Cele mai comune motive de întarziere a menstruației

Cele mai comune motive de întarziere a menstruației

Adriana Badea

Motivele de întârziere a menstruației sunt numeroase și nu implică neapărat apariția unei sarcini. Pot exista și alte cauze care duc la întarzierea menstruației, de la exerciții fizice intense, regim de viață inadecvat, până la  prezența unor afecțiuni sau chiar un tratament inadecvat cu anticoncepționale. Din articolul de mai jos vei afla detalii despre toate acestea, dar și despre cum ar trebui să procedezi când te confrunți cu întârzieri ale menstruației.

Ce presupune întârzierea menstruației

Menstruația face parte dintr-un proces normal, lunar. În general, perioada de menstruație durează de la 2 la 7 zile. În fiecare an, o femeie poate avea între 11 și 13 menstruații, dar se poate întâmpla ca acestea să fie și mai multe sau mai puține.
Termenul medical folosit pentru aceasta situație este amenoree. Raportat la ceea ce este normal pentru fiecare, există diverse motive ale întârzierii menstruației.

Amenoreea primară
Se poate vorbi despre ea când o fată are 15-16 ani și încă nu a început menstruația. Acest lucru poate fi cauzat de probleme genetice sau ale organelor reproducătoare.

Amenoreea secundară
Apare la femeile care se confrunta cu dereglări ale ciclului menstrual, deși înainte nu au avut astfel de probleme. Însă acest diagnotic este pus de către medic daca menstruația a întârziat pe o perioadă de cel puțin 3 luni consecutive.

Întârzierea menstruației- Cauze

Diferite tulburări hormonale
Fie că sunt produse de hormonii tiroidieni, fie că sunt produse de către fluctuațiile prolactinei, ale progesteronului și estrogenului sau sunt moștenite genetic, acestea conduc la întârzierea menstruației și nu trebuie sub nicio formă neglijate.
Pentru a se vedea exact despre ce este vorba, analizele de sânge sunt esențiale. În funcție de rezultatele lor, ți se va prescrie un tratament care va influența pozitiv inclusiv reglarea menstruației.

Prezența sindromului ovarului polichistic
Până acum nu se cunoaște cauza exactă a acestei afecțiuni, printre cele mai vehiculate motive pentru care intervine fiind: cauzele genetice, creșterea nivelului de hormoni masculini, obezitatea, prezența diabetului.

În afară de menstrele neregulate, sindromul ovarului polichistic poate fi recunoscut după următoarele manifestări:
• Creșterea gradului de pilozitate de pe corp și față
• Acneea
• Creșterea nejustificată în greutate
• Durerile frecvente de cap
• Sângerări abundente la menstruație
Oricare dintre aceste simptome trebuie să te trimită cât mai repede la medic, întrucât, dacă nu este tratat corespunzător, sindromul ovarului polichistic poate să ducă la infertilitate sau cancer endometrial.

Pilulele contraceptive
De exemplu, cele care sunt pe bază de estrogen și progesteron pot să provoace întârzieri ale menstruației în momentul în care sunt întrerupte. Efectul este același, indiferent dacă este vorba despre pilule, plasturi, implanturi, inele etc..
De cele mai multe ori, acest fenomen nu este demn de îngrijorare, dar cel mai bine este să consulți medicul pentu a ți se recomanda metoda contraceptivă care ți se potrivește cel mai bine.

Stresul
Mai ales expunerea prelungită la stres poate să afecteze regularitarea menstruațiilor, spun medicii. Astfel, din acest motiv, ciclul menstrual poate fi mai lung sau mai scurt decât de obicei.
Pentru a gestiona cât mai bine stresul, se recomandă realizarea unor schimbări în stilul de viață, precum:
• Implicarea constantă în activități fizice
• Asigurarea unui somn cât mai odihnitor
• Punerea în practică a tehnicilor de relaxare (meditație, exerciții de respirație etc.)
• O alimentație cât mai sănătoasă, bogată în vitamine și minerale cum ar fi: vitamina B, vitamina A, vitamina C, magneziul, zincul
În caz de stres cronic, este ideal să se apeleze la ședințe de consiliere psihologică pentru a învăța cum să se gestioneze cât mai eficient situațiile stresante.

Femeie in fata computerului, care este stresata de diverse ganduri

Pierderea consistentă în greutate
Dacă vei pierde brusc multe kilograme, poți să te confrunți cu întârzierea menstruației, în condițiile în care scăderea nivelului de grăsimi din corp afectează inclusiv nivelul hormonilor reproductivi, responsabili cu ovulația și cu menstruația.
Când ești în această situație, consultă medicul pentru a-ți fi prescrise suplimente alimentare și pentru a ți se recomanda o dietă menite să-ți aducă aportul de nutrienți care vor influența pozitiv procesul de reglare hormonală.

