa că încearcă să te relaxezi și să iei o pauză de la activitățile care iți provoacă disconfort psihic. Daca menstruația lipsește deja de o săptămână sau mai mult, sunt șanse să fii însărcinată, mai ales daca ai avut contact sexual neprotejat în ultima lună.

De ce nu-mi vine menstruația regulat? Daca ai un ciclu menstrual neregulat, de vină pot fi diferite cauze hormonale, iar în astfel de situații doar medicul obstetrician/ginecolog iți vă spune ce ai de făcut mai departe.

Ce înseamnă menstruație neregulată? Conform datelor furnizate de Institutul National pentru Sanatate din America, între 14% și 25% dintre femei se confruntă cu această problemă. Menstruația neregulată poate fi:

  • de scurtă sau lungă durată decât una normală;
  • cu un flux mai mare sau mai mic de sânge decât una regulată;
  • însoțită de alte probleme.

Citește și: Ciclul neregulat: cauze si motive de ingrijorare

Mai jos am răspuns la câteva dintre cele mai frecvente întrebări despre întârzierea menstruației. Afla ce înseamnă când iți întârzie menstruația câteva zile sau săptămâni și ce ai de făcut!

De ce se oprește menstruația după o zi?

De ce se oprește menstruația după o zi? Sângele menstrual este compus o parte din sânge, iar cealaltă parte din țesutul provenit din endometru - peretele care căptușește uterul. Sângele menstrual coboară din uter prin cervix și este eliminat prin vagin. Țesutul endometrial nu se desprinde de uter cu aceeași constanță mereu. De aceea, uneori, fluxul menstrual variază, poate fi mai abundent sau în cantități mai mici că de obicei. Daca o parte din țesut blochează cervixul atunci când se desprinde de uter, nici sângele nu mai poate coborî către vagin, iar menstruația se poate opri. Vă reveni însă la o zi distanță. În caz contrar, trebuie să mergi la un consult medical, pentru a afla cauzele problemei.

Citește și: Cele mai comune motive de întarziere a menstruației

Mi-a întârziat ciclul 3 zile. Sunt însărcinată?

O întârziere a menstruaţiei de doar 3 zile este nesemnificativă. Ciclul menstrual poate varia de la o lună la alta, iar acest lucru este perfect normal, mai ales daca este vorba doar de câteva zile. Medicii spun că menstruația a întârziat daca au trecut 5-7 zile de la data la care ar fi trebuit să vină în mod obișnuit.

Ce să faci când iți întârzie menstruația 2-3 zile? În acest caz de vina poate fi stresul cotidian, resimțit tot mai mult în zilele noastre, așa că nu trebuie să iți faci griji, ci doar să te relaxezi atât cât se poate.

Mi-a întârziat ciclul 10 zile, iar testul de sarcină e negativ. Ce înseamnă asta?

Apariția menstruației poate să varieze cu până la 7 zile față de luna sau lunile precedente. Daca totuși menstruația întârzie mai mult de o săptămână, o posibilă cauză poate fi sarcina, așa că daca ai avut un contact sexual neprotejat în ultima lună, ar trebui să faci un test de sarcină.

femeie care tine in mana un test de sarcina pozitiv, cu doua liniute, pe fundal roz cu albastru

Testul de sarcina a ieșit negativ? Fie a fost făcut mult prea devreme pentru a identifica o sarcină incipientă, fie a dat un rezultat fals negativ. În orice caz, un test de sarcină negativ nu exclude posibilitatea unei sarcini. Dacă apar simptome asemănătoare sarcinii, dureri pelviabdominale, sângerare vaginală, iar menstruația întârzie, cel mai indicat este să repeți testul de sarcină sau chiar să te adresezi unui medic pentru un diagnostic precis.

Ce înseamnă daca îți întârzie menstruația 2 săptămâni?

