Femeia este căsătorită cu soțul ei de 16 ani, timp în care au făcut 3 copii. În prezent, aceștia au vârstele cuprinse între 10 și 14 ani.
Mariajul celor 2 a început să sufere atunci când femeia a aflat că soțul ei a înșelat-o, având o aventură la nivel emoțional cu altă femeie.
„A fost oribil. Am încercat amândoi să ne refacem relația și să construim din nou fundația de încredere pe care era clădită. 5 ani mai târziu, pot spune că am reușit să trec peste ce a făcut. Am făcut-o și pentru copiii mei, după ce m-am gândit mult timp ce decizie să iau. În final, am optat pentru ceea ce am crezut că e mai bine pentru ei și am rămas în căsnicie.”
În urmă cu câteva zile însă, totul s-a schimbat. Femeia a aflat vestea care urmează să ducă, spune ea, la divorț.
„Acum o săptămână am aflat că soțul meu are o nouă aventură. L-am confruntat și a recunoscut imediat. Mi-a spus că nu se mai simte fericit în căsnicia noastră și că vrea să plece de acasă după Crăciun. Asta m-a făcut să înțeleg că își făcuse acest plan de mai mult timp.
Oricum nu l-aș mai fi iertat a doua oară, dar presupun că nu mai contează, pentru că tot avea de gând să plece. Au fost 5 ani lungi, în care am învățat multe și în care am luat în considerare și scenariul în care mă voi descurca singură cu copiii. Sunt independentă financiar și nu am nevoie de absolut nimic de la soțul meu.
Le-am spus împreună copiilor că ne vom separa și i-am asigurat că decizia nu are nici o legătură cu ei. Le-am mai spus că îi iubim mult și că ne vor vedea în continuare pe amândoi, doar că separat.
Apoi am stabilit că vom împărți în mod egal cheltuielile legate de copii, după care i-am spus să plece. A plecat în acea seară.”
Mai departe, femeia povestește că după ce soțul ei a plecat, s-a simțit ușurată. Ba chiar spune că ar fi trebuit să se despartă mai devreme.
„În ultimele 3 zile, de când a plecat, m-am simțit din nou puternică și încrezătoare. Parcă mi s-a ridicat o povară de pe suflet. Dorm mai bine, nu mai sunt stresată și simt că mi-am recăpătat stima de sine.
Este normal să mă simt așa? Nu ar trebui să fiui tristă după o separare?” întreabă femeia.
Comentariile de la postarea ei de pe www.mumsnet.com au încurajat-o și au felicitat-o că a ieșit dintr-o căsnicie care nu îi mai aducea fericire.
Într-unul dintre comentarii, cineva o asigură pe femeie că nu trebuie să își facă griji pentru cum se simte: „Este absolut normal. Ai scăpat de o povară care te trăge în jos, pentru că ai încercat mult timp să salvezi ceva ce oricum nu mai mergea. Vei avea și zile mai grele, însă vei fi liniștită că aceasta este decizia corectă pentru tine.”
Voi ce părere aveți? Este femeia îndreptățită să se simtă așa cum se simte?
Surse foto: www.istockphoto.com
Surse articol: www.mumsnet.com