Efectuarea de exerciții fizice prea intense
Cine face prea mult efort fizic poate să se confrunte cu întârzieri ale menstruației, avertizează specialiștii. Întrucât exercițiile fizice excesive influențează în mod negativ activitatea hormonilor produși de tiroidă și de glanda pituitară (Cunoscută și sub numele de hipofiză, ea este situată în partea anterioară a creierului, sub hipotalamus), iar în acest context ovulația și menstruația vor avea și ele de suferit.
Dacă ai parte de activități fizice intense zilnic, pentru perioade mai lungi de timp, consultă un medic sportiv pentru ca acesta să-ți recomande o dietă optimă și analize de sânge menite să vadă cum organismul face față efortului la care îl supui.

Excesul ponderal
Pentru o persoană care este supraponderală sau obeză, șansele să se confrunte cu întârziere ale menstruației sunt mai mari, consideră medicii ginecologi. Din cauza surplusului de kilograme, va crește predispoziția spre apariția sindromului ovarului polichistic. Această afecțiune influențează negativ regularitatea menstruațiilor.
Analizele de sânge și ecografia sunt cele mai adecvate metode pentru a se stabili dacă este sau nu vorba despre așa ceva, astfel încât să se prevină, pe cât posibil, să se ajungă la dereglări menstruale severe.

Alăptarea
Principala responsabilă de întârzierea menstruației este prolactina, secretată de glanda pituitară. Pentru că în alăptare nivelul ei va crește, poți să ai menstruații care întârzie sau acestea pot lipsi pe parcursul mai multor luni.
Odată ce bebelușul începe să mănânce și hrană solidă, glanda pituitară va recepta această schimbare și va produce mai puțină prolactină. De aceea, vei observa că menstruațiile tale încep să revină și să devină tot mai regulate.
Cu toate acestea, dacă ai avut menstruații neregulate și înainte să rămâi însărcinată, este posibil ca ele să rămână la fel. Dacă au fost regulate, vor redeveni la fel după ce vei diminua sau după ce vei întrerupe de tot alăptarea.
În general, perioada de normalizare a menstruației, după sarcină și alăptare, este cuprinsă între 6 luni și aproximativ 2 ani.

Perimenopauza
Aceasta se referă la fluctuațiile nivelurilor de estrogen din perioada de dinainte cu 10-15 ani de instalarea menopauzei. Când se întâmplă așa, menstrele devin tot mai neregulate.
Odată ce menstruația va lipsi pentru 12 luni consecutiv, se poate vorbi despre instalarea menopauzei.

Tulburările alimentare
Anorexia de exemplu va conduce la întârzieri ale menstruației și chiar la lipsa acesteia, întrucât aportul caloric ajuns în organism nu mai este suficient, se va pierde excesiv în greutate, ceea ce va perturba procesul de eliberare a hormonului Gonadotrop de hipotalamus. Din acest motiv, menstruația poate ajunge să întârzie chiar și între 3 și 6 luni. Atunci se poate vorbi despre amenoree secundară, periculoasă mai ales când vor interveni simptome similare premenopauzei („valuri" de căldură noaptea, insomnii, iritabilitate, uscăciune vaginală) și când nivelul de estrogen din organism se va reduce brusc (În aceste condiții, calciul nu se mai menține așa cum trebuie în oase și se poate declanșa osteopenia, care poate duce la osteoporoză).

Întârzierea menstruației și scurgerile vaginale albicioase

Scurgerile vaginale albicioase sunt normale, ele fiind mai mult mai puțin intense, în funcție de perioada ciclului menstrual în care apar. De exemplu, la ovulație sunt mai abundente și mai dense.
În momentul în care menstruația întârzie, testul de sarcină dă rezultat negativ, iar secrețiile vaginale albicioase sunt prezente, ar trebui să iei în calcul următoarele situații:
Suferi de sindromul ovarului polichistic
Din cauza dezechilibrului dintre estrogen și progesteron, menstruația va întârzia, iar scurgerile vaginale albicioase vor continua.
În cazul în care vezi că rezultatul de la testul de sarcină este în continuare negativ după 10 zile de întârziere a menstruației, solicită cât mai repede o consultație la medicul ginecolog, mai ales dacă te confrunți și cu unele dintre manifestările specifice sindromului ovarului polichistic menționate mai sus.

Ai întrerupt brusc administrarea de pilule contraceptive
Unele dintre ele previn ovulația, așa că, dacă le vei întrerupe la un moment dat, este foarte posibil ca menstruația să întârzie, dar scurgerile vaginale albicioase pot interveni.
Pentru a fi sigură că iei cele mai potrivite pilule, ține permanent legătura cu medicul și nu le întrerupe decât la indicația acestuia.