Daca menstruația îți întârzie 2 săptămâni sau mai mult și ai o viață sexuală activă, sunt șanse să fii însărcinată, mai ales daca ai avut contact sexual neprotejat în ultima lună. Dacă, în schimb, știi că nu sunt șanse să fii însărcinată, însă menstruația a întârziat 2 săptămâni sau mai mult, cel mai indicat at fi să iei legătură cu medicul tău ginecolog. Ar putea fi vorba de un dezechilibru hormonal, iar medicul este cel mai în măsură să faci când iți întârzie menstruația în astfel de situații. 

Mi-a întârziat ciclul și am o scurgere albă. Ce înseamnă asta?

Scurgerile vaginale albicioase abundente anunță, în majoritatea cazurilor, infecție sau o inflamație la nivelul vaginului, precum Chlamydia, Candidoza vaginală, Gonoreea, Boala Inflamatorie Pelvină sau Vaginita, potrivit webMD

  • Candidoza vaginală (Candida) și vaginita, pe lângă o secreția vâscoasă albicioasă, se manifestă și prin mâncărime vaginală, usturime și durere la contactul sexual sau la urinat;
  • Chlamydia se manifestă prin secreție vaginală anromală, usturime la urinare și uneori febră, greață, durere în timpul actului sexual și sângerări între menstre. Însă nu întotdeauna această afecțiune este însoțită de simptome;
  • Boala inflamatorie pelvină este o altă afecțiune ce se manifestă printr-o scurgere vaginală anormală și apare atunci când bacteriile pătrund în sistemul reproductiv. Pe lângă secreția albicioasă, mai apar și dureri abdominale, sensibilitate marită a uterului și a ovarelor, ciclu menstrual dureros, oboseală, dureri în timpul actului sexual;
  • Gonoreea, care este o boală cu transmitere sexuală, este caracterizată, de asemenea, prin apariția unor scurgeri vaginale albicioase, de consistență cremoasă, lipsite de miros.

Scurgerile vaginale apar atunci când igiena intimă nu este corespunzătoare, când sunt folosite produse ce conțin substanțe care afectează flora vaginală, în cazul tratamentului cu antibiotice puternice, când tampoanele interne nu sunt schimbate suficient de des sau în dietele extreme care modifică pH-ul vaginal.

Daca observi orice scurgere vaginală neobișnuită, însoțită sau nu de întârzierea menstruației, mergi imediat la medicul tău ginecolog.

Cât e normal să întârzie menstruația? Experiențele femeilor de pe tpu.ro

Nu numai tu te întrebi ce să faci când nu iți vine menstruația timp de câteva zile bune. Pe forumuri o mulțime de femei cer sfaturi specialiștilor sau altor femei cu mai multa experiență legate de întârzierea menstruației.

„De ce întârzie menstruația?” și „Cât e normal să întârzie?” sunt principalele probleme care le preocupă pe cele care caută răspunsuri în forumuri precum tpu.ro. Specialiștii îi liniștesc, spunând că o întârziere de 7-10 zile este acceptabilă, însă dacă menstruația întârzie mai mult atunci este necesar un control ginecologic.

„Data la care ar TREBUI să vină menstruaţia NU se aproximează (în funcţie de data din luna anterioară), ea se CALCULEAZĂ corect cu „metoda calendarului". Dacă îţi cunoşti datele ciclului pe ultimele 6 luni (cel puţin) poţi să-ţi calculezi: când are loc ovulaţia, perioada cu fertilitate „ridicată" şi data următoarei menstruaţii – folosind „metoda calendarului"! Un ciclu menstrual este perioada care ÎNCEPE cu PRIMA zi de ciclu (inclusiv acele zile de menstruaţie) şi PÂNĂ în prima zi de menstruaţie din ciclul următor - dar fără acea zi, deoarece ea întră la calculul lunii următoare!

Vorbim despre ciclu menstrual REGULAT dacă timp de cel puţin 6 luni consecutive îţi vine menstruaţia la acelaşi interval/număr de zile)! Cea mai fertilă zi este în ziua ovulaţiei, iar perioada cu fertilitate RIDICATĂ (şi cu risc MAXIM de sarcină) ESTE cu 5 zile înainte de ovulaţie şi până după ovulaţie cu 2 zile (după)!

