Struguri în sarcină

Struguri în sarcină

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Când suntem pe cale să devenim mămici, suntem mult mai atente la ceea ce mâncăm. Chiar dacă suntem amatoare de anumite alimente, trebuie să știm că, pe parcursul sarcinii, acestea trebuie să fie consumate cu precauție. Printre acestea se numără și strugurii. Pe de o parte, este necesar să știm că aceștia pot fi benefici pentru noi și pentru bebeluș, dar, pe de altă parte, pot avea unele efecte negative asupra noastră. Din acest ultim punct de vedere, trebuie să înțelegem că prudența este cea care ne poate feri de acestea și că ne poate ajuta să ne bucurăm de beneficiile pe care ni le poate aduce un consum rațional de struguri în sarcină. Informați-vă cât mai bine pe această temă, aveți grijă ce mâncați și stabiliți-vă un meniu cât mai variat!

Beneficiile consumului de struguri în sarcină

Încă din cele mai vechi timpuri au fost apreciate efectele pozitive pe care strugurii îi pot avea asupra femeilor însărcinate. De exemplu, au fost descoperite picturi, ce datează din Egiptul antic, în care acestea căutau struguri.

În prezent, s-a constatat că, dacă avem grijă să nu facem excese, strugurii ne pot ajuta atât la îmbunătățirea stării fizice, cât și a celei psihice, pe parcursul sarcinii. Iată câteva exemple:

struguri-in-sarcina

  • Strugurii în sarcină previn și tratează anemia - Întrucât strugurele înmagazinează cantități mari de fier, stimulează producerea hemoglobinei și combate apariția anemiei pe parcursul sarcinii.
  • Stimulează metabolismul - S-a constatat faptul că strugurii pot stimula metabolismul.
  • Conțin vitamina E - Aceste fructe conțin vitamina E, despre care se spune că poate ușura travaliul. În plus, vitamina E  este utilă și pentru menținerea sănătății și frumuseții pielii, în condițiile în care se știe că, în timpul sarcinii, aceasta suferă numeroase transformări.
  • Au proprietăți antiinflamatoare - Antioxidanții prezenți în struguri întăresc imunitatea, iar efectele lor antiinflamatoare previn apariția unor eventuale infecții.
  • Reduc nivelul colesterolului - Resveratrol din strugurii roșii/negrii poate controla producerea de colesterol și ne poate ajuta să îl menținem în limite normale.
  • Contribuie la sănătatea inimii - În timpul sarcinii, inima face un efort mult mai mare ca de obicei. De aceea, magneziul și potasiul prezente în struguri pot contribui cu succes la o bună funcționare a acesteia.
  • Sunt utili pentru a preveni apariția unor afecțiuni legate de circulația sângelui - Strugurii pot trata afecțiuni venoase cronice, dar și o circulație deficitară, pot preveni apariția edemului și a hemoroizilor.
  • Sunt benefici în prevenirea unor tulburări emoționale - În perioada sarcinii pot apărea anumite tulburări emoționale. De exemplu, stresul poate conduce la apariția unor stări depresive. Experții ne sfătuiesc să consumăm struguri, în cantități moderate, pentru o stare de bine, atât de importantă în bunul mers al sarcinii. Ideal este să-i consumăm sub formă de suc sau proaspeți pentru a reduce stările de epuizare nervoasă sau oboseala profundă.
  • Asigură sănătatea cavității bucale - Acizii organici pot neutraliza bacteriile din gură. În același timp, strugurii ajută la formarea și menținerea rezervelor de calciu la nivelul dinților, reducând riscul apariției cariilor.
  • Strugurii în sarcină previn și tratează constipația - Specialiștii au ajuns la concluzia că femeile care consumă (în cantități moderate) struguri în perioada sarcinii sunt mai puțin predispuse la constipație. Dacă ne confruntăm cu o asemenea problemă, suntem sfătuite să apelăm la struguri, datorită conținutului de apă și de fibre.

Efectele negative pe care îl poate avea consumul de struguri în perioada sarcinii

În ciuda efectelor pozitive menționate mai sus, experții consideră că strugurii pot avea și efecte negative în timpul sarcinii. Cu toate acestea, ne spun ei, dacă îi consumăm cu măsură, riscurile de a ne confrunta cu ale scad semnificativ. Să vedem cum ne-ar putea dăuna consumul de struguri:

efecte-negative-ale-strugilor-in-sarcina

Strugurii în sarcină sunt toxici

Dacă nu suntem atente la câți struguri mâncâm și dacă preferăm mai ales strugurii negrii, trebuie să știm că suntem în pericol. Aceștia conțin resveratrol, despre care se spune că influențează, în mod negativ, balanța hormonală și așa puternic fluctuantă în timpul sarcinii. Mai mult decât atât, se spune că strugurii conțin foarte multe pesticide,  toxice pentru mamă și făt.

Strugurii pot provoca greață și dureri de cap

La fel, este vorba tot de strugurii negrii. Despre ei se spune că au coaja mai groasă, mai greu de digerat, că au o aciditate mai mare și de aceea pot cauza grețuri și vărsături. Iar resveratrolul conținut de ei poate conduce la apariția arsurilor stomacale și la declanșarea durerilor de cap.

Citește și: Greturi in sarcina:cauze, manifestari si tratamente

Pot stimula creșterea nivelului de zahăr din sânge

Zaharurile din struguri pot duce la creșterea nivelului de zahăr din sânge, lucru care este cu atât mai periculos în timpul sarcinii.

Efecte negative asupra fătului și a nașterii propriu-zise

S-a constatat că nu este bine să consumăm struguri în special în al treilea trimestru al sarcinii, când ritmul de dezvoltare al fătului este mai accelerat. Din acest punct de vedere, există voci care susțin că acesta poate lua prea mult în greutate și că mama va avea o naștere mai grea.

