- Importanța vitaminei D la copii
- Necesarul de vitamina D la copii
- Deficitul de vitamina D- simptome
- Administrarea vitaminei D la bebelușii alăptați
- Administrarea vitaminei D la bebelușii care sunt hrăniți cu lapte praf
- Când se administrează vitamina D la copiii care au trecut la alimentația solidă
- Expunerea constantă la lumina soarelui- altă metodă de a asigura o parte din necesarul de vitamina D
Importanța vitaminei D la copii
Una dintre cele mai cunoscute vitamine asigură menținerea sănătății fizice și psihice a copiilor întrucât:
- Favorizează absorbția calciului și a fosforului (esențiale pentru dinți sănătoși și oase puternice)
- Asigură funcționarea corectă a sistemului imunitar
- Acționează ca un hormon, stimulând funcționarea corectă a tuturor celule ce sunt responsabile cu creșterea
- Îmbunătățește forța musculară, asigurând mușchi puternici
- Sprijină funcționarea normală a sistemului nervos, scăzând riscul de apariție a stărilor depresive sau de agitație
- Contribuie la menținerea unei greutăți corporale normale
Necesarul de vitamina D la copii
Pentru a avea parte de o creștere sănătoasă, un copil are nevoie, zilnic, de următoarele cantități de vitamina D:
- Copiii de până la 1 an- 400 UI pe zi
- Copiii de la 1 an în sus- 600 UI pe zi
Deficitul de vitamina D- simptome
Îți poți da seama dacă ai un copil ce are deficit de vitamina D în situația în care vei sesiza manifestări precum:
- Contactează infecții mai des ca de obicei
- Este mereu obosit și lipsit de energie
- Este mai iritabil și devine hiperactiv
- Este deprimat
- Are dureri musculare și/sau osoase
- Dacă este vorba despre un deficit sever de vitamina D apare rahitismul (caracterizat prin: deformări la nivelul membrelor- picioare în formă de O- genu varum sau de X-genu valgum, stern înfundat, torace evazat la bază, clavicule deformate, fontanela anterioară persistă și după vârsta de 18 luni, deformări ale coloanei vertebrale-cifoză, scolioză, lordoză etc.)
Administrarea vitaminei D la bebelușii alăptați
De peste un deceniu, Asociația Americană de Pediatrie insistă asupra următoarei idei: în vederea prevenirii unui deficit al vitaminei D, bebelușii care sunt exclusiv alăptați, dar și cei care sunt primesc atât lapte matern, cât și lapte praf, să primească, încă din primele zile de viață, suplimente alimentare cu vitamina D care să le furnizeze 400 UI din această vitamină zilnic. Explicația pentru această necesitate este următoarea: deși laptele matern este foarte bogat în nutrienți, nu oferă și suficientă vitamina D. De asemenea, vitamina D este vitală pentru absorbția corectă a calciului și a fosforului, de care depinde o dezvoltare sănătoasă a oaselor și a dinților. De altfel, în cazul unui deficit al vitaminei D, se poate ajunge la rahitism în primii ani de viață.
Mai mult decât atât, în cazul bebelușilor se poate ajunge ușor la un asemenea deficit întrucât aceștia nu pot fi expuși la soare la fel precum copiii mai mari (nu este indicat ca un bebeluș mai mic de 6 luni să fie expus direct la soare), lumina soarelui fiind și ea responsabilă (prin sinteza vitaminei D la nivelul pielii) de asigurarea necesarului de vitamina D.
Vitamina D va fi administrată bebelușilor alăptați/parțial alăptați sub formă lichidă (picături), medicii recomandând continuarea administrării până când aceștia vor fi înțărcați sau până când vor ajunge să consume aproximativ 1 l de lapte praf fortificat cu vitamina D.
Administrarea vitaminei D la bebelușii care sunt hrăniți cu lapte praf
Experții din cadrul Asociației Americane de Pediatrie atrag atenția asupra următorului fapt: bebelușii care consumă mai puțin de 1 l de lapte praf standard (nefortificat cu vitamina D) pe zi, vor avea nevoie de administrarea de vitamina D. Dar dacă se va consuma aproximativ 1 l de lapte praf pe zi, în această cantitate s-a estimat că se pot furniza cele 400 UI de vitamina D.