Dacă întârzierea este mai mare de 7-10 zile, atunci NEAPĂRAT trebuie să faci test de sarcină (atunci când ai făcut sex neprotejat sau s-a rupt prezervativul) şi un control ginecologic!”, explica un utilizator pe tpu.ro.

Așadar, nu trebuie să te îngrijorezi când menstruația întârzie 2-3 zile. Dacă totuși perioada de absență a menstruației depășește 7 zile, ia legătura cu medicul tău ginecolog, care iți va spune ce să faci când iți întârzie menstruația.

  • Surse: webmd.com, healthline.com, mayoclinic.org, nih.gov, romedic.ro, tpu.ro, 
  • Sursă foto principală: istockphoto.com

Surse foto: iStock

Articolul urmator
După cât timp mai pot fi folosiți embrionii crioconservați?
După cât timp mai pot fi folosiți embrionii crioconservați?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Localitățile fără copii ale României, în care rata înscrierii elevilor în ciclul primar a scăzut cu până la 70%
    Localitățile fără copii ale României, în care rata înscrierii elevilor în ciclul primar a scăzut cu până la 70%

    La noi în țară există tot mai multe localități și sate în care nu se mai nasc și în care nu mai locuiesc copii. Potrivit datelor de la ultimul Recensământ,...

    Cât de des este normal ca cel mic să se împiedice sau să cadă atunci când învață să meargă? Când trebuie să te îngrijorezi?
    Cât de des este normal ca cel mic să se împiedice sau să cadă atunci când învață să meargă? Când trebuie să te îngrijorezi?

    De la primii pași nesusținut de părinți și până la primii pași făcuți cu încredere în forțele proprii există multe căzături și lacrimi pe obraji (atât...

    Soțul meu întârzie dinadins cu biberonul de noapte al copilului ca să mă trezesc eu și el să se culce la loc
    Soțul meu întârzie dinadins cu biberonul de noapte al copilului ca să mă trezesc eu și el să se culce la loc

    În primul an de viață al copilului, va fi o adevărată provocare pentru părinți să aibă parte de un somn liniștit. Astfel, un bebeluș se poate trezi de mai multe ori pe...

    Soțul meu mi-a spus că întârzie la nașterea copilului nostru pentru că merge la premiera unui film
    Soțul meu mi-a spus că întârzie la nașterea copilului nostru pentru că merge la premiera unui film

    Nașterea unui copil este un moment unic în viață, pe care viitoarea mamă vrea să îl trăiască alături de cele mai dragi persoane din viața ei. Dintre acestea face parte...

    Este normal să-ți iubești animalul de companie mai mult decât copilul?
    Este normal să-ți iubești animalul de companie mai mult decât copilul?

    Uneori, oamenii spun lucruri la care nu te aștepți. E normal ca o mamă să-și iubească câinele mai mult decât copilul? Discutăm mai jos.

    Este normal să mă simt fericită și liniștită după ce soțul meu s-a mutat de acasă?
    Este normal să mă simt fericită și liniștită după ce soțul meu s-a mutat de acasă?

    O femeie a fost căsătorită cu soțul ei timp de 16 ani, iar în urmă cu câteva zile, soțul ei a plecat de acasă. Aceasta declară că simte o fericire și o ușurare cum nu...

    Mi se pare normal ca soția mea să aibă grijă de copil noaptea și eu să mă odihnesc pentru serviciu
    Mi se pare normal ca soția mea să aibă grijă de copil noaptea și eu să mă odihnesc pentru serviciu

    Este normal ca dinamica unei relații să se schimbe odată cu venirea pe lume a unui copil. Cuplul trebuie să se adapteze unei noi etape, lucru care poate stârni o gamă variată de...

    Copilul meu fură dulciuri și gustări și le mănâncă pe ascuns. E un comportament normal?
    Copilul meu fură dulciuri și gustări și le mănâncă pe ascuns. E un comportament normal?

    O femeie cere ajutorul internetului cu privire la comportamentul fiului ei. Acesta fură din casă dulciuri și alte gustări și le mănâncă pe ascuns. Familia a încercat să...

    © 2024 Qbebe