Apariția unor tulburări digestive

Pentru cele care consumă prea mulți struguri (în special negrii sau roșii), există posibilitatea să se confrunte cu tot felul de simptome neplăcute, precum diaree, regurgitații, arsuri stomacale, dureri abdominale.
Acestea apar din cauza cojii strugurilor, ce nu sunt întotdeauna ușor de digerat și a conținutului de acizi.

Acumularea de kilograme în plus

Strugurii sunt fructe cu un conținut ridicat de calorii. Acesta este motivul pentru care consumul unor cantități mari poate stimula acumularea unor kilograme nedorite, care pot avea consecințe negative atât pentru perioada sarcinii, precum și pentru naștere (se știe faptul că o mamă cu un exces ponderal este mai predispusă la diabet, la fel și bebelușul ei).

Desigur, aceste efecte negative legate de consumul de struguri în sarcină sunt demne de luat în seamă, dar nu înseamnă că trebuie să-i evităm total. De noi depinde să-i consumăm cu moderație, numai în sezonul propriu, evitând să ajungă pe masa noastră unii ce pot fi plini de pesticide sau orice alte chimicale.

Cel mai bine este să-i consumăm ca atare, deshidratați sau sub formă de suc. Acesta din urmă se va consuma preferabil dimineața, nu mai mult de un pahar. Sunt însă și femei care nu trebuie să consume sub nicio formă struguri pe parcursul sarcinii. Printre ele se numără:

  • cele care suferă de diabet/sunt suspecte că ar suferi de această boală
  • cele ce au un fond alergic
  • cele care sunt supraponderale sau obeze
  • femeile ce suferă de diverse afecțiuni digestive

Citește și: Fructe interzise in sarcina

Voi mai știți și alte aspecte interesante legate de consumul de struguri în timpul sarcinii?

Surse:
www.alternative-mama.com; www.boldsky.com; www.onlymyhealth.com; www.momjunction.com

Articolul urmator
Am aflat că inima bebelușului meu nu mai bate la 12 săptămâni de sarcină. Medicul mi-a întrerupt sarcina iar asta mi-a salvat viața și mi-a dat oportunitatea să devin din nou mamă
Am aflat că inima bebelușului meu nu mai bate la 12 săptămâni de sarcină. Medicul mi-a întrerupt sarcina iar asta mi-a salvat viața și mi-a dat oportunitatea să devin din nou mamă

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Atenție, părinți! Modul corect prin care să dați struguri copilului, ca să nu se înece
    Atenție, părinți! Modul corect prin care să dați struguri copilului, ca să nu se înece

    Strugurii sunt sursă de vitamine și minerale utile în dezvoltarea sănătoasă a copilului, precum: vitamina C, vitamina E, vitamina K, vitamine din grupul B-urilor (B1, B6, B2),...

    „Mai scăpăm și noi de colăcei?”, „Se vede că te-ai cam obișnuit cu kilogramele din sarcină”. Cum faci față acestor comentarii răutăcioase după sarcină?
    „Mai scăpăm și noi de colăcei?”, „Se vede că te-ai cam obișnuit cu kilogramele din sarcină”. Cum faci față acestor comentarii răutăcioase după sarcină?

    Corpul femeii în sarcină trece prin numeroase transformări, care se văd ulterior, în perioada postpartum. Indiferent câte kilograme în plus a acumulat mama...

    Vedeta a anunțat că a pierdut sarcina mult dorită. Mesajul emoționant pe care l-a scris pe Instagram
    Vedeta a anunțat că a pierdut sarcina mult dorită. Mesajul emoționant pe care l-a scris pe Instagram

    Una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de origine britanică, Jessie J, trece prin momente cumplite. Artista în vârstă de 33 de ani a anunțat că a pierdut o...

    A vrut să ascundă sarcina pentru că soacra ei o urăște
    A vrut să ascundă sarcina pentru că soacra ei o urăște

    Îți amintești perfect momentul în care ai aflat că ești însărcinată. Ai fi vrut, încă de la primul test de sarcină pozitiv, să strigi în gura mare că...

    Mi-am ascuns sarcina de mama mea vitregă și iată de ce am ales să fac asta
    Mi-am ascuns sarcina de mama mea vitregă și iată de ce am ales să fac asta

    O femeie de peste hotare povestește pe Reddit motivele pentru care a ales să-și ascundă sarcina de mama sa vitregă. Parcurge articolul pentru a afla toată povestea.

    Studiu: Dacă bei cafea în sarcină, riști să ai un copil scund
    Studiu: Dacă bei cafea în sarcină, riști să ai un copil scund

    Copiii ai căror mame au consumat cofeină în timpul sarcinii s-au dovedit a fi, în medie, mai scunzi decât copiii femeilor care nu au consumat cofeină în timpul...

    Am sângerat până în săptămâna 27 de sarcină, dar copilul meu este perfect sănătos acum
    Am sângerat până în săptămâna 27 de sarcină, dar copilul meu este perfect sănătos acum

    O femeie de peste hotare povestește că în timpul sarcinii, a sângerat intensiv până la 27 de săptămâni. Din fericire, bebelușul este bine acum.

    Sunt însărcinată și extrem de anxioasă, după ce am pierdut altă sarcină, iar soțul meu nu mă susține deloc
    Sunt însărcinată și extrem de anxioasă, după ce am pierdut altă sarcină, iar soțul meu nu mă susține deloc

    O mămică din Marea Britanie a postat pe un forum situația dificilă în care se află cu soțul ei, fiind însărcinată și anxioasă, după ce a pierdut o sarcină cu puțin...

    © 2024 Qbebe