Femeie ce scoate dintr-un portofel un blister cu pastile

Citește și: Care sunt bolile care sunt specifice numai femeilor

Te-ai implicat în prea mult efort fizic în ultima vreme
Excesul de exerciții fizice îți afectează echilibrul hormonal, mai ales dacă sunt însoțite și de scădere bruscă în greutate. Când se întâmplă așa, așteaptă-te să ai întârziere de menstruație, dar scurgerile vaginale să continue.

Ești foarte stresată
Stresul conduce la dezechilibre hormonale, care au ca efect întârzierea menstruației. Când aceasta lipsește, scurgerile vaginale albicioase sunt prezente.

Te confrunți cu o disfuncție a hipotalamusului
Hipotalamusul este o glandă endocrină ce controlează funcționarea ovarelor. Eliberând hormoni, acesta le va transmite glandei pituitare și ovarelor semnalul că menstruația trebuie să înceapă.
În cazul în care hormonii nu sunt secretați așa cum trebuie de hipotalamus, menstruația va întârzia și se vor menține scurgeri vaginale albicioase. Printre factorii care pot perturba activitatea optimă a hipotalamasului se află: nopțile nedormite, excesul de exerciții fizice, stresul, programul neregulat al meselor.

Ești în perimenopauză
Dacă ai peste 40 de ani, vei intra în perioada de perimenopauză, caracterizată prin fluctuații hormonale importante, care duc la menstre neregulate, bufeuri și scurgeri vaginale cu aspect lăptos.

Ai o sarcină extrauterină
Aceasta are loc în momentul în care ovulul fertilizat nu se instalează în uter, ci într-una dintre trompele uterine. Ca să poți să-ți dai seama că este vorba despre o sarcină extrauterină, pe lângă întârzierea menstruației și prezența scurgerilor vaginale albicioase, ar trebui să sesizezi următoarele manifestări:
• Dureri abdominale puternice
• Stări de oboseală accentuată
• Stări de slăbiciune și amețeli
• Leșinuri

Citește și: Descărcări albicioase ale vaginului? Când  trebuie să te îngrijorezi

Întârzierea menstruației în funcție de numărul de zile

Se poate vorbi despre o menstruație întârziată când aceasta nu se declanșează în 5 zile sau mai multe de la data la care te așteptai. O menstruație care lipsește presupune să nu ai sângerare menstruală timp de 6 sau mai multe săptămâni de la data la care a început ultima menstruație pe care ai avut-o.

Durata medie a unui ciclu menstrual este de 28 de zile, dar un ciclu menstrual normal poate să dureze între 21 și 35 de zile. Practic, dacă menstruația nu întârzie mai mult de 7 zile, nu ar trebui să îți faci griji. O întârziere mai mare de atât ar trebui să te facă să mergi la un control medical.

Medicii atrag atenția asupra următorului aspect: există posibilitatea, mai ales din cauze genetice, ca unele femei să aibă din nou menstruații regulate după 45 sau chiar 60 de zile. Atâta timp cât acestea sunt regulate și nu sunt însoțite de simptome neplăcute, nu este neapărat vorba despre o problemă de sănătate.

Cel mai important este să se consulte medicul ginecolog dacă menstrele sunt neregulate timp de 3 cicluri menstruale sau mai mult, în special dacă intervin și alte modificări în starea ta de sănătate, precum: ai acumulat multe kilograme în plus, te simți mai obosită ca de obicei, ai acnee, simți disconfort abdominal sau ai dureri de cap frecvente și intense. Acestea pot fi dovada prezenței sindromului ovarului polichistic sau a altor tulburări hormonale.

Întârzierea menstruației- Tratament

În funcție de cauzele care au determinat această problemă, tratamentele variază foarte mult. Înainte să ți se recomande investigații, medicul ginecolog îți poate pune întrebări precum:
• La ce vârstă ai avut prima menstruație?
• Ești activă sexual?
• Folosești contraceptive? Dacă da, de ce fel?
• Când ai avut ultima menstruație?
• Cum a fost sângerarea la ultima menstruație?
• În general, menstruația este dureroasă?
• Câte zile durează menstruația de obicei?
• Ai avut vreodată cheaguri sau hemoragii puternice?