O sinteză de studii americane a pornit de la mai multe studii realizate după anul 2005 pentru a monitoriza modalitatea în care mamele își hrăneau bebelușii. Studiul, intitulat „Infant Feeding Practices II”, a inclus mai bine de 1500 de bebeluși cu vârsta cuprinsă între 1 și 10,5 luni, care erau fie exclusiv alăptați, fie hrăniți doar cu lapte praf, fie hrăniți atât cu lapte matern, cât și cu lapte matern. Concluziile specialiștilor au fost următoarele:
- Un procent scăzut din bebelușii alăptați (între 5 și 13%) beneficiau de un aport suficient de vitamina D (conform noilor recomandări ale Asociației Americane de Pediatrie: 400 UI pe zi)
- Cei mai mulți dintre bebeluși (atât dintre cei alăptați, cât și dintre cei ce erau hrăniți doar cu lapte praf sau cu o combinație între laptele praf și cel matern) nu primeau niciun supliment alimentar cu vitamina D
- Cei mai mulți dintre bebelușii care erau hrăniți doar cu lapte praf nu aveau parte de suficientă vitamina D
Îngrijorarea cea mai mare a celor care au derulat studiul menționat se lega de faptul că aceia care aveau niveluri reduse de vitamina D în organism aveau o predispoziție mai mare spre apariția rahitismului, spre creșterea incidenței infecțiilor.
Recomandări similare, privitoare la necesitatea de administrare a suplimentelor alimentare cu vitamina D la bebeluși pentru prevenirea unui deficit, au fost formulate și de experții din cadrul UNICEF. Aceștia au precizat că suplimentele trebuie administrate cu precădere bebelușilor care sunt cei mai expuși riscului de a dezvolta deficit de vitamina D, cum ar fi în oricare dintre situațiile de mai jos:
- Cei născuți în lunile de iarnă, care nu au apucat să aibă parte de un contact constant cu lumina soarelui
- Cei care petrec mult timp în interior
- Bebelușii prematuri
- Cei care au pielea închisă la culoare (o cantitate ridicată de melanină în piele îngreunează sinteza vitaminei D grație razelor UV)
- Cei ai căror mame se confruntă cu obezitatea
- Cei ai căror mame au avut diabet gestațional
Când se administrează vitamina D la copiii care au trecut la alimentația solidă
Odată ce copilul tău ajunge la vârsta de 1 an, reține următorul lucru: poți începe să-i dai lapte de vacă fortificat cu vitamina D. Nu este însă indicat să-i dai acest tip de lapte până la vârsta de 1 an întrucât este foarte plin de proteine și minerale, neputând fi procesat așa cum ar trebui de rinichii bebelușului și, mai mult decât atât, nu conține raportul optim de nutrienți de care ar avea nevoie acesta.
Pe măsură ce micuțul tău se va adapta procesului de diversificare a alimentației și va putea consuma alimente tot mai variate, poți începe, treptat, în funcție de vârsta pe care o are, să-i introduci în dietă alimente ce sunt sursă de vitamina D:
- Pește și ulei de pește
- Gălbenuș de ou
- Diferite produse lactate
- Alimente fortificate cu vitamina D (suc natural, cereale fortificate etc.)
Referitor la administrarea de suplimente alimentare cu vitamina D, trebuie să știi că, înainte să te apuci să i le administrezi copilului, este indicat să discuți cu medicul pediatru. Acesta va examina copilul și, eventual, va solicita efectuarea de analize menite să arate care este nivelul de vitamina D din corpul său. Abia după aceea va decide dacă și cum va fi administrat un supliment alimentar.
Reține faptul că și după vârsta de 1 an copilul are nevoie de 600 UI de vitamina D pe zi, dar în anumite situații medicul poate stabili că doza recomandată va fi mai mare. Iată câteva exemple în acest sens:
- Copilul are anumite probleme medicale (spre exemplu, suferă de fibroză chistică, de rahitism, de Boala celiacă, de Boala Crohn, de maladii renale sau hepatice severe etc.)
- Se reface după fracturi sau după o intervenție chirurgicală ce ține de oase (cum ar o intervenție pentru corectarea unei scolioze)
- Urmează un tratament cu medicamente ce interferează cu absorbția optimă a vitaminei D (de exemplu, cu medicamente anticonvulsii, cu unele pe bază de corticosteroizi etc.)
În același timp, suplimentele alimentare cu vitamina D sunt indicate în special acelor copii care sunt mai expuși riscului de a dezvolta un deficit de vitamina D. Cei mai vulnerabili, din acest punct de vedere, sunt:
- Cei care au o dietă dezechilibrată
- Cei care au fost alăptați pentru mult timp și s-a descoperit că mamele lor au suferit și ele de un deficit de vitamina D
- Cei care petrec majoritatea timpului în interior
- Cei care suferă de afecțiuni care afectează capacitatea organismului de a absorbi vitamina D (boli inflamatorii intestinale, boli renale și hepatice grave, fibroză chistică etc.)