În funcție de rezultatele investigațiilor și de ceea ce a sesizat în urma consultului, medicul poate să indice oricare dintre formele de tratament de mai jos:
• Dacă este vorba despre apropierea menopauzei- De regulă, nu se prescrie vreun tratament anume pentru întârzierile menstruației. Doar dacă survin și alte simptome severe (cum ar fi bufeuri puternice, dureri de cap, uscăciune vaginală excesivă etc), medicul poate să prescrie un tratament pentru a se depăși mai ușor o astfel de perioadă

• Dacă întârzierea menstruației este determinată de anumite pilule contraceptive- Se vor schimba acestea cu altele, mai potrivite organismului tău

• Dacă s-a pus diagnosticul de sindrom al ovarului polichistic- Medicul va recomanda nu numai schimbări ale stilului de viață (De exemplu, o dietă mai săracă în calorii și mai multă activitate fizică), ci și un tratament precum: o combinație de anticoncepționale, Clomiphene/Clomid (Pentru a sprijini și ovulația), Letrozole (Femara)- pentru stimularea ovarelor, Metformin- util dacă suferi și de diabet

• Pentru întârzieri ale menstruației din cauza disfuncțiilor tiroidiene- Medicul endocrinolog poate să indice un tratament pentru îmbunătățirea activității hormonilor tiroidieni sau o intervenție chirurgicală (De pildă, dacă este vorba despre noduli tiroidieni)

• În cazul în care întârzierea menstruației este determinată de prezența unei tulburări alimentare sau de stresul cronic- Este recomandabil să se consulte și un medic psiholog și să se realizeze schimbări ale stilului de viață (Spre exemplu, să ai parte de mai multă odihnă, să te deprinzi cu tehnici de relaxare, să faci mai multă mișcare etc.)

Tu știai până acum de ce poate să întârzie menstruația?

Surse:
www.healthline.com, www.eatingdisorderhope.com, www.mayoclinic.org, www.medicalnewstoday.com, www.verywellhealth.com, www.womens-health-naturally.com

Surse poze:
www.pixabay.com

 



 

Articolul urmator
Cele mai bune alimente pentru ochi
Cele mai bune alimente pentru ochi

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Un studiu din Australia arată că tot mai mulți copii au întârziere în dezvoltare
    Un studiu din Australia arată că tot mai mulți copii au întârziere în dezvoltare

    Dezvoltarea copilului este un subiect care ne preocupă acum, poate mai mult decât niciodată. În acest context, un studiu recent realizat în Australia arată că numărul...

    Cum vorbim cu fetițele despre igiena din timpul menstruației la școală
    Cum vorbim cu fetițele despre igiena din timpul menstruației la școală

    Trăim într-o perioadă în care subiecte care odinioară erau tabu, încep să devină unele obișnuite, despre care putem vorbi deschis. Cel puțin, suntem pe acel drum,...

    Întârziere în dezvoltarea copilului: tipuri, simptome și metode de tratament
    Întârziere în dezvoltarea copilului: tipuri, simptome și metode de tratament

    Atunci când un copil suferă de întârziere în dezvoltare, apar multe provocări cu care el și familia sa trebuie să se descurce. Află mai multe despre cauzele,...

    Am băut câteva pahare de vin în timpul sarcinii, iar acum copilul meu are întârziere în dezvoltare. Nu a meritat
    Am băut câteva pahare de vin în timpul sarcinii, iar acum copilul meu are întârziere în dezvoltare. Nu a meritat

    O femeie care a născut un copil cu întârziere în dezvoltare, mărturisește că a băut câteva pahare de vin în timpul sarcinii. Deși nu se știe cauza pentru...

    Soțul meu mă obligă să folosesc absorbante în timpul menstruației, pentru că nu este de acord cu tampoanele interne
    Soțul meu mă obligă să folosesc absorbante în timpul menstruației, pentru că nu este de acord cu tampoanele interne

    Mutatul împreună este un pas important în relația de cuplu, însă totodată poate fi și o sursă majoră de stres. O simte pe pielea ei o femeie de peste granițe, care...

    Cântă-i bebelușului din primele sale zile de viață și nu va avea întârziere în vorbire sau probleme de limbaj
    Cântă-i bebelușului din primele sale zile de viață și nu va avea întârziere în vorbire sau probleme de limbaj

    Încă din primele clipe în care îți iei bebelușul în brațe, te gândești cum este mai bine să procedezi pentru a-i asigura o dezvoltare armonioasă din...

    Situația avortului în România. Mai multe spitale din România refuză să mai practice avortul la cerere, din motive religioase
    Situația avortului în România. Mai multe spitale din România refuză să mai practice avortul la cerere, din motive religioase

    Avortul este, în continuare, subiectul a numeroase controverse și ridică deseori probleme de ordin moral. Chiar dacă în România avortul este permis, o treime din...

    Fiul meu suferă de o întârziere în limbaj și comunicare. Nu reușesc să înțeleg mereu ce îmi transmite, dar nu mă pun la zid pentru asta
    Fiul meu suferă de o întârziere în limbaj și comunicare. Nu reușesc să înțeleg mereu ce îmi transmite, dar nu mă pun la zid pentru asta

    Întârzierea în limbaj și comunicare este o problemă mai des întâlnită în rândul copiilor decât am crede. Datoria părinților este aceea de...

    © 2024 Qbebe