- Cei care iau medicamente ce interferează cu absorbția vitaminei D
- Cei care sunt supraponderali/obezi (un număr ridicat de celule adipoase în organism alterează sinteza și transportul vitaminei D)
- Cei care au pielea închisă la culoare
- Cei care, din rațiuni religioase/culturale, nu își expun niciodată porțiuni mari de piele la soare
În privința formelor de administrare a suplimentelor alimentare pe bază de vitamina D, trebuie să știi că studii recente au ajuns la concluzia că utilizarea spray-urilor orale oferă o mai bună absorbție a nutrientului decât dacă se recurge la alte metode de administrare, cum ar fi prin intermediul capsulelor. De pildă, un studiu din anul 2015 a urmărit atât pacienți ce aveau dificultăți de absorbție ale vitaminei D din cauza prezenței unor afecțiuni ce duceau la malabsorbție, cât și persoane sănătoase. Toți participanții au primit suplimente cu vitamina D3, atât sub forma capsulelor gelatinoase, cât și a unui spray oral. La finalul perioadei finalizate, s-a constatat că atât persoanele fără probleme de sănătate, cât și cele care sufereau de boli ce implicau malabsorbția, aveau niveluri mai mari ale vitaminei D în organism decât cele care primiseră capsule întrucât beneficiaseră de administrarea vitaminei D3 sub formă de spray oral.
Pe baza acestui studiu, s-a insistat asupra ideii că administrarea suplimentelor cu vitamina D pe bază de spray oral va conduce la o absorbție mai bună a vitaminei, explicația specialiștilor fiind următoarea: când particulele de spray ajung în cavitatea bucală, se vor absorbi rapid și complet la nivelul capilarelor și venelor ce se află aproape de suprafața țesutului ce compune mucoasa.
Un astfel de supliment alimentar cu vitamina D, sub formă de spray oral, conceput special pentru copii, este Vitoral D- Spray cu Pulverizare Orală pentru Copii (disponibil și pe vitoral.ro). Acesta are un gust foarte agreabil (de căpșune) și îi furnizează copilului vitamina D3 (colecalciferol), favorizând absorbția optimă a calciului, sprijinind dezvoltarea normală și menținerea sănătății sistemului osos.
Utilizând acest supliment alimentar, veți avea parte de beneficii demne de luat în seamă, precum:
- Administrarea la îndemână datorită faptului că este sub formă de spray (se aplică direct în cavitatea bucală)
- Este lipsit de coloranți artificiali, de gluten, de lactoză, de drojdie, de sare, de grăsimi, de aceea este ideal inclusiv pentru copiii vegetarieni, pentru cei care suferă de Boala celiacă sau de diabet
- Conține xylitol (un îndulcitor care este blând cu natura și care contribuie la mineralizarea dinților)
În funcție de vârsta copilului și de recomandările unui specialist, Vitoral D- Spray cu Pulverizare Orală pentru Copii ar trebui administrat după cum urmează:
- Copiii de până la 1 an: 1 puf pe zi
- Copiii între 1 și 5 ani: 2 pufuri pe zi sau în funcție de recomandarea medicului
Expunerea constantă la lumina soarelui- altă metodă de a asigura o parte din necesarul de vitamina D
În afară de asigurarea unei diete cât mai variate, cât mai echilibrate și de administrarea suplimentelor alimentare, cea mai la îndemână modalitate de a te asigura că micuțul tău va fi cât mai puțin expus deficitului vitaminei D este expunerea constantă la lumina soarelui.
În scopul unei sinteze cât mai bune a vitaminei la nivelul pielii, medicii pediatri ne îndeamnă să ne străduim să scoatem zilnic copiii afară, având grijă să-și expună la soare atât fața, cât și membrele. Pentru siguranța deplină a copilului tău, ține minte recomandarea Asociației Americane de Pediatrie: bebelușii ce au sub vârsta de 6 luni nu trebuie expuși direct la soare și au nevoie să fie protejați prin purtarea unei pălării. De altfel, în scopul protejării copiilor, este indicat, pe cât posibil, ca expunerea la soare să se realizeze moderat, în lunile de vară, în intervalul orar 10-16 și să nu se neglijeze purtarea de pălării, de ochelari de soare și aplicarea unei creme cu protecție solară. Cu toate acestea, excesul aplicării protecție solare poate avea un rezultat nedorit: va fi diminuată sinteza vitaminei D la nivelul pielii.
Ca să fii sigură că îți vei expune copilul la soare cât ar trebui pentru a-l ajuta să-și sintetizeze vitamina D, sfătuiește-te și cu medicul pediatru. Ai permanent în vedere și că există numeroși factori ce pot interfera cu acest proces, printre care:
- Latitudinea la care vă aflați
- Gradul de poluare atmosferică
- Prezența/absența unei perdele de nori
- Mărimea suprafeței corpului ce este expusă la soare
- Nuanța pielii (cu cât copilul are pielea mai închisă la culoare, cu atât va avea nevoie să petreacă mai mult timp la soare pentru ca vitamina D să poată fi sintetizată bine) etc.
Surse: aafp.org, cdc.gov, edition.cnn.com, healthline.com, health.harvard.edu, healthychildren.org, hopkinsallchildrens.org, mayoclinic.org, nutritionj.biomedcentral.com, pediatrics.aappublications.org, unicef.org.uk
Sursă poză principală: istockphoto.com
Surse foto: istockphoto.com, vitoral.ro